ICCJ. Decizia nr. 2058/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2058/2010
Dosar nr. 3830/2/2009
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii B.V. şi B.E. au chemat în judecată M.A.E. solicitând:
1) să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererile reclamanţilor privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei romane şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat să le primească cererile de redobândire a cetăţeniei române de îndată;
2) să fie obligat pârâtul să le acorde daune morale în cuantum de 1.000 lei.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pe data de 29 septembrie 2006 s-au adresat cu o primă cerere secţiei consulare a ambasadei României din Chişinău, instituţie competentă conform Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 modificată şi republicată, să primească cererile de redobândire a cetăţeniei române din partea solicitanţilor (foşti cetăţeni români şi descendenţii acestora până la gradul II) care au domiciliul în R. Moldova.
Au mai arătat că în luna septembrie 2006 s-au prezentat personal la secţia consulară a ambasadei României din R. Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu actele necesare la dosar, dar i-a fost refuzată primirea acesteia şi i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poştă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi invitat să depună această cerere de redobândire împreună cu actele care demonstrează că îndeplineşte condiţiile legale pentru a depune această cerere.
La data de 30 martie 2009 au formulat o nouă cerere, însă, până în momentul introducerii acţiunii nu a primit nici un răspuns.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3.466 din 23 octombrie 2009 a admis în parte acţiunea reclamanţilor B.V. şi B.E., constatând refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererilor reclamanţilor.
Totodată a obligat pârâtul să le primească de îndată cererile de redobândire a cetăţeniei române, cu cheltuieli de judecată către reclamanţi, în cuantum de 104,3 lei.
De asemenea, a dispus respingerea cererii reclamanţilor, privind plata daunelor morale ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 490 din 9 iulie 2002.
Având în vedere totuşi volumul de activitate al pârâtului care are de înregistrat şi de soluţionat multe asemenea cereri, Curtea consideră că există un caz fortuit care a împiedicat pe pârât să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută de lege, astfel încât va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor privind plata daunelor morale.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs M.A.E.
Recurentul a susţinut că instanţa a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât nu se poate pune un semn al echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
În lipsa unei culpe administrative, susţine recurentul, M.A.E. nu poate fi obligat să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamanţilor. Durata termenului rezonabil se arată în continuare, a fost decantată numai în jurisprudenţa C.E.D.O. dar, ea nu se aplică decât în cazuri expres specificate, în funcţie de toate circumstanţele relevante.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurentul invocă motivul referitor la greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri, septembrie 2006 şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei consulare a ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Cum reclamantul nu a primit răspuns nici la cererea din martie 2009 adresată secţiei consulare a ambasadei României din Chişinău, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, obligând pârâtul să primească de îndată cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa niciunui motiv de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 3.466 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2059/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
