ICCJ. Decizia nr. 200/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â M I A
ÎNALTA CURET DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 200/2010
Dosar nr. 426/42/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional, şi a dispus suspendarea executării Ordinului Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional nr. 195 din 27 aprilie 2009, până la soluţionarea acţiunii privind aularea ordinului, ce formează obiectul Dosarului nr. 421/42/2009 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional nr. 195/27 aprilie 2009 s-a dispus, în temeiul art. 3 alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009, eliberarea reclamantei din funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judeţului Dâmboviţa, funcţie pe care reclamanta o ocupa în urma promovării unui concurs, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999.
Întrucât reclamantei nu i-a fost oferit niciun alt loc de muncă, aflându-se astfel în situaţia de a nu-şi putea exercita un drept fundamental constituţional, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ respectiv.
Împotriva sentinţei civile nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul - pârât aduce critici hotărârii recurate:
- instanţa de fond nu a arătat care sunt îndoielile cu privire la legalitatea actului administrativ ce formează obiectul cauzei, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004;
- instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamanta nu îşi poate exercita un drept fundamental (dreptul la muncă), atâta timp cât, prin adresa din 21 mai 2009, a fost comunicată petentei lista posturilor vacante, conform art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, iar aceasta nu şi-a exprimat opţiunea fără echivoc pentru posturile de conducere vacante, astfel că reclamantei nu i-a fost afectat dreptul la muncă;
- instanţa de fond nu a motivat îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă, în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a arătat în ce constă prejudiciul material, viitor şi previzibil;
- ordinul ce formează obiectul cauzei a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, întrucât ministerul a procedat la punerea în executare a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., precumşi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, Curtea reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.V. a învestit instanţa, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Ordinul Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional nr. 195 din 27 aprilie 2009, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judeţului Dâmboviţa.
Ordinul respectiv a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Potrivit acestor dispoziţii ale O.U.G. nr. 37/2009:
„Art. 3 alin. (1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Alin. (11) - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare.”
În cauză, Curtea reţine că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui cazul bine justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 (publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009) s-a constatat că este neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, reţinându-se că:
„ Prin reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
De altfel, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.”
Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin „ cazuri bine justificate” se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Astfel fiind, considerentele instanţei de contencios constituţional reliefează pe deplin îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, de natură a fundamenta şi valida soluţia instanţei de fond în sensul dispunerii măsurii de suspendare a executării Ordinului Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional nr. 195 din 27 aprilie 2009.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că aceasta derivă cu evidenţă din împrejurarea că, pe perioada scursă de la data eliberării din funcţie, intimata - reclamantă A.V. este lipsită de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei publice, ceea ce conduce la concluzia existenţei unui prejudiciu material, viitor şi previzibil reprezentat de consecinţele negative deosebite pe care lipsa resurselor financiare le are în privinţa posibilităţii reclamantei de a-şi asigura mijloacele necesare traiului.
În ceea ce priveşte practica judecătorească depusă în susţinerea recursului de către recurentul-pârât, instanţa reţine că aceasta nu poate reprezenta un reper pentru jurisprudenţa ulterioară a Instanţei Supreme, întrucât, pe de o parte, cea aparţinând Înaltei Curţi este anterioară constatării de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, a neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, iar, pe de altă parte, este reprezentată de hotărâri pronunţate de Curţile de apel, care nu sunt Jurisdicţii Supreme în materie şi ale căror hotărâri sunt supuse recursului.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
În raport cu prevederile art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluţia de respingere a recursului, recurentul-pârât va fi obligat la plata către intimata - reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 lei, conform documentelor justificative depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei civile nr. 113 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pe recurentul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă A.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1980/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2017/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
