ICCJ. Decizia nr. 1953/2010. Contencios. Despăgubire. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1953/2010
Dosar nr. 166/1/2010
Şedinţa publică din 16 aprilie 201.
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5694 din 10 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul V.S. şi de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 66 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantului şi a fost obligată pârâta să-i plătească acestuia suma de 12.576,39 lei, reprezentând despăgubiri pentru achitarea cu întârziere a sumelor datorate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ce priveşte recursul reclamantului:
Titlul de plată a fost emis cu o întârziere de doi ani, astfel încât, în mod corect instanţa de fond a considerat că numai pe perioada 24 octombrie 2006 - 9 octombrie 2008, ce reprezintă data plăţii, reclamantul beneficiază de indexarea sumei.
Suma ce urmează să fie indexată este cea stabilită în titlul de despăgubire de 102.247,08 lei şi nu cea stabilită în sentinţa civilă nr. 1065/2004, de 91.034, deoarece această din urmă sumă a fost deja reactualizată cu indicele de inflaţie prin Decizia nr. 980/2006.
În ce priveşte recursul pârâtei.
Este adevărat că prevederile actelor normative ce reglementează materia despăgubirilor din Legea nr. 247/2005 nu conţin referiri la modalitatea de reactualizare a sumei stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă, în speţă, nu ne aflăm în situaţia tipică prevăzută de Legea nr. 247/ 2005, deoarece titlul executoriu îl reprezintă o sentinţă judecătorească irevocabilă, pronunţată anterior apariţiei Legii nr. 247/2005 şi care a prevăzut expres plata sumei de 91.034 lei actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Decizia nr. 980 din 24 octombrie 2006 a Comisiei pentru Acordarea Despăgubirilor a reactualizat suma stabilită prin hotărâre judecătorească, însă plata efectivă s-a făcut abia la 9 octombrie 2008 iar, pentru a respecta dispoziţiile hotărârii judecătoreşti, în temeiul principiilor generale de drept şi a prevederilor art. 1073 C. civ., pârâta A.N.R.P. are obligaţia să achite suma reactualizată la data plăţii efective, nefiind aplicabile dispoziţiile unor acte normative ce nu erau în vigoare la data pronunţării sentinţei.
În ce priveşte motivele de recurs referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de recurs a apreciat că acestea nu pot fi încadrate la niciunul dintre motivele indicate la art. 304 C. proc. civ. iar din analiza acestora, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., se observă o confuzie între jurisprudenţa C.E.D.O. şi ce a Curţii Europene de Justiţie, exemplele arătate de recurent neavând legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei decizii, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora constituie motive de revizuire, care să adauge la cele prevăzute de codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României republicată.
În motivarea cererii, revizuenta expune situaţia de fapt şi motivele de recurs, cu care a fost învestită Înalta Curte, împotriva sentinţei civile nr. 66 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Braşov.
În acest sens recurenta face o analiză a dispoziţiilor cuprinse în legea internă aplicată de instanţa de recurs apreciind că prevederile legale aplicate sunt contrare dispoziţiilor comunitare şi jurisprudenţei europene în materie, astfel încât instanţa era obligată să nu le aplice, ceea ce nu a făcut, încălcând astfel principiul priorităţii.
Prin cererea de completare a motivelor de revizuire, sunt aduse de revizuentă critici deciziei pronunţate în recurs, decizie prin care s-a reţinut că titlu de plată a fost emis cu o întârziere de doi ani, astfel încât intimatul-reclamant beneficiază de indexarea sumei, deşi susţine revizuenta în cauza de faţă nu este aplicabilă situaţia tipică prevăzută de Legea nr. 247/2005, întrucât titlu executor îl reprezintă o sentinţă judecătorească irevocabilă, pronunţată anterior apariţiei Legii nr. 247/2005.
Arată totodată că, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite titlurile de plată numai pe baza deciziei de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, neavând astfel nici un temei legal să actualizeze aceste sume.
Prin întâmpinare, intimatul V.S. a solicitat respingerea cererii de revizuire arătând că Legea nr. 247/2005 şi HG nr. 128/2008, pe care revizuentul Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor le invocă în această cale de atac, au intrat în vigoare, respectiv au fost adoptate ulterior pronunţării sentinţei irevocabile nr. 1065/2004, şi ca urmare aceste reglementări nu pot fi aplicabile în soluţionarea cazului în speţă.
Cererea de revizuire este inadmisibilă şi a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Legiuitorul naţional al contenciosului administrativ a dorit să impună un remediu intern în cazurile în care s-a pronunţat o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, dar care încalcă principiul priorităţii dreptului comunitar.
Astfel în art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ a fost prevăzut un nou motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de codul de procedură civilă, respectiv pronunţarea unei hotărâri rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.
Această nouă prevedere îşi găseşte fundamentul atât în jurisprudenţa comunitară, cât şi în prevederile constituţionale, care constituie la nivel de principiu constituţional aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar.
Această cale de atac nu deschide însă părţii calea unui recurs la recurs, respectiv reluarea aceloraşi critici cu care a învestit instanţa în Decizia supusă revizuirii. Aceasta în condiţiile în care motivele invocate nu privesc aplicarea dreptului comunitar şi nu se încadrează în ipoteza prevăzută de lege „încălcarea priorităţii dreptului comunitar".
Despre principiul priorităţii dreptului comunitar C.J.C.E. a decis că acesta nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care potrivit art. 322 C. proc. civ. poate avea ca obiect numai hotărârile definitive precum şi hotărârile date de instanţele de recurs, atunci când evocă fondul.
Evocarea fondului de către instanţa de recurs presupune ca în cadrul soluţionării căii de atac, instanţa de control judiciar să facă o analiză proprie a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de fond, fie prin aplicarea unor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Prin Decizia a cărei revizuire se solicită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. care se completează cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) ca urmare a aplicabilităţii art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, rezultă că pot fi obiect al revizuirii deciziile pronunţate în recurs atunci când evocă fondul, astfel că şi sub acest aspect cererea de revizuire este inadmisibilă.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii conform art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei nr. 5694/2009 pronunţată la data de 10 decembrie 2009, ca fiind inadmisibilă în raport de motivele invocate şi hotărârea atacată cu această cale extraordinară de retractare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 5694 din 10 decembrie 2009 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1974/2010. Contencios → |
|---|
