ICCJ. Decizia nr. 1961/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1961/2010
Dosar nr. 10943/3/2009
Şedinţa de la 16 aprilie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.5 786 din 22 septembrie 2008, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia prematurităţii şi a respins, ca atare, acţiunea formulată de Societatea Română de Radiodifuziune, în contradictoriu cu pârâta SC O.S. & C.O. I. SRL, având ca obiect obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1399,14 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada 2005 – 2007 şi penalităţile aferente.
Instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că litigiul este de natură comercială iar reclamanta nu a făcut dovada că a respectat prevederile art. 7201 C. proc. civ., referitoare la procedura concilierii directe.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei soluţii a fost admis de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care, prin Decizia nr. 88 din 14 ianuarie 2009 a casat sentinţa şi a trimis cauza spre soluţionare în primă instanţă Secţiei a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a invocat prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a calificat litigiul ca fiind de contencios fiscal, întrucât priveşte o taxă pentru serviciul public, în valoare de până la 500.000 lei.
Prin sentinţa nr. 1560 din 22 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, invocând calitatea reclamantei, de instituţie centrală ce prestează un serviciu public autonom de interes naţional.
Tribunalul a reţinut în esenţă că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu intră în sfera de aplicare a art. 1 C. proCod Fiscal ci îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994.
La rândul său, prin sentinţa nr. 4101 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa în favoarea secţiei similare a Tribunalului Bucureşti, motivat de obiectul litigiului care se referă la taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii.
În acest sens, Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, relevantă pentru stabilirea competenţei fiind valoarea taxelor iar nu calitatea emitentului actului.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu natura litigiului, competenţa materială revine Judecătoriei Sectorului 4, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, conform prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a OUG nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 5 din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E.E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice [alin. (1)] iar persoanele juridice care îşi asigură pe cont propriu energia electrică şi nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R. [alin. (2)].
Rezultă din actele dosarului că societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu F.D.F.E.E. E.M.S. SA.
Izvorul obligaţiei îl constituie contractul încheiat de pârâtă cu o persoană juridică de drept privat, F.D.F.E.E. E.M.S. SA, care la rândul său acţionează în calitate de mandatar al societăţii reclamante.
În consecinţă, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, astfel încât competenţa soluţionării acţiunii, având în vedere şi valoarea pretenţiilor, aparţine judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Înalta Curte constată că, sub aspectul competenţei, nu prezintă relevanţă calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes naţional, taxa radio făcându-se venit la bugetul societăţii reclamante iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.
Faţă de cele arătate, constatându-se că instanţele de contencios administrativ nu sunt competente să soluţioneze cauza în primă instanţă, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R., în contradictoriu cu pârâta SC O.S. & C.O. I. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1954/2010. Contencios . | ICCJ. Decizia nr. 1964/2010. Contencios → |
---|