ICCJ. Decizia nr. 1990/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1990/2010
Dosar nr. 473/64/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 146/F din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.D.L., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a anulat Decizia nr. 605 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, şi actele subsecvente ale acesteia şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director executiv al Centrului Judeţean Braşov din cadrul A.P.I.A. Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, că prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul S.D.L. a solicitat anularea deciziei nr. 605 din 24 aprilie 2009 a Directorului General al A.P.I.A. Bucureşti, prin care în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 a fost dispusă desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv al Centrului Judeţean Braşov din cadrul A.P.I.A., anularea adresei nr. 1251 din 04 iunie 2009 emisă de pârâtă ca răspuns la plângerea prealabilă pe care a adresat-o pârâtei, anularea măsurii acordării preavizului şi eliberării sale din această funcţie, precum şi reintegrarea sa în funcţie, pe vechiul post.
Instanţa a constatat, în esenţă, faptul că OUG nr. 37/2009, suport juridic al emiterii actului atacat a fost declarată neconstituţională împreună cu legea de aprobarea a acestei ordonanţe, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, astfel încât având în vedere că actul administrativ atacat şi actele subsecvente acestuia se supun regimului existent la data la care au fost emise, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anularea deciziei nr. 605 din 24 aprilie 2009 şi a actelor administrative subsecvente acestei decizii administrative, permite reintegrarea reclamantului în funcţia de conducere anterior deţinută.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.P.I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond trebuia să ţină cont de faptul că, anterior declarării neconstituţionalităţii Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, aceasta a fost abrogată şi prevederile art. III alin. 6 din acest act normativ au fost preluate de art. IV alin. (4) din OUG nr. 105/2009, iar potrivit art. IV alin. (1) din acest din urmă act normativ s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanţa de fond trebuia să ţină cont şi de prevederile art. 78 din Constituţia României, potrivit cărora legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei şi nu de la data la care s-a pronunţat Curtea Constituţională, astfel încât, dat fiind faptul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 06 noiembrie 2009, efectele acesteia nu se puteau răsfrânge asupra sentinţei civile nr. 196 din 26 octombrie 2009, încălcându-se principiul neretroactivităţii.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
In cauză este de necontestat faptul că Decizia A.P.I.A. nr. 605 din 24 aprilie 2009, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere, de director executiv adjunct în cadrul Centrului Judeţean A.P.I.A. Braşov, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
„(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, la adoptarea OUG nr. 37/2009 au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate şi statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Totodată, este de reţinut faptul că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009, publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009, care, la rândul său, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009, în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Pe de altă parte, în cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituţia României, s-a creat un cadru juridic special.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează în alin. (4) situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
In litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se iniţial şi neconstituţionalitatea ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Aşa cum s-a subliniat anterior, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi implicit această ordonanţă, precum şi OUG nr. 105/2009.
În consecinţă în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestor decizii se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza OUG nr. 37/2009.
In acest context, eliberarea reclamantului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională, acesta fiind, drept urmare, afectat de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei.
Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susţinerile din recurs, referitoare la faptul că legalitatea deciziei contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de neconstituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea OUG nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul, ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Fată de aceste susţineri, Înalta Curte retine că desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
Admiterea opiniei contrare, a recurentei, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 146/F din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1987/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 201/2010. Contencios → |
|---|
