ICCJ. Decizia nr. 1864/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1864/2010
Dosar nr. 1261/2/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României să se constate nelegalitatea prevederilor art. 36 din HG nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone şi să dispună anularea acestora.
În motivare s-a arătat, în esenţă că reclamanta este agent economic şi deţine un activ – teren proprietate privată, pe care îl închiriază periodic comercianţilor, în baza acordului consensual cu aceştia, plăteşte impozitele aferente veniturilor obţinute din această activitate, conform reglementărilor fiscale în vigoare şi nu poate fi constrânsă să se supună dispoziţiilor HG nr. 348/2004 care vizează exercitarea comerţului cu amănuntul în zonele publice, care cuprind terenuri proprietate a statului. S-a mai susţinut că, în situaţia în care s-ar face aplicarea art. 36 din hotărârea de guvern menţionată asupra „pieţelor ce funcţionează pe domeniul privat, având în vedere caracterul lor de interes public", prin aceasta înţelegându-se un teren proprietate privată, se ajunge în situaţie de non sens, cu încălcarea normelor legale privind dreptul de proprietate privată.
A mai arătat societatea reclamantă că prin aplicarea acestei hotărâri asupra unei proprietăţi private a agentului economic privat, se încalcă accesul liber al persoanei juridice la o activitate economică, lipsind-o de beneficii financiare, deoarece art. 12 alin. (3) şi art. 17 din hotărâre prevede obligarea agentului economic privat de a avea în proprietate bunuri, pe care să le dea în folosinţă gratuită comercianţilor (în speţă, cântare de măsurat).
Prin sentinţa civilă nr. 2345 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC F. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 36 din HG nr. 348/2004 criticată sub aspectul nelegalităţii lor prevăd că: „prezenta hotărâre se aplică şi pieţelor ce funcţionează pe domeniul privat, având în vedere caracterul lor de interes public".
S-a mai reţinut că, potrivit art. 1 din HG nr. 348/2004 scopul actului normativ menţionat este acela de a se stabili regulile generale de exercitare a formelor specifice de comerţ cu amănuntul şi prestări servicii în unele zone publice, precum şi cerinţele minime de dotare necesare realizării acestor activităţi.
În acest context legal, a apreciat prima instanţă că susţinerea reclamantei în sensul că dispoziţiile art. 36 din HG nr. 348/2004 aduc atingere dreptului de proprietate privată este lipsită de suport legal.
S-a mai reţinut că în virtutea dispoziţiilor art. 35 şi ale art. 44 alin. (7) din Constituţia României, privind dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, statul, prin autorităţile şi instituţiile publice, este obligat a reglementa cu privire la condiţiile concrete de desfăşurare a unor activităţi economice, indiferent de locul desfăşurării acestora – proprietate publică sau privată, în considerarea interesului public.
A concluzionat instanţa de fond, în sensul că exercitarea comerţului cu amănuntul şi prestarea serviciilor într-o zonă destinată publicului, indiferent de titularul dreptului de proprietate, nu poate avea loc în orice condiţii, iar stabilirea în concret a acestora nu poate echivala cu îngrădirea dreptului de proprietate privată, prin art. 36 din HG nr. 348/2004 nefiind încălcate nici prevederile Constituţiei României şi nici ale Codului civil, fiind emis tocmai în aplicarea acestora.
În temei legal, împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC F. SRL.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei au fost punctate următoarele critici:
- în mod greşit soluţia primei instanţe este fundamentată pe dispoziţiile art. 35 din Constituţia României (privind dreptul la un mediu sănătos), în discuţie raportul juridic dedus judecăţii fiind cel între proprietarii de spaţii (societăţi comerciale private, cum este şi recurenta) şi autorităţile publice locale şi nicidecum raporturile dintre cei ce desfăşoară activităţi comerciale în pieţe, târguri, oboare (zone publice) şi consumatori;
- nu s-a observat că prin aplicarea art. 36 din HG nr. 348/2004 se conferă administratorilor societăţilor comerciale private, proprietare de spaţii în care se exercită comerţ cu produse şi servicii de piaţă, atribuţii din sfera organelor de control ale statului, că art. 6 din acelaşi act normativ limitează categoriile de comercianţi ce îşi pot desfăşura activitatea în pieţele din zonele publice ceea ce contravine art. 45 din Constituţie (privind libertatea economică) şi că recurenta, agent economic, care deţine în proprietate teren pe care îl închiriază periodic comercianţilor nu poate fi constrânsă să se supună dispoziţiilor HG care vizează exercitarea comerţului cu amănuntul în zonele publice, care cuprind terenuri proprietatea statului;
- este lipsită de temei legal concluzia instanţei de fond că dispoziţiile HG nr. 348/2004 sunt aplicabile şi domeniului privat, în condiţiile în care sunt clar definite prin acest act normativ noţiunile de „comerţ în zonele publice" şi „zone publice" (art. 2 şi art. 4), dezlegarea dată în cauză fiind de natură a îngrădi dreptul de proprietate, încălcându-se dispoziţiile art. 475 alin. (2), art. 480 şi art. 481 C. civ.
Recurenta a mai arătat că în sprijinul susţinerilor sale s-a formulat cererea de intervenţie de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor care a arătat că art. 36 se referă la doar la proprietatea privată a statului, şi că, în mod greşit, această cerere de intervenţie accesorie a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu pot fi subsumate prevederilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. criticile aduse de recurentă şi că nici din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Abordarea acţiunii având ca obiect constatarea nelegalităţii prevederilor art. 36 din HG nr. 348/2004 (privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice) este corectă şi legală, argumentele dezvoltate în considerentele sentinţei pronunţate fiind pertinente.
Textul legal în discuţie prevede că: „Prezenta hotărâre (n.n. – HG nr. 348/2004) se aplică şi pieţelor ce funcţionează pe domeniul privat având în vedere caracterul lor de interes public".
În mod clar, prin art. 1 al HG nr. 348/2004 au fost stabilite regulile generale de exercitare a formelor specifice de comerţ cu amănuntul şi prestări de servicii în unele zone publice, precum şi cerinţele minimale în privinţa dotării în vederea desfăşurării acestor activităţi.
În virtutea obligaţiei ce-i incumbă statului, în conformitate cu art. 35 şi art. 44 din Constituţie, o astfel de reglementare este la rândul ei necesară în considerarea interesului public, iar în acest context art. 36 din HG nr. 348/2004 nu reprezintă o încălcare/îngrădire a dreptului de proprietate privată exercitat de persoanele fizice sau juridice.
De altfel, Nota de fundamentare care a stat la baza adoptării HG (filele 33-34 dosar fond) explică în mod detaliat necesitatea unor astfel de reglementări.
Afirmaţia recurentei-reclamante în sensul că se vede constrânsă să se supună regulilor stabilite prin HG nr. 348/2004 nu poate fi primită tocmai pentru cele mai înainte arătate şi care vizează interesul public, iar susţinerea că se aduce îngrădire a dreptului său de proprietate nu este susţinută de probatoriul administrat şi nu are nici suport legal, simpla invocare a unor prevederi din Codul civil nefiind suficientă şi concludentă.
Nu în ultimul rând, în contextul arătat, este justificată raportarea la art. 35 din Constituţia României prin care se recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu încurajator sănătos şi echilibrat.
Ca urmare, văzând art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 2345 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1855/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1869/2010. Contencios → |
|---|
