ICCJ. Decizia nr. 1938/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1938/2010
Dosar nr. 10568/2/2009
Ședința publică din 16 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 4046 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Decretului Preşedintelui României nr. 1507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional, formulată de reclamantele Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei ; pe cale de consecinţă, prima instanţa a respins cererea reclamantelor, ca inadmisibilă. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a admis cererile de intervenţie accesorii, formulate de G.G.B. şi N.E. în interesul pârâtului Preşedintele României.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Decretul Preşedintelui României nr. 1507 din 22 octombrie 2009, a cărui executare se solicită a fi suspendată în cauză, nu constituie un act administrativ supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, nefiind admisibilă cererea de suspendare a executării acestui act, care este de natură constituţională.
Reţine prima instanţă că, faţă de natura constituţională a actului contestat, devin aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) pct. c, coroborat cu art. 46 şi 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care reglementează competenţa exclusivă a acestei autorităţi cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului.
2. Recursurile declarate în cauză
î mpotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamantele, precum şi intervenientul în interesul pârâtului G.G.B.
2.1. Recurentele - reclamante Asociaţia Pro democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei au formulat critici pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, următoarele:
- instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii în art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării pe care au formulat-o. pe de o parte, excepţia a fost invocată în scris prin întâmpinarea semnată de un consilier prezidenţial - şef al Departamentului constituţional - legislativ al Administraţiei Prezidenţiale, care nu fusese împuternicit prin decret al Preşedintelui României, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1994, privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, şi care nu întrunea cerinţele impuse pentru reprezentarea în justiţie prin art. 31 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, art. 68 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 1 și 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic. Pe de altă parte, excepţia a fost susţinută oral de un consilier de stat care, prin prisma aceloraşi dispoziţii legale, nu avea competenţa de a-l reprezenta în instanţa pe intimatul-pârât.
- sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii din punct de vedere procedural, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de constatare a inexistenţei Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Prezidenţiale, a cărei admitere ar fi avut ca efect nulitatea întâmpinării prin care a fost invocată excepţia şi a interpretat fundamental greşit prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, ale art. 2 şi 3 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi ale Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;
- Sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii din punct de vedere substanţial, critică în dezvoltarea căreia a arătat că raportul juridic dedus judecăţii nu este exclusiv de drept constituţional, ci are natură juridică mixtă. nu există impedimente de principiu pentru controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ, decretul ce formează obiectul cererii de suspendare a executării fiind un act administrativ în sensul art. 52 alin. (1) şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nesupus niciunuia dintre finele de neprimire prevăzute de Constituţie şi de Legea contenciosului administrativ.
2.2. Recurentul - intervenient G.G.B. nu şi-a încadrat în drept motivele de recurs, arătând, pe de o parte, că instanţa a răstălmăcit cererea de intervenţie pe care a formulat-o în nume propriu, pentru protejarea dreptului la vot şi, pe de altă parte, că Preşedintele României nu a avut o reprezentare adecvată în proces.
3. Apărările intimatului - pârât Preşedintele României
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, a formulat, în esenţă, următoarele apărări:
3.1. Calitatea de reprezentant a Departamentului Constituţional Legislativ din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, decurge din prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 47/1994, iar Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Prezidenţiale a fost aprobat prin Decizia nr. 7 din 14 mai 2008, emisă în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1994.
Sfera actelor juridice emise de Preşedintele României nu se limitează la decrete, acestea din urmă fiind circumscrise atribuţiilor prevăzute de Constituţia României, în sensul art. 100 alin. (1) din Legea fundamentală.
3.2. Potrivit art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, acesta are atribuţia de a aviza şi contrasemna actele cu caracter juridic „în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii”. Or, în cazul consilierilor prezidenţiali, ai consilierilor de stat, şi ai consilierilor juridici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, atribuţia respectivă este prevăzută în art. 17 din regulamentul menţionat la punctul anterior.
3.3. Dispoziţiile art. 68 alin. (5) C. proc. civ., invocate de recurentele-reclamante, se referă exclusiv la reprezentarea în justiţie a persoanelor fizice.
