ICCJ. Decizia nr. 1785/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1785/2010
Dosar nr. 9561/1/2009
Şedinţa publică de la 09 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5433 din 27 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul C.F. împotriva sentinţei civile nr. 161 din 13 aprilie 1009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că prin cererea dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a solicitat, în principal, anularea ordinului de numire în funcţie a cadrului militar încadrat pe funcţia de şef secţie (consilier juridic şef) în secţia procese teritoriale la Direcţia legislaţie şi asistenţă juridică, adică a unui act administrativ individual adresat altui subiect de drept.
Instanţa de control judiciar a constatat astfel că, recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ individual pe care îl contestă la data de 14 ianuarie 2008, prin intermediul adresei din 2008 a Direcţiei Operaţii din cadrul Ministerului Apărării (a se vedea fila 9 dosar fond).
În plus, recurentul-reclamant a formulat plângerea prealabilă la data de 15 iulie 2008 (a se vedea filele 4-5 dosar fond şi fila 8 dosar recurs), în interiorul termenului stabilit de art. 7 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, iar aceasta a fost soluţionată de autoritatea publică competentă la data de 12 august 2008 (conform filei 10 dosar recurs).
Cum recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ individual la data de 14 ianuarie 2008, instanţa de control judiciar a constatat că termenul de 1 an, reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, era împlinit la data depunerii cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea acestuia, respectiv, 2 februarie 2009.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul C.F. a formulat contestaţie în anulare, indicând ca temei juridic prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În cadrul contestaţiei în anulare s-a arătat de către contestator faptul că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Contestatorul a susţinut că instanţa de fond a admis în mod greşit excepţia tardivităţii cererii, deoarece adresa din 28 decembrie 2007 nu este actul administrativ pe care l-a contestat, prin acest act nu i s-a adus la cunoştinţă rezultatul selecţiei şi nici nu a fost informat cu privire la numirea în funcţia pentru care a optat. În plus, nici nu îndeplineşte caracteristicile unui act administrativ în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
A criticat şi la faptul că deşi a solicitat instanţei de fond, prin completarea la cererea de chemare în judecată, ca în baza art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ale cărui prevederi sunt imperative, să oblige pârâtul să depună la dosarul cauzei actul administrativ a cărui anulare a solicitat-o, respectiv, Ordinul de numire în funcţie a cadrului militar încadrat în funcţia de şef-secţie(consilier juridic şef) la secţia procese teritoriale din cadrul D.L.A.J., pentru a se stabili cu certitudine şi cu aplicarea corectă a legii cu privire la tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, acest act nu a fost însă depus la dosar.
A concluzionat contestatorul, din greşeală, instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ, ceea ce a fost de natură a conduce la pronunţarea unei decizii netemeinicie şi nelegale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile părţilor şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prezenta contestaţie în anulare s-a fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ, respectiv, greşeala materială sau omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs.
Conform acestui text legal, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Aşadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu, respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greşită ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv.
Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă şi o greşeală materială de natură să justifice contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
În speţă, contestatorul invocă greşita soluţionare a acţiunii deduse judecăţii, respectiv, a excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, contestatorul invocă o greşeală de judecată, iar nu o greşeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C.proc.civ, în raport de argumentele juridice anterior expuse.
Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestator în sprijinul incidenţei acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 318 teza I C. proc. civ.
De asemenea, contestatorul invocă şi faptul că instanţa de control judiciar nu a cercetat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.
Înalta Curte constată că nici această susţinere a contestatorului nu este fondată întrucât, din verificarea considerentelor deciziei contestate în prezenta cauză, rezultă cu claritate faptul că instanţa a cercetat şi a analizat motivul de recurs invocat.
În acest sens, se menţionează clar în considerentele deciziei contestate următoarele „În consecinţă, din cele expuse anterior, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9) din C. proc. civ.”
Înalta Curte mai precizează că instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare şi să răspundă printr-un argument comun.
Împrejurarea că instanţa de recurs nu şi-a însuşit motivele de casare sau modificare a hotărârii primei instanţe formulate de recurrent, nu face parte din categoria motivelor care pot conduce la admiterea unei contestaţii în anulare.
În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care contestaţia în anulare, care este o cale extraordinară de atac, să fie transformată într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanţei de recurs.
În concluzie, în cauza prezentă nu sunt întrunite nici unul dintre cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., aşa încât contestaţia în anulare formulată de C.F. împotriva Deciziei nr. 5433 din 27 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 320 C. proc. civ se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.F. împotriva Deciziei nr. 5433 din 27 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1777/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1786/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
