ICCJ. Decizia nr. 1875/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1875/2010
Dosar nr. 302/2/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1879 din 5 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a solicitat obligarea pârâtei să numească un evaluator pentru evaluarea imobilului din Bucureşti, şi să emită decizie conţinând titlul de despăgubire la nivelul stabilit prin raportul de evaluare şi obligarea la plata a 50 lei pe zi de întârziere, cu titlu de penalităţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare, aceasta este legată de analiza cererii pe fond, având în vedere şi argumentele aduse în susţinerea acesteia, nefiind o chestiune de admisibilitate a acţiunii.
Pe fondul cererii, prima instanţă a constatat că reclamata se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se tranşează problema cuantumului despăgubirilor pentru imobilul de la adresa indicată în acţiune, în sensul că despăgubirile sunt stabilite la suma de 77.919 Euro.
A mai reţinut că afirmaţia pârâtei potrivit căreia hotărârea a fost atacată cu recurs nu este dovedită printr-un certificat de grefă şi, oricum, în lipsa unei dispoziţii exprese, recursul nu este suspensiv de executare.
A concluzionat instanţa de fond că în aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile deciziei nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii în sensul că nu se mai procedează la evaluarea reglementată de art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ci despăgubirile se acordă în cuantumul stabilit de instanţa de judecată, orice interpretare contrară fiind de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească prin care s-au cuantificat despăgubirile cuvenite reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta N.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
Se precizează în motivele de recurs că instanţa de fond nu a motivat capetele 2 şi 3 din acţiunea introductivă, încălcând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţine următoarele:
Prin sentinţa recurată Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta-recurentă în ansamblul ei.
S-a motivat recursul de către N.M. în sensul că prima instanţă nu ar fi motivat capetele 2 şi 3 din acţiune, însă prin respingerea cererii.
Curtea de Apel fără posibilitate de tăgadă s-a pronunţat şi pe aceste aspecte, deci pe ansamblul acţiunii, constatând că în speţă nu sunt aplicabile prevederile Cap. VII din Legea nr. 247/2005 referitoare la emiterea deciziei pe baza evaluării.
Este adevărat că recurenta are o hotărâre definitivă prin care s-a tranşat problema despăgubirilor, acestea fiind stabilite şi chiar dacă a fost atacată cu recurs, recursul nu suspendă executarea. Cum în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. 52/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – recursul în interesul legii - în sensul că nu se mai evoluează conform art. 16 Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci despăgubirile se acordă în cuantumul stabilit de instanţă, nu se poate face o altă interpretare din punct de vedere juridic, astfel încât să se aducă atingere autorităţii de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat corect că intimata-pârâtă nu este obligată să emită titlul de despăgubire şi să numească evaluator, motiv pentru care răspunzând motivat la toate punctele acţiunii introductive, a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de N.M., conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.M. împotriva sentinţei civile nr. 1879 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1874/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1876/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
