ICCJ. Decizia nr. 1688/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1688/2010
Dosar nr. 425/45/200.
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti şi, ulterior la Tribunalul Iaşi, prin declinare de competenţă, reclamanta L.P. E.B. & C.I.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii T.G. şi O.S.I.M., să se constate că mărfurile reţinute de autorităţile vamale conform deciziei Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 62357 din 31 octombrie 2005, aduc atingere drepturilor sale exclusive de proprietate intelectuală, deţinute asupra mărcii L., să se dispună interzicerea importului şi a comercializării neautorizate de către pârât a produselor purtând mărci identice sau similare mărcii L., precum şi obligarea pârâtului T.G. la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, la 25 octombrie 2005, autorităţile vamale au reţinut, ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, un număr de 10 buc. parfumuri inscripţionate cu marca L.
Prin încheierea din 10 iunie 2009, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea de Apel Iaşi cu excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005 a D.S.C.V.A.N.V., invocată de pârâtul T.G.
In motivarea excepţiei invocate, s-a arătat că Decizia menţionată este nelegală, deoarece T.G. nu are nici calitatea de proprietar şi nici de destinatar al celor 10 flacoane de parfum descoperite de organele vamale într-un autocar aparţinând firmei A.T. SRL, cel în cauză fiind conducător auto şi neavând atribuţii privind depozitarea bagajelor în cala autocarului.
S-a mai susţinut că actul administrativ atacat nu respectă dispoziţiile art. 3 lit. x) din Legea nr. 141/1997, în sensul că nu cuprinde datele de identificare ale organului emitent, motivarea în fapt şi în drept a măsurii, descrierea măsurii şi datele de identificare ale persoanelor care angajează răspunderea organului administrativ.
Prin sentinţa nr. 225/CA din 16 decembrie 2009 , Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, emisă de Direcţia de Supraveghere şi Control din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, privind suspendarea operaţiunii de vămuire a 10 flacoane de parfum "Poeme-Lancôme" .
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Curtea de Apel Iaşi a considerat că Decizia atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 202/2000, potrivit cărora, pe baza cererii de intervenţie, autorităţile vamale suspendă operaţiunea de vămuire şi reţin mărfurile suspectate a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi comunică în scris această măsură solicitantului şi declarantului.
S-a mai reţinut că Decizia atacată a fost emisă de autorităţile vamale pe baza cererii de intervenţie şi a adeverinţei de reţinere, semnată de reclamantul T.G. fără obiecţiuni şi necontestată, neconstatându-se elemente de natură să conducă la concluzia că faptele consemnate în adeverinţa de reţinere menţionată nu corespund realităţii.
De asemenea, s-a mai reţinut că actul atacat este în concordanţă cu dispoziţiile art. 3 lit. x) din Legea nr. 141/1997 .
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs reclamantul T.G. motivând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru motivele arătate şi în faţa primei instanţe, dar de care nu s-a ţinut cont cu ocazia soluţionării excepţiei:
- în mod greşit a fost trecut numele său în Decizia nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005 a D.S.C.V.A.N.V., calitatea sa nefiind acea de proprietar sau destinatar al bunurilor reţinute (10 bucăţi parfumuri Lancome), ci doar de conducător auto pe un autocar aflat în serviciul SC A.T. SRL, aceste bunuri aparţinând unui pasager care, ulterior, nu le-a mai recunoscut;
- declaraţia martorei F.I. care confirmă situaţia de fapt arătată, nu a fost reţinută de instanţă;
- actul administrativ nu a fost întocmit şi comunicat cu respectarea dispoziţiilor legale, neavând elementele obligatorii prevăzute de art. 3 lit. x) C. vamal aprobat prin Legea nr. 141/1997 şi fiind comunicat sub forma unei adrese nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005 către SC L.P.B., în care se face o referire sumară la luarea deciziei suspendării operaţiunii de vămuire;
- reţinerea mărfurilor şi suspendarea operaţiunii de vămuire s–au efectuat în afara perioadei de protecţie de un an solicitată prin cererea nr. 53023 din 13 septembrie 2004, cu privire la produsele SC L.P.B. & C.I.E.
Recurentul nu şi-a încadrat, în drept, motivele de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Susţinerile recurentului că nu este destinatarul şi nici proprietarul mărfurilor, sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute având în vedere că recurentul reclamant, în calitate de reprezentant al firmei de transport, avea întreaga responsabilitate a bunurilor din autocar, bunuri găsite nu în bagajele călătorilor ci în cala autocarului, aşa cum, de altfel în mod temeinic şi legal, se motivează în Decizia nr. 2324 din 08 aprilie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi proprietate intelectuală, în dosar nr. 13227/99/2006.
Mai mult, în considerentele hotărârii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că produsele au fost reţinute de către autorităţile vamale prin Decizia Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, în baza procesului verbal semnat de intimat, respectiv recurentul din prezenta cauză, fără obiecţiuni şi necontestat.
Or, în aceste condiţii, contrar criticii recurentului, măsurile dispuse de autoritatea vamală, în baza cererii formulată de titularul dreptului de proprietate intelectuală, prin care s-a solicitat intervenţia autorităţii vamale, sunt în concordanţă deplină cu textul art. 3, lit. x) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, care defineşte termenul de „decizie vamală".
Prevederile art. 4 pct. 9 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, la care face trimitere recurentul, nu pot constitui argumente în susţinerea cererii de recurs, având în vedere faptul că măsurile dispuse de autoritatea vamală sunt anterioare acestei reglementări.
De asemenea, susţinerea recurentului că reţinerea mărfurilor şi suspendarea operaţiunii de vămuire s-au efectuat în afara perioadei de protecţie solicitată prin cererea nr. 53023 din 13 septembrie 2004, este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 6 pct. 4 şi art. 8 din Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire.
Potrivit acestor texte legale, durata pentru care se solicită intervenţia autorităţii vamale, pentru respectarea dreptului de proprietate intelectuală, poate fi de maximum un an de la data la care cererea devine efectivă. În cazul în care cererea este acceptată, ea devine efectivă începând cu data depunerii de către solicitant la Direcţia Generală a Vămilor a dovezii privind achitarea în contul acesteia a echivalentului în lei a tarifului de 100 Euro, la cursul de schimb stabilit conform prevederilor Codului vamal al României.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi adresa nr. 738 din 07 decembrie 2004,prin care a fost înaintată Autorităţii Naţionale a Vămilor copia ordinului de plată nr. 351 din 07 decembrie 2004, se poate constata că cererea 53023/2004 - marca POEME (de la poziţia 13) a devenit efectivă la data depunerii acestei dovezi.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinţei nr. 225-A din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 168/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 170/2010. Contencios → |
|---|
