ICCJ. Decizia nr. 1703/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1703/2010
Dosar nr. 3069/2/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reclamanta Parohia „Sf. Silvestru" a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România modificarea în parte a art. 3 din Decizia nr. 1531/2007 emisă de aceasta, în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 102 mp situat în Bucureşti ce a aparţinut Parohiei „Sf. Silvestru" din Bucureşti, imobil preluat abuziv de către stat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 1531/2007, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren în discuţie, numai pentru suprafaţa de 76 mp, deşi reclamanta a deţinut în realitate 102 mp.
Prin încheierea din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 11 martie 2008, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a depus întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea excepţiei, pârâta a arătat că deciziile emise de Comisia Specială de Retrocedare, în cadrul procedurii administrative instituite de OUG nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi atacate numai în interiorul termenului de 30 de zile de la comunicare, prevăzut la art. 3 alin. (7) din actul normativ menţionat, termen care este reiterat şi în cadrul art. 7 din dispozitivul deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare.
Prin sentinţa nr. 2496 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii cererii ca neîntemeiată şi a admis acţiunea formulată de reclamanta Parohia „Sf. Silvestru", obligând pârâta să modifice în parte art. 3 din Decizia nr. 1531/2007 emisă de aceasta, în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafaţă de 102 mp situat în Bucureşti sector 2.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, referitor la excepţia tardivităţii formulării cererii de către reclamantă, că Parohia „Sf. Silvestru" a introdus contestaţia în mai puţin de 30 de zile de la data la care a primit Decizia atacată, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut în esenţă, următoarele:
Conform procesului-verbal de carte funciară nr. 16105/1940, partea I şi a II-a, Biserica Sf. Silvestru a deţinut în proprietate o suprafaţă de 102 mp.
Faptul că în decretul de expropriere nr. 155/1977 figura la această adresă cu o suprafaţă de teren expropriată de 76 mp, nu îndreptăţeşte Comisia Specială de Retrocedare să acorde despăgubiri numai pentru această suprafaţă, întrucât cererea trebuie analizată în raport de probele ce au fost depuse la dosar în vederea retrocedării imobilului în discuţie.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile invocând ca temei juridic dispoziţiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
In opinia recurentei, instanţa de fond a dat o interpretare injustă probatoriului administrat în cauză, în contextul prevederilor art. 4 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Mai arată recurenta, în motivarea căii de atac că instanţa de fond a reţinut faptul că „reclamanta a introdus contestaţia în mai puţin de 30 de zile de la data la care a primit Decizia atacată", fără însă să argumenteze şi să precizeze data la care reclamanta a luat la cunoştinţă efectiv de respectiva decizie.
Examinând hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar şi cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de retrocedare nr. 4339 din 26 februarie 2003, conexată cu cererile de retrocedare nr. 6945 din 28 februarie 2003 şi nr. 682556/C din 15 decembrie 2005, Parohia Ortodoxă Română „Sf. Silvestru" din Bucureşti a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare restituirea imobilului situat în Municipiul Bucureşti.
Analizând actele depuse de solicitantă la dosar, Comisia Specială de Retrocedare a apreciat ca având o forţă probantă mai mare actele ulterioare de la momentul preluării, faţă de actele de proprietate de la nivelul anul 1990, în care consemnarea unei suprafeţe care se afla în proprietatea unei persoane fizice sau juridice se făcea pe baza declaraţiei acestei persoane şi nu în urma unor măsuri riguroase.
În sprijinul afirmaţiei că Parohia Ortodoxă Română Sf. Silvestru din Bucureşti avea, în proprietate, în realitate, o suprafaţă mai mică decât cea consemnată în procesul-verbal nr. 16105/1940, respectiv 76 mp, în loc de 102 mp, vine şi faptul că aceasta a avut o atitudine pasivă faţă de actele administrative prin care i-a fost preluată suprafaţa de teren pe care o avea în proprietate, precum şi faţă de actele administrative prin care i-au fost stabilite şi plătite despăgubirile aferente pentru această suprafaţă, deşi avea posibilitatea legală de a le contesta încă de la vremea emiterii lor, sau, cel mai târziu, imediat după schimbarea regimului din 1989.
Cu privire la dovada dreptului de proprietate al solicitantei, Comisia Specială de Retrocedare a constatat faptul că Parohia Sf.Silvestru a fost proprietara respectivului imobil, în temeiul actelor depuse la dosar, care au prezumat existenţa dreptului de proprietate al acestuia la momentul preluării abuzive.
Pe de altă parte, prezumţia dreptului de proprietate al reclamantei-intimate asupra imobilului în discuţie s-a fundamentat pe prevederile art. 4 alin. (4) din OUG nr. 94/200, potrivit cărora „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate, se pronunţă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Astfel, este evident faptul că însuşi legiuitorul a acordat prevalentă actelor de la momentul preluării abuzive, în detrimentul unor acte mai vechi.
Motivarea acestei preferinţe rezidă în faptul că între momentul actului de proprietate şi momentul actului de preluare există posibilitatea ca titularul dreptului de proprietate să dispună de o parte din bunul său, astfel încât, la momentul preluării abuzive, bunul imobil să nu mai aibă întinderea menţionată în actul de proprietate anterior.
Prin urmare, este firesc ca, cel puţin din punctul de vedere al acordării măsurilor reparatorii pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat, să fie luată în considerare întinderea bunului imobil la momentul preluării şi nu cea menţionată într-un act de proprietate mai vechi cu 37 de ani.
Astfel, fată de cele menţionate se retine că soluţia dată de Comisia Specială de Retrocedare este corectă.
Referitor la excepţia tardivităţii cererii, deşi prima instanţă în mod corect a reţinut ca fiind importantă data la care reclamantei i-a fost comunicată Decizia pe care a contestat-o, iar nu cea a care o altă persoană juridică, respectiv Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Bucureştilor a primit Decizia, nu a precizat data la care în mod efectiv însăşi reclamanta a luat la cunoştinţă această decizie.
Deşi instanţa de fond a reţinut că cererea a fost introdusă înlăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000, data la care reclamanta luat cunoştinţă de Decizia atacată nu a fost precizată de aceasta.
Faţă de cele ce preced, instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, respingând pe fond acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 2496 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1702/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1706/2010. Contencios → |
|---|
