ICCJ. Decizia nr. 2010/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2010/2010
Dosar nr. 2948/1/2008
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 294 din 27 martie 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele obţinute de candidaţii care au participat la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale şi Curţi de Apel.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele pentru numirea în funcţiile de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle şi a amânat validarea rezultatelor concursului pentru funcţia de prim - procuror la parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi pentru funcţia de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, până la finalizarea procedurilor de concurs.
Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut că prin Hotărârea Plenului din 20 septembrie 2007 a fost aprobată organizarea concursului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la Curţile de Apel, tribunale şi judecătorii precum şi la parchetele de pe lângă acesta, în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007, pentru ocuparea unui număr de 53 de funcţii de conducere vacante, după cum urmează: 3 posturi de procuror general, 4 posturi de procuror general adjunct, 29 posturi de prim procuror şi 17 posturi de prim procuror adjunct.
Au fost depuse, în termenul legal, 39 candidaturi de către 39 de candidaţi, comisia de organizare a concursului respingând un număr de 3 candidaturi.
Cu privire la modul de desfăşurare a concursului sau examenului au fost formulate mai multe memorii de către candidaţii R.I. şi R.O.E. cât şi de un grup de 41 de procurori, iar Institutul Naţional al Magistraturii a formulat un punct de vedere referitor la aspectele menţionate.
Prin memoriul înregistrat din 2007 formulat de recurentul R.O.E. şi memoriul din 2007 semnat de un grup de 41 de procurori, dintre care numai recurentul a fost candidat la concursul în cauză, s-a solicitat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii invalidarea totală a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat în perioada 28 octombrie - 25 noiembrie 2007.
Recurentul prin mai multe memorii şi plângeri, a solicitat, în esenţă, Plenului Consiliului Superior al Magistraturii invalidarea totală a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere al procurorilor organizat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007 şi modificarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 320/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea plângerii prealabile formulate de recurentul R.O.E. împotriva Hotărârii nr. 320/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor.
In ceea ce priveşte cererea de invalidare a rezultatelor concursului din 28 octombrie-25 noiembrie 2007, având în vedere faptul că a fost declanşată o anchetă penală în vederea clarificării suspiciunilor de fraudare a concursului, că cercetările penale se limitează la un număr restrâns de persoane, iar suspiciunile nu vizează toate funcţiile de conducere pentru care s-a organizat concursul, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că se impune validarea parţială a rezultatelor concursului/examenului din 28 octombrie - 25 noiembrie 2007 pentru funcţiile de conducere la parchetele menţionate în art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 294/2008 şi amânarea discutării validării rezultatului concursului / examenului pentru numirea în funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, respectiv pentru funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 . Bucureşti.
În temeiul art. 29 alin. (5), (7), (8) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva Hotărârii nr. 294 din 27 martie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a declarat recurs R.O.E., apreciind-o ca fiind nelegală, solicitând admiterea recursului,anularea hotărârii recurate şi invalidarea totală a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, organizat în perioada 28 octombrie 2007 – 25 noiembrie 2007.
Prin cererea de recurs recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate susţinând, în esenţă, că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege şi de regulament, cu privire la organizarea concursului sau examenului, respectiv dispoziţiile art. 11 alin. (1) pct. 3, 18, 19, 20, art. 13 pct. 1 lit. b), art. 15 alin. (1).
Se arată că obţinerea subiectelor anterior examenului de către unii candidaţi afectează nu numai rezultatele obţinute de aceştia cu privire la funcţia pentru care au candidat, ci întreaga desfăşurare a concursului, sancţiunea fiind anularea acestuia.
Un alt aspect de nelegalitate invocat vizează repetarea subiectelor la proba scrisă la această sesiune de examen, aceleaşi subiecte regăsindu-se şi în grilele din 2006 şi iunie 2007, deşi art. 13 alin. (1) lit. b) prevede evitarea repetării subiectelor de la concursurile sau examenele anterioare.
Se susţine şi faptul că evaluarea proiectelor nu a fost făcută corespunzător.
Recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate susţinând şi faptul că a fost fraudat concursul cu complicitatea unor membrii ai comisiei de examinare, impunându-se invalidarea totală a acestuia.
