ICCJ. Decizia nr. 1773/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1773/2010
Dosar nr. 1042/33/2009
Şedinţa publică de la 09 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul L.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Sălaj solicitând anularea hotărârii din 16 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi stabilirea în favoarea sa a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, a arătat că în perioada septembrie 1940-martie 1945 a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu, în localitatea Beiuş, judeţul Bihor.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 487 din 21 octombrie 2009 a admis acţiunea reclamantului L.J., a anulat hotărârea din 16 aprilie 2009 şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1941-06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 februarie 2008.
Pentru a hotărâ astfel, instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile autentice ale martorilor P.I. şi R.F. rezultă indubitabil că reclamantul a fost refugiat din motive etnice, în perioada decembrie 1941 - martie 1945, din localitatea de domiciliu în localitatea Beiuş, judeţul Bihor împreună cu părinţii.
Audiat nemijlocit de către instanţă, s-a reţinut că martorul R.F. a fost refugiat din aceeaşi localitate cu reclamantul, iar în localitatea de refugiu s-a întâlnit cu familia acestuia.
Instanţa de fond nu a reţinut apărările pârâtei, potrivit cărora, împotriva martorilor au existat şi plângeri penale pentru mărturie mincinoasă, atâta timp cât nu există o confirmare oficială în acest sens.
Pe de altă parte, instanţa a mai reţinut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existenţa unei plângeri împotriva martorului P.I., iar în privinţa martorului R.F. plângerea are în vedere alte persoane şi nu reclamantul în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că intimatul nu a făcut dovada unei persecuţii etnice şi nici a situaţiei de strămutare sau de refugiere în altă localitate decât cea de domiciliu, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, documentele solicitate şi prevăzute de lege neputând fi prezentate de intimat.
A mai arătat că în urma cercetărilor penale efectuate de organele abilitate au fost depistate cazuri de persoane care au dat declaraţii de martori false, recurenta ataşând la dosarul cauzei Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 23 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău (filele 5-6).
Prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 12), intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că susţinerile recurentei nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizând cauza sub aspectul probelor administrate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv în baza art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în sensul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În acest scop judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În cauză, Curtea de apel a încuviinţat pentru reclamant audierea martorilor R.F. şi P.I., persoane care au calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, recunoscută de Casa Judeţeană de Pensii Bihor prin Hotărârea din 30 noiembrie 2004, respectiv din 01 aprilie 2003 şi care au dat declaraţii notariale depuse în probaţiune.
În prezenta cauză, se constată că martorul R.F. a fost audiat nemijlocit de instanţă la termenul din data de 01 iulie 2009.
Celălalt martor încuviinţat P.I., persoană în vârstă de 88 ani, nedeplasabilă conform actului medical aflat la dosar (fila 49), nu a mai putut fi audiat de instanţă fiind spitalizat.
Instanţa de fond a stabilit calitatea de refugiat din motive etnice a reclamantului Labai Ianos în baza exclusivă a declaraţiei martorului R.F., în cauză, nefăcându-se dovada refugiului cu acte oficiale.
Este adevărat că dispoziţiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 permit dovedirea calităţii de refugiat în lipsa actelor oficiale, cu orice mijloc de probă, însă instanţa de control judiciar apreciază că declaraţia martorului R.F. confirmată în instanţă prin audierea nemijlocită a acestuia, nu este suficientă pentru a clarifica aspectele concrete şi împrejurările menţionate în declaraţiile date în faţa notarului.
Având în vedere că situaţia de refugiat a reclamantului nu a fost dovedită cu acte oficiale, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată a fost dată în baza unui probatoriu insuficient.
P rin urmare, pentru a stabili cu certitudine situaţia de refugiat din motive de persecuţie etnică a reclamantului şi în vederea verificării corecte a situaţiei de fapt şi a incidenţei dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 este necesar a se suplimenta probatoriul prin audierea în cauză a încă unui martor care să lămurească, în sensul celor mai sus prezentate, situaţia de fapt din dosar.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei nr. 487 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1770/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1777/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
