ICCJ. Decizia nr. 201/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 201/2010
Dosar nr. 389/54/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 iunie 2009, reclamantul A.A., reprezentant al S.I.P.U.R.L. a solicitat ca, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 6 din 22 mai 2009 emisă de Comisia superioară de disciplină a U.N.P.I.R..
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că prin Decizia contestată s-a dispus în mod nelegal strămutarea dosarului nr. 1/2009 aflat pe rolul Comisiei de disciplină a Filialei Iaşi a U.N.P.I.R. şi împotriva acestei decizii a formulat în condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 reclamaţia administrativă înregistrată sub nr. 843 din 25 mai 2009.
Pârâta U.N.P.I.R. a invocat prin întâmpinare excepţia de necompetenţă teritorială şi în baza dispoziţiilor art. 69 alin. (6) din Legea nr. 254/2007 de aprobare a OUG nr. 86/2006 şi art. 83 alin. (4) din Statutul U.N.P.I.R. a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 116/CA din 29 iunie 2009 prin care a respins excepţia necompetenţei teritoriale şi a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării deciziei nr. 6 din 22 mai 2009 emisă de Comisia superioară de disciplină a U.N.P.I.R.
Excepţia necompetenţei teritoriale a fost respinsă cu motivarea că Decizia contestată în cauză a fost emisă de pârâtă cu depăşirea atribuţiilor sale prevăzute de OUG nr. 86/2006, astfel că nu pot fi aplicate nici celelalte prevederi ale acestui act normativ în privinţa competenţei de soluţionare a cauzei.
Pe fondul cererii, s-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privinţa cazului bine justificat, cât şi în ceea ce priveşte paguba iminentă care ar fi cauzată reclamantului, prin suspendarea sa din profesie şi pe cale de consecinţă, încetarea calităţii de administrator judiciar la SC F. SA Iaşi.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta U.N.P.I.R. şi a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii atacate, cu motivarea că a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, respectiv a Curţii de Apel Bucureşti, pentru care a fost reglementată o competenţă exclusivă prin dispoziţiile art. 69 alin. (6) din Legea nr. 254/2007 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă.
Pe fondul cauzei, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost criticată soluţia de suspendare a executării deciziei nr. 6 din 22 mai 2009 şi s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii formulate de intimatul A.A.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a constatat greşit îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 numai prin invocarea unor argumente care tind să demonstreze aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
Astfel, s-a arătat că susţinerile intimatului nu au fost dovedite şi nu sunt suficiente pentru a demonstra existenţa unui caz bine justificat ca urmare a aplicării deciziei de strămutare a dosarului disciplinar şi nici iminenţa producerii unei pagube prin soluţionarea acestui dosar de către Comisia de disciplină a Filialei Bucureşti a U.N.P.I.R.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 6 din 22 mai 2009 Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.P.I.R. a admis cererea de strămutare formulată de SC M.E.I. SA Bucureşti în contradictoriu cu S.I.P.U.R.L. şi a dispus strămutarea dosarului nr. 1/2009 aflat pe rolul Comisiei de disciplină a Filialei Iaşi a U.N.P.I.R. către Comisia de disciplină a Filialei Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (6) din OUG nr. 86/2006, aprobată prin Legea nr. 254/2007, împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină persoana lezată poate formula acţiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Faţă de aceste prevederi legale şi de natura juridică a actului dedus judecăţii, se constată că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia de necompetenţă teritorială invocată de recurenta-pârâtă în baza legii speciale privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă.
Normele de competenţă materială şi teritorială cuprinse în reglementarea susmenţionată au caracter derogator faţă de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant este suspusă regulilor de procedură din legea specială care prevăd competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, indiferent de conţinutul deciziei emise de Comisia superioară de disciplină a U.N.P.I.R.
Competenţa exclusivă a acestei instanţe a fost greşit înlăturată pentru considerentul că Decizia atacată a fost emisă cu depăşirea atribuţiilor sale legale, în sensul că nu este reglementată posibilitatea strămutării unui dosar disciplinar la o altă filială a U.N.P.I.R.
Concluzia instanţei de fond nu corespunde dispoziţiilor art. 69 alin. (6) din OUG nr. 86/2006, care reglementează calea de atac în justiţie la Curtea de Apel Bucureşti, fără a distinge dacă prin Decizia Comisiei superioare de disciplină s-a soluţionat acţiunea disciplinară sau o cerere incidentală din cadrul acestei proceduri administrative.
De asemenea, concluzia instanţei de fond nu corespunde cadrului procesual al litigiului determinat de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece s-a reţinut necompetenţa autorului actului dedus judecăţii, ca motiv de nelegalitate care vizează fondul pricinii şi în consecinţă, nu poate fi examinat în procedura reglementată pentru măsura provizorie a executării actului administrativ pe perioada soluţionării plângerii prealabile.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U.N.P.I.R. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1990/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2026/2010. Contencios → |
|---|