De asemenea, se menţionează că sunt nelegale dispoziţiile art. 15 alin. (5) respectiv art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, întrucât interzic contestarea rezultatelor pentru susţinerea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, situaţie care vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, care garantează accesul liber la justiţie.
Ulterior recurentul prin precizarea formulată şi menţionată în cuprinsul încheierii din 26 noiembrie 2008, cât şi în scris, a învederat că recursul formulat vizează doar invalidarea parţială a rezultatului concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, întrucât aspectele referitoare la nelegalitatea regulamentului menţionat nu înţelege să le mai susţină pentru că acestea constituie obiectul unei cauze ce se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, înregistrată la nr. 825/2/2008.
Recurentul a formulat o cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 303/2004, această cerere fiind admisă prin încheierea de şedinţă din 3 iunie 2009. A fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată, fiind suspendată judecarea recursului până la soluţionarea acestei excepţii.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 8 din 12 ianuarie 2010 a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent, fiind reluat cursul judecăţii recursului.
Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că invalidarea totală a concursului poate fi dispusă numai în măsura constatării neechivoce a unei fraude de natură să vicieze examenul. Ori, în cauză, a fost începută urmărirea penală cu privire la un număr restrâns de persoane, suspiciunile de fraudare nevizând toate funcţiile de conducere pentru care s-a organizat concursul de numire într-o funcţie de conducere pentru procurori.
Se apreciază că în raport de dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Hotărârea nr. 320/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, hotărârea atacată este temeinică şi legală.
Cu privire la nerespectarea condiţiilor prevăzute de regulament cu privire la organizarea concursului sau examenului, cu referire expresă la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) se menţionează că acestea nu dispun în sensul celor precizate de recurent iar pe de altă parte acesta nu a făcut dovada susţinerilor sale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul formulatîn condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de criticile de nelegalitate invocate, astfel cum au fost precizate, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Recurentul R.O.E. a candidat pentru ocuparea funcţiei de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti.
Este adevărat că au fost constatate fraude la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale şi Curţi de Apel desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007, fapt confirmat în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în dosarul nr. 187/P/2007.
Din cuprinsul rechizitoriului menţionat nu rezultă însă confirmarea suspiciunilor de fraudă care vizează concursul pentru funcţia de conducere de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Deci, frauda nu a vizat concursul/examenul pentru numirea în funcţia de conducere de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pentru care rezultatele concursului au fost validate prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 294/2008 recurată şi pentru care a candidat recurentul.
Cum frauda a vizat alte persoane, pentru care concursul a fost invalidat, fapt necontestat de părţi, criticile recurentului referitoare la aceste aspecte sunt nefondate.
Potrivit art. 45 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320/2006 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurarea a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, „Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, concursul sau examenul, în cazul în care se constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea concursului sau examenului ori dacă există dovada săvârşirii unei fraude".
În raport de aceste dispoziţii cât şi de faptul că nu au fost dovedită şi constatată săvârşirea vreunei fraude referitoare la concursul pentru numirea în funcţia pentru care a candidat recurentul, în mod corect intimatul, prin hotărârea atacată, a validat în parte rezultatele concursului desfăşurat în perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007, inclusiv pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, pentru care a candidat recurentul.
Susţinerile recurentului referitoare la nerespectarea condiţiilor prevăzute de regulament cu privire la organizarea concursului sau examenului nu pot fi reţinute, nefiind făcută dovada acestora.
Referitor la repetarea subiectelor, se reţine că dispoziţiile menţionate prevăd evitarea repetării, fără să impună o obligaţie în acest sens.
În altă ordine, evaluarea proiectelor de management constituie o prerogativă a comisiei de examinare constituită de Consiliul Superior al Magistraturii în acest scop, iar instanţa de contencios nu se poate substitui acesteia, care are în această privinţă o competenţă exclusivă derivând din dreptul de apreciere conferit de lege.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, solicitarea recurentului de invalidare a rezultatului concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, este nefondată.
Prin urmare, potrivit competenţei conferită de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte, faţă de cele reţinute, urmează să respingă recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.O.E. împotriva Hotărârii nr. 294 din 27 martie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1962/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2012/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|