ICCJ. Decizia nr. 1896/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1896/2010
Dosar nr. 226/43/2009
Şedinţa publică de la 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii să se dispună anularea Ordinelor din 16 februarie 2009 şi din 06 februarie 2009 emise de pârât, reîncadrarea sa în funcţia publică de director executiv şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri echivalente cu suma lunară de 1602 lei reprezentând diferenţa de salariu brut dintre funcţia de conducere de director executiv şi funcţia de execuţie de consilier începând cu data de 16 februarie 2009 şi până la reîncadrarea efectivă şi la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro şi suspendarea actelor administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999, deoarece modificarea raportului său de serviciu nu se încadrează în niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 87 alin. (2) din Lege.
În acest sens s-a arătat că desfiinţarea postului nu s-a justificat printr-o modificare în proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente specifice postului, întrucât îndeplineşte aceleaşi atribuţii ale directorului executiv, dar beneficiază de drepturi salariale aferente unei funcţii publice de execuţie, diferenţa de venituri fiind de 1.602 lei lunar.
La termenul din 1 octombrie 2009, reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la petitul privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 116 din 5 octombrie 2009, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat Ordinul din 16 februarie 2009 şi Ordinul din 16 februarie 2009 emise de pârât, a fost obligat pârâtul să procedeze la reintegrarea reclamantei în funcţia publică de conducere de director executiv şi să-i plătească despăgubiri în cuantum de 1.602 lei/lunar, începând de la data de 16 februarie 2009 şi până la data reintegrării.
A luat act de renunţarea de către reclamantă la petitul privind plata în favoarea sa a unor daune morale în cuantum de 100.000 euro şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că temeiul legal pentru emiterea actelor administrative atacate îl reprezintă Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 127/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar şi Legea nr. 188/1999.
S-a mai constatat că prin eliberarea din funcţia publică de conducere a avut loc o modificare a raporturilor de serviciu ale reclamantei care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile limitativ şi expres prevăzute de art. 87 din Legea nr. 188/1999 şi nu se poate reţine nici reorganizarea instituţiei, câtă vreme postul de conducere ocupat de reclamantă nu a fost redus, ci dimpotrivă, menţinut.
S-a mai reţinut că reclamanta a fost numită într-o funcţie publică de execuţie vacantă la 31 decembrie 2009, dar care nu era finanţată şi nu putea fi ocupată în anul 2009.
A concluzionat instanţa de fond că nici unul din ordinele contestate nu beneficiază de o motivare corespunzătoare a măsurilor decise, nici în drept, nici în fapt, emitentul pârât rezumându-se a face doar simple trimiteri la acte normative care ar putea fi incidente în materie.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând casarea sau modificarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Fără a dezvolta separat, fiecare motiv de recurs invocat, recurentul-pârât critică, în esenţă, sentinţa atacată sub următoarele aspecte:
- în mod eronat, instanţa de fond a reţinut faptul că pârâtul nu a depus întâmpinare, în realitate aceasta fiind comunicată atât prin fax, cât şi prin poştă, neluând astfel în considerare apărările formulate de autoritatea pârâtă;
- în mod greşit, prima instanţă nu a reţinut că prin Ordinul nr. 127/2009 s-au majorat cu un procent de peste 50% atribuţiile funcţiei publice de conducere astfel cum acestea erau stabilite prin Ordinul nr. 880/2006, în temeiul căruia a fost numită reclamanta în funcţia de director executiv la D.S.P. Harghita;
- prima instanţă ar fi trebuit să ia în considerare şi aspectul potrivit căruia, prin O.U.G. nr. 37/2009 funcţia de director executiv ca şi funcţie de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerului a fost desfiinţată, înfiinţându-se funcţia de director coordonator care a şi fost ocupată prin concurs de către o altă persoană.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, precum şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
I. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs referitor la neluarea în considerare a întâmpinării formulate în cauză de către ministerul pârât şi implicit a excepţiei inadmisibilităţii invocată prin aceasta, Înalta Curte constată că acesta nu este susţinut de actele şi lucrările dosarului. Astfel, din punct de vedere procedural, în dosarul instanţei de fond nu există nici o dovadă a formulării unei întâmpinări de către ministerul pârât, iar menţiunile existente în încheierile de şedinţă întocmite pe parcursul judecăţii pricinii nu atestă depunerea vreunei întâmpinări, conţinutul acestora bucurându-se de prezumţia de autenticitate şi veridicitate.
