ICCJ. Decizia nr. 195/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 195/2010
Dosar nr. 228/59/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 martie 2008 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul F.P.N. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Timiş, P.D., M.H., Administraţia Finanţelor Publice Lugoj, R.M. şi S.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- anularea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1492 din 07 august 2001, prin care L.G., director adjunct al Administraţiei Finanţelor Publice Lugoj, a fost împuternicit cu exercitarea funcţiei publice de director;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata de despăgubiri morale în sumă de 10 lei;
- obligarea pârâţilor P.D. şi M.H. la plata sumei de 100 lei reprezentând despăgubiri;
- obligarea pârâţilor D.G.F.P. Timiş şi P.D. să înfăţişeze în copie cartea de muncă a numitului L.G.;
- anularea dispoziţiei Administraţiei Finanţelor Publice Lugoj nr. 37 din 09 octombrie 2001 prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă şi obligarea pârâţilor S.M. şi Administraţia Finanţelor Publice Lugoj la plata sumei de 100 lei reprezentând prejudiciu moral.
Prin sentinţa civilă nr. 215 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Timiş, P.D., M.H., Administraţiei Finanţelor Publice Lugoj, R.M. şi S.M. având ca obiect anularea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1492 din 07 august 2001 şi obligarea ministerului pârât de a-l despăgubi pe reclamant cu suma de 10 lei;
- a disjuns petitele având ca obiect obligarea pârâţilor P.D. şi M.H. la plata sumei de 100 lei reprezentând despăgubiri, obligarea pârâţilor D.G.F.P. Timiş şi P.D. să înfăţişeze în copie cartea de muncă a numitului L.G., anularea dispoziţiei Administraţiei Finanţelor Publice Lugoj nr. 37 din 09 octombrie 2001 şi obligarea pârâţilor S.M. şi Administraţia Finanţelor Publice Lugoj la plata sumei de 100 lei reprezentând prejudiciu moral şi a dispus formarea unui dosar distinct cu termen la 9 septembrie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte petitul având ca obiect anularea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1492 din 07 august 2001, s-a reţinut că cererea de chemare în judecată introdusă la data de 7 martie 2008, în condiţiile în care reclamantul avea cunoştinţă de actul administrativ cu caracter individual încă din anul 2004, este tardivă, fiind formulată cu nerespectarea termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pe cale de consecinţă, instanţa a respins cererea accesorie, având ca obiect obligarea ministerului pârât să îl despăgubească pe reclamant cu suma de 10 lei.
În ceea ce priveşte celelalte petite, instanţa a reţinut că, în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001 şi ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere rangul local al autorităţii publice pârâte – Administraţiei Finanţelor Publice Lugoj, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ, instanţa urmând să califice obiectul acţiunii în funcţie de cuprinsul cererii de chemare în judecată în cadrul noului dosar ce urmează a fi format ca urmare a disjungerii acestor capete de cerere.
Împotriva sentinţei civile nr. 215 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul F.P.N., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi susţinând că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a judecat cauza în lipsa reclamantului deşi i se adusese la cunoştinţă faptul că acesta s-a prezentat la data respectivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un alt dosar.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din 24 iunie 2009, Curtea de apel a respins cererea de amânare formulată de reclamantul F.P.N. în considerarea faptului că pentru aceeaşi dată acesta fusese citat să se prezinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un alt dosar.
Înalta Curte reţine că întemeiat instanţa de fond a respins cererea de amânare, având în vedere că în cauză reclamantului i-au fost acordate mai multe termene de judecată pentru a răspunde excepţiilor invocate de către pârâţi.
Este necontestat faptul că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ care, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „se judecă de urgenţă şi cu precădere".
De asemenea, din actele dosarului de fond, se constată că în cauză au fost acordate 16 termene de judecată (26 martie 2008, 23 aprilie 2008, 21 mai 2008, 2 iunie 2008, 18 august 2008, 29 septembrie 2008, 27 octombrie 2008, 24 noiembrie 2008, 15 decembrie 2008, 12 ianuarie 2009, 9 februarie 2009, 9 martie 2009, 6 aprilie 2009, 27 aprilie 2009, 27 mai 2009 şi 24 iunie 2009), astfel că motivul invocat de recurentul-reclamant nu era suficient de întemeiat pentru ca instanţa să încuviinţeze acordarea unui nou termen într-o cauză supusă soluţionării cu celeritate.
De altfel, în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, instanţa nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată, acordarea constituind o simplă facultate prevăzută de lege.
În ceea ce priveşte susţinerea din recurs referitoare la pronunţarea hotărârii cu încălcarea formelor de procedură sancţionate cu nulitate conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în speţă nu se poate reţine încălcarea vreunei forme procedurale, atâta timp cât procedura de citare a reclamantului F.P.N. pentru termenul de judecată din 24 iunie 2009 a fost legal îndeplinită, în raport cu dispoziţiile art. 92 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de F.P.N. împotriva sentinţei civile nr. 215 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1945/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1954/2010. Contencios . → |
|---|
