ICCJ. Decizia nr. 2017/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2017/2010
Dosar nr. 3369/2/2009
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu M.A.E., constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, obligarea pârâtului, să primească cererea reclamantului cu privire la redobândirea cetăţeniei române într-un termen rezonabil de cel mult 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 380 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în decembrie 2008 s-a prezentat personal la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, iar la data de 7 ianuarie 2009 a adresat o altă cerere prin care a solicitat efectuarea demersurilor necesare pentru primirea cetăţeniei române,însa Direcţia Generală Afaceri Consulare a refuzat primirea cererii comunicându-i prin adresa din 29 ianuarie 2009 să aştepte pentru a depune cererea la o dată ulterioară, care nu a fost însă precizată, pe considerente ce ţin de organizare internă a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău.
Reclamantul a mai arătat că a revenit la M.A.E. cu o nouă cerere la data de 9 februarie 2009, prin care a solicitat să fie stabilită data la care să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, solicitare care nu a fost soluţionată favorabil, ceea ce în opinia reclamantului, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, cauzandu-i-se astfel şi un prejudiciu moral prin încălcarea demnităţii umane, întrucât a fost privat de drepturile legale şi constituţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 2365 din 3 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind obligarea pârâtului M.A.E. la plata de daune morale, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române într-un termen de cel mult 6 luni de rămânerea irevocabilă a hotărârii, şi a obligat totodată pârâtul la plata către reclamant a sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse în mod corespunzător.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia netimbrării capătului de cerere privind acordarea daunelor morale este întemeiată în raport de prevederile art. 3 lit. m), art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată, precum şi faţă de faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru de 36 lei până la termenul stabilit.
Din analiza art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2001 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 republicată, prima instanţă a constatat că fără echivoc că că examinarea cererii reclamanţilor într-un termen rezonabil presupune încadrarea în acest termen a tuturor activităţilor pe care ea le implică.
Având în vedere cererea de programare formulată de reclamant la data de 7 ianuarie 2009, instanţa de fond a apreciat răspunsul pârâtului, comunicat prin adresa din 29 ianuarie 2009, prin care i s-a adus la cunoştinţă reclamantului că urmează să fie invitat pentru a depune documentele, fără a se preciza data, ca fiind în mod indubitabil un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că faţă de împrejurarea că există un răspuns administrativ al M.A.E. ce a fost comunicat reclamantului, judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă acesta încorporează un refuz nejustificat şi, cu atât mai mult, dacă acesta poate fi considerat ca exprimând o restricţionare a realizării unui drept sau interes legitim.
Pentru instanţa de fond, precizează recurentul, nu a avut relevanţă starea obiectivă invocată de M.A.E., deşi tocmai aceasta a determinat situţia specifică derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care M.A.E. îl invedera şi pe care si l-a dorit sa se atingă în următorii ani.
Corect este să menţionăm, a specificat recurentul, că stadiul procesării cererilor de redobândire a cetăţeniei a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău. Dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
Nu se poate pune un semn al echivalenţei, apreciază recurentul, între factorul volitiv, definit ca sursă al refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republici Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândirea cetăţeniei.
În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fii obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Se mai arată în motivele de recurs că având în vedere faptul că raspunsul a fost redactat şi transmis în interiorul termenului de 30 zile, nu sunt întrunite nici condiţiile existenţei unei împrejurări de a nu fi răspuns solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat, iar în absenţa probării situaţiilor definite la art. 2 alin. (1) lit h) şi i) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că nu au fost reţinute alte cauze care să conducă la admiterea cererii introductive, acţiunea ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată.
Motivarea hotărârii de fond, apreciază recurentul, nu face referire la răspunsul primit de reclamant iar, pentru analizarea temeiniciei acţiunii, legea contenciosului nu face distincţie de tipul de soluţie administrativă oferită prin răspunsul respectiv, favorabil sau defavorabil.
Recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei şi de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorităţii lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activităţii secţiei consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.
Recurentul mai menţionează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
Pe de altă parte, susţine recurentul, întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri, raportat la condiţiile obiective de desfăşurare a activităţii.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare .
Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
î ntr-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg, la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinească atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - decembrie 2008 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudentei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale reclamantului de soluţionare a cererii formulate în anul 2008, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 2365 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 200/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 202/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
