ICCJ. Decizia nr. 1987/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1987/2010
Dosar nr. 2387/5/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.C., ş.a., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea adresei nr. 7660 din 3 iulie 2009, emisă de pârât.
În motivarea cererilor s-a arătat ca prin adresa 76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără includerea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând să se păstreze şi pentru viitor. Reclamanţii au susţinut că există serioase dubii asupra legalităţii actului administrativ având în vedere lipsa temeiului de drept care a stat la baza emiterii lui, fiind enunţate doar o serie de argumente în susţinerea măsurilor dispuse. Reclamanţii au susţinut că actul administrativ atacat, prin refuzul plăţii sporului aferent lunii iunie 2009, dispoziţiile art. 15 al alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi pe cele ale art. 164 C. muncii care reglementează principiul potrivit căruia reţinerile ori suspendarea salariului nu pot fi operate decât pentru cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 457 din 24 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, şi admiţând acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat actul administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, prin întâmpinare, curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reţinând că adresa a cărei anulare s-a solicitat este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece din conţinutul acestuia rezultă fără echivoc faptul că emitentul, în mod unilateral, impune măsuri producătoare de efecte juridice, stabilind o altă modalitate de calcul a salariilor ce se vor achita judecătorilor şi personalului auxiliar, cu consecinţa diminuării drepturilor salariale ale acestor categorii de persoane.
Asupra fondului cauzei, curtea de apel a reţinut faptul că adresa 76.602 din 3 iulie 2009 emisă de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti este vădi nelegală, prin raportare atât la dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, a căror aplicabilitate în cauză a fost recunoscută prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la dispoziţiile Ordinului nr. 1165/C din 9 aprilie 2009 emis de ministerul pârât.
S-a reţinut totodată, faptul că adresa atacată încalcă principiul neretroactivităţii, întrucât deşi emisă la 3 iulie 2009, dispune şi cu privire la drepturile salariale aferente lunii iunie.
Nelegalitatea adresei nr. 76.602 din 3 iulie 2009 emisă de M.J.L.C. a fost apreciată de către prima instanţă ca fiind cu atât mai evidentă cu cât, prin acest act se dispune suspendarea efectelor unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, în condiţiile în care efectele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile nu pot fi suspendate nici chiar printr-un act cu caracter normativ, indiferent de forţa juridică a acestuia.
Curtea de apel făcând referire, apoi, la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia executării hotărârilor judecătoreşti, a reamintit că în cauza Lombardo c. Italiei din 26 noiembrie 1992, această instanţă a reţinut că statul, în exercitarea puterii publice şi în executarea unei obligaţii legale nu face uz de puterea sa discreţionară şi poate fi comparat, în această privinţă, cu un angajator privat.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinţei:
- adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002.
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, reclamanţii nejustificând astfel, vătămarea unui drept sau a unui interes legitim, atâta timp cât drepturile lor salariale sunt şi au fost calculate în conformitate cu OUG nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora, ci doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti care va fi realizată nu ca până în acest moment, lunar, ci potrivit eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009.
Astfel, având în vedere că plata titlurilor executorii s-a realizat şi se realizează exclusiv în conformitate cu legea, plăţile urmând a se efectua eşalonat şi avându-se în vedere şi indexarea sumelor cu IPC nu se poate afirma că există pericolul producerii unor daune grave în patrimoniul reclamanţilor.
Recurentul mai invocă Decizia nr. 838/2009 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, pe de o parte şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte, solicitând instanţei de recurs să constate că după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, instanţele nu mai pot aplica cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 13 martie 2008 întrucât o asemenea conduită nu face decât să ignore dispoziţiile imperative ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi să perpetueze încălcarea Constituţiei în ciuda celor constatate expres de Curtea Constituţională.
- adresa M.J.L.C. nu retroactivează, având în vedere faptul că OUG nr. 71/2009 a intrat în vigoare la 18 iunie 2009, data publicării în Monitorul Oficial, ordonanţa respectivă neretroactivând nici ea, ci producând efecte de la data de 18 iunie 2009. Obligaţia de plată a drepturilor salariale corespunzătoare lunii iunie 2009 a devenit exigibilă la data de 10 iulie 2009, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 53 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, aşadar ulterior datei intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
In cauza de faţă, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei solicitate a fi anulate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
In mod evident, adresa în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între reclamanţi şi stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privitoare la lipsa justificării de către intimaţii-reclamanţi a unui drept sau interes legitim, sau la lipsa caracterului retroactiv al actului administrativ atacat, instanţa de recurs le va respinge ca neîntemeiate, reţinând că instanţa de fond a apreciat în mod corect că adresa contestată are caracter retroactiv şi contravine dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reclamanţii fiind vătămaţi în dreptul lor la plata salariului.
Aprecierile instanţei de fond sunt temeinice şi legale, întrucât OUG nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speţă hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului respectiv.
Este necontestat caracterul retroactiv adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 faţă de emiterea acesteia în cursul lunii iulie şi dispunerea prin conţinutul acesteia a suspendării la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
In acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actului administrativ cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, adresa 76602 din 3 iulie 2009 trebuia să fie elaborată şi emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actului contestat, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al actului administrativ dedus judecăţii.
Înalta Curte apreciază că prin emiterea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivităţii se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa CEDO, atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ în cauză cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte retine următoarele:
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, de la data publicării fiind general obligatorii şi având putere numai pentru viitor.
Rezultă, aşadar, că deciziile Curţii Constituţionale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi nici asupra deciziilor în interesul legii pronunţate în precedent de Înalta Curte.
De asemenea, conform art. 126 din Legea fundamentală, justiţia se înfăptuieşte în România, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege.
Nicio dispoziţie constituţională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curţii Constituţionale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele din sistemul judiciar.
Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare pricinii, motiv pentru care în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei nr. 457 din 24 noiembrie 209 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1974/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1990/2010. Contencios → |
|---|
