ICCJ. Decizia nr. 1871/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1871/2010
Dosar nr. 32463/3/2008
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 615 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.C.O.F., S.I.C., A.B.I., G.M.C., B.N., I.G., M.L.V., O.A.G., I.A.C., S.O.C., S.A.D., G.I. şi V.D., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., a anulat Hotărârea nr. 456 din 10 aprilie 2008 şi a obligat pârâtul să procedeze la o nouă analiză a sesizării formulate de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au sesizat la data de 07 ianuarie 2008 C.N.C.D. cu o petiţie, completată ulterior prin care au arătat că sunt ofiţeri activi de poliţie judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T. şi în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi că se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a ofiţerilor de poliţie judiciară faţă de colegii lor din cadrul D.N.A., cărora le este acordat un spor de 30% din indemnizaţia de încadrare lunară, respectiv solda lunară, pentru activitatea specializată de combatere a infracţiunilor de corupţie, în condiţii de muncă egală.
A mai reţinut prima instanţă că la C.N.C.D. s-a constituit dosarul nr. 2/2008, iar prin Hotărârea nr. 456 din 10 aprilie 2008, autoritatea pârâtă a hotărât cu unanimitate de voturi, că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare, conform art. 20 alin. (2) din OG nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, republicată.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că:
- din interpretarea dispoziţiilor art. 20 din OG nr. 137/2000, modificată şi completată rezultă că C.N.C.D. este o autoritate cu activitate administrativ jurisdicţională, astfel cum această noţiune este definită în art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, având obligaţia de a se pronunţa asupra faptei cu caracter discriminatoriu cu care a fost sesizat, iar în ipoteza în care nu a procedat la analiza pe fond a sesizării, instanţa de contencios administrativ poate să oblige autoritatea să procedeze la soluţionarea sesizării, în sensul de stabili existenţa sau nu a unei discriminări directe sau indirecte.
- în speţă, deşi C.N.C.D. a fost sesizat cu privire la presupusa faptă de discriminare rezultată din faptul că sunt ofiţeri activi de poliţie judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T., iar în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a ofiţerilor de poliţie judiciară faţă de colegii lor din cadrul D.N.A., cărora le este acordat un spor de 30%, pârâtul s-a pronunţat în sensul inexistenţei situaţiei discriminatorii în ceea ce priveşte fapta de discriminare dintre poliţiştii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A., D.G.A., D.I.I.C.O.T. şi poliţiştii de poliţie judiciară din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene;
- C.N.C.D. a reţinut, în esenţă, că raportul de analogie, sub aspectul salarizării, se circumstanţiază, în mod individualizat, doar între categoriile de persoane, care îşi desfăşoară activitatea, după caz, în cadrul D.N.A., respectiv D.G.A., respectiv D.I.I.C.O.T., categorii de persoane pentru care legiuitorul, prin acte normative diferite, a prevăzut sporuri, adaosuri sau alte drepturi salariale, condiţii şi criterii de acordare corelativ categoriilor de personal, care se află în situaţie identică, însă, spre deosebire de aceste categorii, ofiţerii de poliţie judiciară, nedetaşaţi, nedelegaţi ori care nu au fost trecuţi temporar în altă muncă beneficiază de drepturile salariale prevăzute de actele normative incidente situaţiei lor, în speţă OG nr. 38/2003;
- în speţă, deşi reclamanţii au solicitat să se analizeze fapta de discriminare rezultată din faptul că sunt ofiţeri activi de poliţie judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T., iar în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a ofiţerilor de poliţie judiciară faţă de colegii lor din cadrul D.N.A., C.N.C.D. nu s-a pronunţat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul C.N.C.D.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond impune, practic, prin hotărârea pronunţată, soluţia în condiţiile în care C.N.C.D. a constatat că aspectele sesizate de intimaţi/petenţi nu constituie acte de discriminare şi să sentinţa atacată apare ca vădit nelegală în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008, având în vedere obiectul petiţiei – posibila discriminare ce îşi are izvorul în anumite măsuri legislative.