3.4. Natura juridică a decretului contestat şi competenţa Curţii Constituţionale în analiza legalităţii acestuia au fost stabilite prin Hotărârea nr. 33/2009 a Curţii Constituţionale, în soluţionarea unei contestaţii depuse chiar de recurentele - reclamante, potrivit art. 146 lit. i) din Constituţia României.
4. Apărările intimatei - interveniente N.E.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - intervenientă a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac, arătând că actul administrativ a cărui suspendare de executare a fost solicitată şi-a produs efectele la data de 22 noiembrie 2009, când a avut loc referendumul naţional, motiv pentru care interesul nu mai întruneşte condiţia de a fi actual. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de recurs ca rămasă fără obiect, pe baza aceloraşi motive.
5.Procedura derulată în recurs
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 4 martie 2010, recurentele-reclamante au invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei Preşedintelui României nr. 7 din 14 mai 2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Prezidenţiale (nepublicată), a deciziei Preşedintelui României de numire a d-lui C.C.D. în funcţia de consilier de stat la Departamentul Constituţional - legislativ din cadrul Administraţiei Prezidenţiale (nepublicată) şi a Decretului Preşedintelui României nr. 1390 din 30 decembrie 2005, pentru numirea unui consilier prezidenţial, publicat în M. Of., Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2006 şi au solicitat sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul-intervenient a depus la dosar un set de înscrisuri constând în principal în plângeri penale legate de modalitatea de soluţionare a unor cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată sau pe rolul unor unităţi de parchet şi în rezoluţiile primite ca răspuns la aceste demersuri, care nu se află într-o legătură directă cu obiectul cauzei de faţă.
În şedinţa publică din data de 16 aprilie 2010, Înalta Curte a invocat din oficiu, pe cale de excepţie, caracterul neavenit al recursului intervenientului, în raport cu prevederile art. 56 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cu prioritate excepţiile dirimante menţionate în practicaua prezentei decizii, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs în temeiul art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele sunt întemeiate, pentru considerentele care urmează.
1. Recursul reclamanţilor Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei
Prin cererea de chemare în judecată, cele două asociaţii au solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună suspendarea executării Decretului Preşedintelui României nr. 1507 din 22 octombrie 2009, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 714 din aceeaşi dată, prin care s-a dispus organizarea referendum naţional la data de 22 noiembrie 2009, în temeiul art. 90 din Constituţia României.
Mai înainte de a păşi la examinarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii ca inadmisibilă, prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă în raport cu obiectul cererii şi al actului juridic dedus judecăţii, subzistă condiţia interesului în promovarea căii de atac.
Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării cauzei.
Cum suspendarea de executare este o măsură provizorie, constând în întreruperea sau amânarea vremelnică a efectelor actului juridic dedus judecăţii, iar Decretul nr. 1507/2009 al Preşedintelui României şi-a produs deja în întregime efectele, prin organizarea referendumului naţional la data de 22 noiembrie 2009 şi confirmarea rezultatelor acestuia prin hotărârea nr. 37 din 26 noiembrie 2009 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of., Partea I nr. 923 din 30 decembrie 2009, este evident că în acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curţii de apel.
În consecinţă, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes, soluţie ce face de prisos verificarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate invocate de recurentele-reclamante şi cercetarea motivelor de recurs formulate de acestea.
2. Recursul intervenientului G.G.B.
Potrivit art. 56 C. proc. civ., „apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs”.
Având în vedere că demersul procesul al părţii a fost calificat drept cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Preşedintele României, iar pârâtul, câştigând procesul în primă instanţă, nu a formulat recurs împotriva sentinţei, Înalta Curte constată că recursul intervenientului are caracter neavenit, excepţia invocată din oficiu în acest sens fiind întemeiată.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Ţinând seama de toate aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca efect al excepţiilor dirimante menţionate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantele Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei împotriva sentinţei nr. 4046 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Respinge recursul declarat de intervenientul G.G.B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca neavenit.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1928/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 197/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
