ICCJ. Decizia nr. 1986/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1986/2010

Dosar nr.1336/46/2009

Şedinţa de la 20 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 4 noiembrie 2009, în cadrul dosarului de fond nr. 1336/46/2009, reclamanta E.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., suspendarea Ordinului nr. 69.501 din 23 aprilie 2009, prin care s-a stabilit încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea sa din funcţia publică, până la soluţionarea irevocabilă a fondului litigiului.

În motivare, reclamanta a arătat că s-a adresat în prealabil, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autorităţii emitente, demersul său rămânând fără răspuns, în cauză, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, atât în ceea ce priveşte cazul bine justificat, cât şi în ceea ce priveşte paguba iminentă.

Prin încheierea din data de 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de petenta E.E., şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 69.501 din 23 aprilie 2009, până la soluţionarea fondului contestaţiei.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut faptul că ordinul contestat în cauză, indică ca temei de drept OG nr. 42/2004, privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, Legea nr. 188/1999, HG nr. 130/2006, privind organizarea şi funcţionarea A.N.S.V.S.A. şi OUG nr. 37/2009.

Declararea neconstituţionalităţii legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, a fost apreciată de instanţa de fond drept o împrejurarea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa a constatat că pierderea postului reprezintă pentru reclamantă o pagubă importantă din punct de vedere material, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantei nu i-a fost imputată nici o culpă şi totodată, în condiţiile în care în locul reclamantei nu a fost numită o persoană cu aceleaşi abilităţi ca acesteia, instanţa a apreciat că poate fi reţinută ca îndeplinită condiţia pagubei iminente deopotrivă din perspectiva prejudiciului suferit de intimată.

Împotriva acestei sentinţe, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ca prim motiv de nelegalitate, recurenta a invocat încălcarea de către prima instanţă a dreptului său la apărare, atunci când a procedat la soluţionarea cererii de suspendare a Ordinului nr. 69.501 din 23 aprilie 2009, formulată de reclamantă în cadrul litigiului având ca obiect anularea acestui act administrativ, la chiar termenul la care această cerere a fost formulată, fără acordarea unui nou termen de judecată, pentru a i se permite să-şi formuleze apărarea.

Recurenta a susţinut apoi, faptul că instanţa de fond a omis să se pronunţe prin încheierea atacată, asupra cererii sale de conexare a cererii de suspendare a Ordinului nr. 69.501/2009 formulată de reclamantă în dosarul nr. 1.336/46/2009, cu cererea de suspendare a aceluiaşi act administrativ, formulată de aceeaşi reclamantă, în dosarul nr. 1.350/46/2009.

Totodată, recurenta a criticat încheierea primei instanţe, ca nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fond, susţinând în esenţă, faptul că în mod greşit s-a reţinut că cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite de cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 69.501/2009 emis de A.N.S.V.S.A.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Analizând încheierea atacată din perspectiva primului motiv de nelegalitate invocat de recurentă, Înalta Curte constată că din încheierea din data de 4 noiembrie 2009, în care au fost consemnate dezbaterile şi susţinerile părţilor din şedinţa de judecată de la acea dată, încheiere parte integrantă a hotărârii atacate, rezultă că instanţa a trecut la soluţionarea cererii de suspendare, doar după ce, în prealabil, a pus-o în discuţia părţilor, astfel cum prevăd normele de procedură civilă. În raport cu această realitate, având în vedere totodată şi caracterul urgent al pricinii ce a impus instanţei soluţionarea acesteia cu celeritate, Înalta Curte va retine netemeinica afirmaţiilor recurentei, în susţinerea motivului de nelegalitate privind încălcarea dreptului său la apărare, şi aceasta cu atât mai mult cu cât, instanţa de fond, conformându-se dispoziţiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., a amânat pronunţarea, oferindu-le astfel părţilor, posibilitatea să depună concluzii scrise.

Nefondată este şi critica recurentei, formulată în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, dat fiind faptul că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra cererii sale formulată, în temeiul art. 164 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la conexare a cererii de suspendare a Ordinului nr. 69.501/2009 formulată de reclamantă în dosarul nr. 1.336/46/2009, cu cererea de suspendare a aceluiaşi act administrativ, formulată de aceeaşi reclamantă, în dosarul nr. 1.350/46/2009.

Astfel, atât din examinarea actelor dosarului de fond cât şi din chiar susţinerile recurentei-pârâte, rezultă că cererea de conexare a fost formulată de aceasta după închiderea dezbaterilor şi rămânerea instanţei în pronunţare asupra cererii de suspendare (respectiv prin intermediul unei cereri de repunere pe rol a cauzei). Astfel fiind, în mod corect prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, aceasta întrucât după închiderea dezbaterilor (art. 150 C. proc. civ.) judecătorii ce alcătuiesc completul de judecată vor delibera în vederea pronunţării hotărârii. Astfel, după închiderea dezbaterilor nu mai pot fi depuse cereri noi prin intermediul concluziilor scrise, întrucât, în caz contrar, instanţa ar încălca principiul contradictorialităţii dezbaterilor, al dreptului la apărare dar si dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., conform căruia în apel nu se poate schimba obiectul si nici cauza cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face cereri noi.

În ceea ce priveşte motivul de recurs, potrivit căruia, în esenţă, nu ar fi îndeplinite condiţiile cerute la art. 14 din aceeaşi lege, rezultă că şi acesta este nefondat.

Astfel, prin Decizia nr. 1.257/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională, constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, este sustras competenţei sale.

Caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul Ordinului nr. 69.501/2009 care a fost emis, între altele, şi în temeiul OUG nr. 37/2009.

Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a judecat corect.

Este necontestat că urmare a emiterii ordinului în litigiu, intimata-reclamantă a fost trecută pe o funcţie publică de execuţie, ceea ce reprezintă o diminuare a drepturilor salariale produsă în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia nu mai există prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.

În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat şi urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A., împotriva încheierii din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1986/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs