ICCJ. Decizia nr. 1702/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1702/2010
Dosar nr. 925/46/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 230/F-C din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că definiţia pe care actele administrative normative atacate o dau noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia au fost emise şi, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situaţii identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuşi scopul pentru care a fost adoptat.
S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 987/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, respinsă în cele din urmă, Curtea Constituţională a stabilit că drepturile recunoscute prin actul normativ atacat se nasc exclusiv în considerarea calităţii pe care persoana respectivă o are, drepturi ce sub aspectul lor patrimonial reprezintă indemnizaţia lunară de care poate beneficia aceasta pe perioada în care optează a se dedica creşterii copilului, dar nu mai mult de doi ani şi, respectiv, 3 ani.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii S.A.E., S.P.G. şi S.E.M. şi pârâtul Guvernul României.
În esenţă, recurenţii-reclamanţi arată că acordarea acestei indemnizaţii lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, s-a mai arătat că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
Guvernul României, consideră că excepţia de nelegalitate a prevederilor HG nr. 1025/2006 este inadmisibilă, solicitând respingerea acesteia în consecinţă.
Se apreciază că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează cercetarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea HG nr. 1025/2006 prin formularea unei excepţii de nelegalitate, având în vedere caracterul normativ al actului contestat.
Cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, se arată că HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României republicată, art. 111 din OUG nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, existând avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social şi Consiliului Legislativ.
A arătat recurentul Guvernul României, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este legală şi temeinică, instanţa de fond apreciind corect că dispoziţiile actului atacat sunt legale în privinţa definirii termenului de „naştere", întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu ridică aspecte de neconstitutionalitate.
În acest context, s-a învederat că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi reluate de prevederile hotărârilor de guvern atacate urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului aşa cum eronat a reţinut prima instanţă şi că dispoziţiile actelor normative ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile legii în vigoare în domeniu şi cu cele ale Constituţiei republicate.
S-a mai precizat că, în realitate, prin demersul lor, reclamanţii au urmărit extinderea prevederilor OUG nr. 148/2005 şi pentru alte situaţii decât cele avute în vedere prin dispoziţiile acestui act normativ, că prima instanţă nu avea competenţa de a crea, de a abroga sau de a modifica dispoziţiile unei legi şi de a deveni astfel legislator pozitiv şi că nu era permis instanţei de fond nici ca prin interpretarea normelor juridice să adauge consecinţe contrare legii.
Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de S.A.E. personal şi în calitate de reprezentantă legală a minorilor S.P.G. şi S.E.M. este fondat, urmând a fi admis, iar în ceea ce priveşte recursul declarat de Guvernul României acesta urmează a fi respins ca nefondat.
Excepţia inadmisibilităţii invocată ca motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reţinută.
Reclamanţii au contestat legalitatea prevederilor HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conţine reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecţi.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral" fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a şi întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Criticile aduse de pârâţi - Guvernul României şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Vâlcea sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006 sunt nelegale.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din HG nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 şi art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2 din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin) normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Prin urmare, acordarea indemnizaţiei lunare trebuie raportată la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din HG nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Referirea la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională, în cuprinsul sentinţei atacate, nu are relevanţă în prezenta cauză.
Faţă de titlul şi obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă şi susţinerea potrivit căreia indemnizaţia lunară nu reprezintă o măsură de protecţie a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanţa de urgenţă şi nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecţie socială.
În consecinţă, fiind motive de casare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va admite recursul declarat de S.A.E. personal şi în calitate de reprezentantă legală a minorilor S.P.G. şi S.E.M., va casa sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii şi va constata nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Guvernul României, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge, pentru motivele expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.A.E. personal şi în calitate de reprezentantă legală a minorilor S.P.G. şi S.E.M.
Casează sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea.
Constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 170/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1703/2010. Contencios → |
|---|