Recurentul a subliniat că poliţiştii care lucrează în cadrul D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. nu se află într-o situaţie analoagă pentru a se putea constata existenţa unui tratament diferenţiat în sensul OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în condiţiile în care diferenţierea acordării de indemnizaţii, salarii, alte facilităţi reprezintă opţiunea liberă a legiuitorului; sub acest ultim aspect s-a arătat că soluţia Curţii de Apel Bucureşti apare ca vădit nelegală în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008 având în vedere obiectul petiţiei – posibila discriminare ce îşi are izvorul în anumite măsuri legislative.
Examinând cauza prin prisma criticii expuse deja, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat.
În speţă, C.N.C.D. – autoritate cu activitate administrativ jurisdicţională cu atribuţii stabilite în mod clar prin OG nr. 137/2000 – a fost sesizat cu privire la prezumtiva faptă de discriminare rezultată din faptul că reclamanţii/petenţii sunt ofiţeri activi de poliţie judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T. iar în M.I.R.A. se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a acestora faţă de colegii lor din D.N.A., cărora le este acordat un spor de 30% din solda lunară, pentru activitatea specializată de combatere a infracţiunilor de corupţie, în condiţii egale de muncă.
Prin Hotărârea nr. 456 din 10 aprilie 2008 Colegiul Director al C.N.C.D. s-a pronunţat în sensul inexistenţei situaţiei discriminatorii în ceea ce priveşte fapta de discriminare dintre poliţiştii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A., D.G.A., D.I.I.C.O.T. şi poliţiştii de poliţie judiciară din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene. S-a reţinut că raportul de analogie, sub aspectul salarizării, se circumstanţiază în mod individualizat doar între categoriile de persoane care îşi desfăşoară activitatea, după caz, în cadrul D.N.A., D.G.A., respectiv D.I.I.C.O.T., categorii profesionale pentru care prin legi diferite s-au prevăzut sporuri, adaosuri, alte drepturi salariale, condiţii şi criterii de acordare corelativ acestor categorii de personal, vizând deopotrivă categorii de personal, aflate în situaţie identică şi că spre deosebire de aceştia ceilalţi ofiţeri de poliţie judiciară, agenţi de poliţie nedetaşaţi , nedelegaţi, sau care nu au fost trecuţi temporar într-o altă muncă beneficiază de drepturile salariale prevăzute de actele normative incidente situaţiei lor corelative – în speţă OG nr. 38/2003.
În mod just, judecătorul fondului a constatat că autoritatea pârâtă nu s-a pronunţat asupra faptei de discriminare cu care a fost sesizată şi că potrivit OG nr. 137/2000 acesteia îi revine competenţa exclusivă de a stabili existenţa unei discriminări directe sau indirecte, instanţa de judecată neputându-se subroga acestei competenţe şi fiind obligată a se limita la verificarea legalităţii actului administrativ jurisdicţional.
Aşadar, în contextul dat, respectiv atâta vreme cât C.N.C.D. a analizat o altă faptă decât cea cu care a fost sesizat, abordarea instanţei de fond este corectă şi în acord cu prevederile art. 20 din OG nr. 137/2000 modificată, art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, şi nu poate fi primită critica ignorării deciziei nr. 997/2008 a Curţii Constituţionale sau a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa marjei de apreciere pe care statele o au în determinarea existenţei unor situaţii comparabile de natură a justifica distincţiile de tratament juridic aplicate. Cu atât mai mult nu poate fi acceptată teoria avansată de recurent că i se impune o anume soluţie prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca recurentul-pârât C.N.C.D. să analizeze şi să se pronunţe dacă fapta sesizată de intimaţi este sau nu discriminatorie.
Ca urmare, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.C.D., împotriva sentinţei civile nr. 615 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1869/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1874/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
