ICCJ. Decizia nr. 2055/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2055/2010
Dosar nr. 2912/102/2008
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.D., în contradictoriu cu pârâţii M.A., A.P.I.A.B. şi A.P.I.A.M., obligarea pârâţilor la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi a suplimentului corespunzător treptei în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 13 martie 2006 - 1 iulie 2008, actualizarea sumelor cu rata inflaţiei până la plata efectivă.
În motivare reclamanta arată că a fost angajata A.P.I.A.M., având calitatea de funcţionar public, iar prevederile art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 îi conferă dreptul la un salariu compus şi din cele două sporuri. Se precizează că în realitate, dreptul la cele două suplimente solicitate reprezintă un drept de creanţă care, în accepţiunea protocolului 1 la C.E.D.O., reprezintă un bun şi nici o persoană nu poate fi lipsită de acesta decât pentru cauză de utilitate publică, ceea ce nu este cazul în speţă. De asemenea, se invocă faptul că prin mai multe hotărâri judecătoreşti au fost acordate aceste drepturi şi altor categorii de funcţionari publici, drepturi care au fost suspendate în mod nelegal pe parcursul mai multor ani, prin mai multe acte succesive.
M.A., prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului în soluţionarea cauzei, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 130 din 29 octombrie 2009 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi pe aceea a inadmisibilităţii cererii invocată de pârâtul M.A.D.R.
De asemenea, a respins excepţia prematurităţii cererii formulate de A.P.I.A.B. şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.D.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut cu privire la excepţiile invocate de pârâtul M.A., următoarele:
M.A. are calitate procesuală în cauză deoarece atât A.P.I.A.B., cât şi A.P.I.A.M. sunt în subordinea acestuia care are şi calitate de ordonator principal de credite, iar în raport de dispoziţiile art. 1 şi 2 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Excepţiile inadmisibilităţii şi a prematurităţii invocate de M.A. şi A.P.I.A.B. sunt şi ele nefondate. Astfel, în speţă nu suntem în situaţia unui drept salarial stabilit printr-un act administrativ pe care reclamanta să-l poată contesta într-un termen de 30 de zile de la comunicare, ci în refuzul, presupus, nejustificat de plată a unor drepturi salariale.
Referitor la fondul cauzei este de menţionat faptul că, într-adevăr, în actele normative cu caracter special anual privind salarizarea funcţionarilor publici nu se regăsesc cele două suplimente prevăzute de art. 31 lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999. Ceea ce însă împiedica plata efectivă a acestor sporuri este modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze acordarea lor, mai precis lipsa cuantificării, a modalităţii de calculare, situaţie care imprimă celor două sporuri un caracter de drept virtual. Pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existenţa unor dispoziţii date în aplicarea textului legal care le acordă în mod abstract, iar atribuţia de reglementare îi revine legiuitorului în cazul adoptării unui act normativ cu forţă juridică de lege sau, executivului, Guvernul României, în cazul în care s-ar adopta o hotărâre în vederea executării respectivelor dispoziţii legale.
În situaţia dată, a pronunţa o hotărâre prin care s-ar acorda cele două sporuri conform textului legal care le reglementează, fără cuantificare, ar însemna să se pronunţe o hotărâre prin care să se acorde drepturi pe care angajatorul nu ar avea cum să le calculeze, neavând nici-un criteriu.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamanta R.D.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare i se cuvine, întrucât nici executivul şi nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept din perspectiva dispoziţiilor art. 15 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Recurenta a mai susţinut şi faptul că drepturile băneşti la care face referire sunt drepturi de creanţă, respectiv bunuri, în sensul C.E.D.O. şi al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede în alineatul 3 că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut în art. 3 că gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
În raport de aceste dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară, aşa cum a şi reţinut instanţa de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată.
În condiţiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii, ori a instituţiei publice angajatoare, în speţă M.A.P.D.R. – A.P.I.A.M., la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
În ceea ce priveşte analogia cu situaţia litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, cele două ipoteze nu sunt similare. Astfel, în cazul acordării primei de concediu, prevederile Legii nr. 188/1999 sunt neechivoce, prima de concediu a funcţionarului public fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, nefiind necesar un alt act normativ care să determine modul de calcul al cuantumului primei.
În cazul suplimentului postului şi al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, Legea nr. 188/1999 republicată nu reglementează modalitatea de calcul a acestor drepturi băneşti, fiind necesară adoptarea legii sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.D., împotriva sentinţei civile nr. 130 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2052/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2058/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