Pe de altă parte, analizând înscrisul anexat cererii de recurs, despre care recurenta, pretinde că reprezintă întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, se observă că prin aceasta s-au invocat apărări exclusiv în legătură cu cererea de suspendare a ordinelor atacate, iar excepţia de inadmisibilitate a vizat acelaşi capăt de cerere privitor la suspendarea executării actelor administrative.
Cum, prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Târgu - Mureş a soluţionat acţiunea în integralitatea ei, pronunţându-se asupra fondului cauzei şi dispunând anularea actelor administrative atacate, totodată respingând ca rămas fără obiect petitul privind suspendarea executării ordinelor, o casare a sentinţei de fond cu trimitere la rejudecare nu mai prezintă interes. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, recursul nu vizează soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, întâmpinarea referindu-se strict la acest capăt de cerere.
II. În ceea ce priveşte motivul de recurs care cuprinde critici referitoare la soluţia pronunţată pe fondul cauzei şi care se întemeiază pe dispoziţiile Ordinului nr. 127/2009 al Ministerului Sănătăţii, precum şi pe cele ale art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.
Astfel, prin măsurile ordonate prin actele administrative atacate reclamanta a suferit retrogradarea din funcţia publică de conducere de director executiv în cea de execuţie, de consilier, preluând însă atribuţiile şi responsabilităţile postului de conducere deţinut anterior.
În motivarea ordinelor s-a invocat ca temei de drept Ordinul nr. 127/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice, prin care s-a dispus reorganizarea autorităţilor de sănătate publică judeţene ca direcţii de sănătate publică judeţene, autoritatea pârâtă apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată.
Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. c) se prevede situaţia reorganizării dacă este schimbată denumirea funcţiei, dar condiţia cumulativă pentru reducerea postului este aceea ca atribuţiile aferente funcţiei publice să fie modificate în proporţie de 50%. Or, din actele dosarului nu rezultă nici schimbarea de denumire a funcţiei şi nici modificarea atribuţiilor corespunzătoare acesteia în proporţie de mai mult de 50%. În acest sens, în mod corect a reţinut prima instanţă că prin art. 2 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 127/2009 s-a menţinut postul public de conducere de director executiv, iar atribuţiile aferente funcţiei de conducere au fost date temporar tot în sarcina reclamantei, modificarea lor în proporţie de peste 50% nu a fost dovedită.
Se reţine totodată că eliberarea din funcţie a reclamantei nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile limitativ prevăzute de art. 87 din Legea nr. 188/1999, din conţinutul actului administrativ nerezultând alte motive legate de activitatea reclamantei şi care să fi dus la necesitatea luării acestei măsuri de modificare a raporturilor de serviciu.
Pe de altă parte, susţinerea recurentului-pârât în sensul că reintegrarea în funcţie a reclamantei nu mai este posibilă, având în vedere intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 prin care s-a desfiinţat funcţia publică de conducere de „director executiv” - ca funcţie de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerului, nu poate fi reţinută, în contextul în care prin Decizia nr. 594 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, s-a constatat neconstituţionalitatea reglementării, ca urmare a încălcării normelor referitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Prin urmare, postul de director executiv există astfel cum era prevăzut în reglementarea anterioară apariţiei O.U.G. nr. 37/2009, susţinerea privind imposibilitatea executării dispoziţiei de reintegrare a intimatei-reclamante fiind neîntemeiată, dat fiind că actul normativ care a prevăzut desfiinţarea funcţiei publice deţinută de aceasta nu mai produce efecte juridice.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii, împotriva sentinţei civile nr. 116 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1888/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1900/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
