ICCJ. Decizia nr. 1897/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1897/2010
Dosar nr. 255/43/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor – Casa de Pensii, obligarea acestuia la comunicarea deciziei de pensionare din 21 octombrie 2008.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu-Mureş, în raport de dispoziţiile art. 156 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 19/2000.
Prin sentinţa nr. 129 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Târgu –Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta L.E., în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu-Mureş a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluţionează, în prima instanţă, litigiile privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, iar dispoziţiile art. 54 alin. 3 din Legea nr. 164/2001 prevăd că deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţă potrivit Legii nr. 19/2000.
În acest context legislativ s-a apreciat că tribunalul are competenţa de a judeca în primă instanţă litigiile privind deciziile de pensionare, respectiv refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privind drepturi de asigurări sociale.
A mai constatat Curtea de Apel Târgu –Mureş că, în raport de prevederile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, iar celelalte cereri de adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul, această ultimă ipoteză fiind incidentă în speţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta L.E., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
S-a apreciat în recurs că a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei întrucât nu a fost avută în vedere de instanţă cererea sa depusă la 29 octombrie 2009 pentru lipsă de apărare.
Deasemenea sentinţa a fost criticată şi pentru faptul că instanţa de fond a admis greşit excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Târgu Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii Tribunalului Bucureşti, întrucât a schimbat înţelesul şi natura actului juridic dedus judecăţii.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând motivele de recurs şi actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În ceea ce priveşte primul motiv invocat de recurentă, respectiv faptul că instanţa de fond i-a respins cererea pentru lipsă de apărare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în raport de dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., Curtea de Apel Târgu Mureş a procedat în mod legal.
Astfel, dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. prevăd că instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare. Prin urmare nu rezultă din acest text că este o obligaţie din partea instanţei de fond de a acorda acest termen, cu atât mai mult cu cât în speţă Curtea de Apel s-a pronunţat pe o excepţie de ordine publică care implică celeritate şi a făcut corect precizarea în practicaua sentinţei nr. 123/2009 că cererea reclamantei pentru lipsă de apărare nu a fost motivată.
Referitor la obiectul acţiunii, cererea recurentei-reclamante a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 19/2000, Legea nr. 164/2001 şi Legea nr. 554/2004.
Prin cererea de chemare în judecată L.E. a solicitat obligarea Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor să i se comunice o serie de acte, printre care şi Decizia de pensionare din 2008.
Conform Legii nr. 164/2001 şi Legii nr. 19/2000 pe care se fondează cererea în primă instanţă litigiile privind deciziile de pensionare pe aceste legi, inclusiv refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privind drepturi de asigurare socială, se judecă în primă instanţă de tribunale şi potrivit Legii nr. 19/2000 astfel de cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul.
În speţă, cererea recurentei-reclamante întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 19/2000 şi Legii nr. 164/2001, legi care au caracter special, derogator de la Legea cadru nr. 554/2004, atât din punct de vedere de competenţă materială cât şi a celei teritoriale se soluţionează de Tribunal.
Corect prima instanţă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bucureşti, tranşând motivat atât competenţa materială cât şi pe cea teritorială, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 164/2001 şi Legea nr. 19/2000.
Se va respinge recursul declarat de L.E. ca nefondat, apreciindu-se ca legală şi temeinică sentinţa atacată, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.E., împotriva sentinţei nr. 129 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1894/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1902/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
