ICCJ. Decizia nr. 1872/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1872/2010
Dosar nr. 35922/3/2008
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1560 din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul B.M.D. şi a constatat calitatea de colaborator al securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a candidat la funcţia de P.C.J. Cluj, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) Teza a II-a din O.U.G nr. 24/2008, C.N.S.A.S. a procedat la verificarea din oficiu a pârâtului sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător sau colaborator al securităţii.
A mai reţinut că, din analiza înscrisurilor identificate în arhiva fostei securităţi şi depuse la dosar de către reclamant, rezultă situaţia potrivit căreia, pârâtul a fost recrutat în calitate de ospătar, barman la O.J.T. Alba, Restaurantul C., în scopul cunoaşterii activităţii, preocupărilor şi naturii relaţiilor dintre cetăţenii străini care vizitează Complexul C. şi legăturile pe care şi le creează în rândul personalului complexului şi al localnicilor în perioada 1988 - 1989. În acest sens, pârâtul a semnat angajament la data de 23 iunie 1988, olograf, semnat cu nume real, având nume conspirativ D.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a constatat că din rapoartele ofiţerului de securitate, precum şi din declaraţia personală semnată sub numele conspirativ D., pârâtul a furnizat informaţii privind colegii de serviciu, preocuparea ospătarului TV de a intra în discuţii cu turiştii străini şi actori, despre conceptele religioase ale acesteia şi împrejurarea că citeşte cărţi, ţine posturi, fiind de religie ortodoxă. A mai relatat despre aceeaşi colegă de serviciu că urmează să se căsătorească, iar viitorul soţ a vizitează rar, precum şi împrejurarea că frecvent serveşte turişti străini.
Din Nota de sarcini privind pe informatorul D. se desprind ca sarcini generale informarea despre persoane, care audiază ştirile transmise de posturile radio străine, cu intenţii de evaziune, intenţii de atentat, iar ca sarcini speciale, comportarea turiştilor străini care realizează întâlniri suspecte cu cetăţenii români.
A mai apreciat instanţa de fond că nu pot fi primite susţinerile pârâtului în sensul că informaţiile privind opţiunile religioase nu erau de natură a fi contrare regimului comunist, dat fiind faptul că acesta prezenta în mod detaliat şi insinuant negativ faptul că un coleg de serviciu, avea preocupări religioase, citea cărţi, ţinea post, ştiut fiind că adoptarea unei alte ideologii decât cea comunistă, nu era privită pozitiv de autorităţile comuniste.
A reţinut prima instanţă că, prin informaţiile de acest gen, pârâtul a îngrădit dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi religiei, prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional, precum şi dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, atunci când a relatat aspecte din viaţa colegei sale de serviciu.
A concluzionat în sensul că din probele administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei securităţi, având în vedere că acesta avea şi trebuia să aibă reprezentarea consecinţelor informaţiilor furnizate, iar aceste informaţii nu aveau legătură cu sarcinile de serviciu ale pârâtului ca ospătar-barman.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul B.M.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât prima instanţă a dat-o cu greşita aplicare a legii şi fără să aibă în vedere probatoriile administrate.
Se apreciază în recurs că instanţa fondului a avut în vedere doar o singură declaraţie care nu poate fi o probă determinantă şi pertinentă pentru pronunţarea soluţiei criticate.
Recursul este întemeiat şi va fi admis.
Examinând actele dosarului, probele administrate, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:
Art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 defineşte calitatea de colaborator al securităţii, arătând care sunt informaţiile ce vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Ca probă reţinută de Curtea de Apel este o declaraţie dată de recurent care se referea la un coleg de serviciu, declaraţie din care rezultă că persoana respectivă a fost descrisă din punct de vedere profesional şi religios, niciunul din aceste elemente nefiind de natura celor prevăzute de OUG nr. 24/2008.
Nu se precizează de către Curtea de apel în motivare, care au fost consecinţele în raport de informaţiile furnizate de recurent pentru ca faptele să se încadreze în definiţia dată de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.
Declaraţiile sale au cuprins doar aspecte referitoare la evenimente petrecute la locul de muncă, aceste informări nefiind făcute astfel cum rezultă din probatorii la iniţiativa recurentului, ci ca răspunsuri la întrebările ofiţerului de securitate care se refereau la prezenţa cetăţenilor străini în restaurante unde pârâtul îşi desfăşura activitatea ca ospătar.
Faptul că recurentul a oferit informaţii despre credinţa religioasă a persoanei nu pot conduce instanţa supremă la concluzia că acestea reprezentau încălcări ale drepturilor fundamentale la libertatea gândirii, conştiinţei sau vieţii private a persoanei respective.
Activitatea recurentului nu poate fi calificată ca o colaborare în sensul OUG nr. 24/2008 cu organele securităţii, întrucât nu toate informaţiile furnizate şi orice colaborare se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. b) ale acestui act normativ.
Declaraţiile făcut de recurent nu reprezintă denunţuri cu privire la activităţi anticomuniste care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ci doar afirmaţii fără consecinţe deosebite pentru persoana vizată, care se refereau strict la probleme apărute la locul de muncă.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul declarat de B.M.D. este întemeiat şi va fi admis.
Se va modifica sentinţa atacată, în sensul că se va respinge acţiunea reclamantului C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.M.D., împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 98 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1879/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
