ICCJ. Decizia nr. 1970/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1970/2010
Dosar nr. 446/54/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 446/45/2008 reclamanţii Municipiul Bârlad, prin primar şi Consiliul Local al municipiului Bârlad au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi SC A. SA Bârlad, prin lichidator judiciar M.R.L.S.P.R.L. Iaşi nulitatea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 2623 emis la data de 15 februarie 1996 de Ministerul Industriei şi Resurselor pentru suprafaţa de 7000 mp teren situat în Bârlad, judeţul Vaslui.
În susţinerea cererii lor, reclamanţii au arătat că în anul 1994, pârâta SC A. SA Bârlad a întocmit documentaţia în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le deţinea cu titlu de folosinţă la acea dată, ocazie cu care, reclamanţii, în calitate de proprietari ai terenurilor învecinate cu terenul societăţii, au semnat un proces-verbal de vecinătăţi, atestând delimitările terenului conform unei anexe – terenul aflat în litigiu nefiind cuprinsă în documentaţia finală avizată de ei.
Ulterior obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate de către SC A. SA Bârlad, reclamanţii au constatat existenţa unor discrepanţe între suprafaţa de teren atestată de ei în anexa 1 la documentaţie şi suprafaţa înscrisă în certificatul a cărui nulitate se solicită.
La data de 13 februarie 2007 a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu privire la săvârşirea de către reprezentanţii SC A. SA a infracţiunilor prevăzute de art. 184, art. 291 şi art. 248 alin. (1) C. pen.
Parchetul, prin rezoluţia pronunţată în data de 02 iulie 2007 în dosarul 638/P/2007 a constatat că numitul I.D., în calitate de şef birou de investiţii în cadrul SC A. SA Bârlad a modificat cifrele de avizare a suprafeţei de 12.382,4 mp consemnată de ing. L.F., reprezentantul reclamanţilor, în suprafaţă de 137.884,7 mp suprafaţă care nu fusese trecută în mod eronat iniţial la întocmirea schiţei.
Reclamantele au susţinut astfel, că urmare a modificărilor efectuate de numitul I.D., s-a obţinut includerea în patrimoniul societăţii a unui teren în suprafaţă de 7000 mp pentru care nu au fost prezentate acte doveditoare în faza avizării documentaţiei.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, constatând că pârâta SC A. SA a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate ca urmare a falsificării documentaţiei, fals constatat de către organele competente, prin sentinţa nr. 151/CA din 21 iulie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a constatat nulitatea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 2623 emis la data de 15 februarie 1996 de Ministerul Industriei şi Resurselor pentru suprafaţa de 7000 mp teren situat în Bârlad, judeţul Vaslui.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâta SC A. SA Bârlad, prin lichidator judiciar M.R.L.S.P.R.L. Iaşi pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ.
În baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se invocă ca motiv de recurs faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei instanţei unei alte instanţe. Aceasta deoarece, potrivit art. 184 C. proc. civ. competenţa soluţionării presupusului fals revenea judecătoriei şi nu Curţii de Apel Iaşi.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. priveşte faptul că sentinţa de fond cuprinde motive contradictorii, fără a fi expuse în concret motivele care au format convingerea instanţei .
Iar în cauză raportul de expertiză grafică efectuat în cauza penală este lovit de nulitate deoarece recurenta nu a fost citată la efectuarea raportului de expertiză.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. priveşte faptul că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte respingerea excepţiei tardivităţii formulări acţiuni.
În cauză se arată că a fost depăşit termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contestarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în condiţiile în care certificatul în baza căruia a fost efectuată impunerea fiscală a fost comunicat intimatului-pârât Municipiul Bârlad.
Se solicită admiterea recursului în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
La dosar intimaţii – pârâţi au depus concluzii scrise în şedinţa publică din 20 aprilie 2010 în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat.
În cauză sentinţa atacată este pronunţată de instanţa competentă Curtea de Apel Iaşi conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 alin. (1) C. proc. civ. Nu poate fi reţinută competenţa materială a judecătoriei deoarece actul administrativ este emis de o autoritate de nivel central respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în favoarea recurentei-pârâte de către intimatul Ministerului Economiei.
Faptul că a existat o plângere penală în care s-a reclamat comiterea unui fals nu determină competenţa instanţei de drept comun în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat. Sentinţa atacată este motivată în fapt şi în drept de natură a fi exercitat controlul de legalitate de către instanţa de recurs.
Faptul că recurenta nu a fost citată cu ocazia efectuării raportului de expertiză tehnică actelor efectuate în dosarul penal nu determină îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu priveşte administrarea unei probe în dosarul de fond.
Faptul că prin sentinţa atacată s-a reţinut ca valabilă şi utilă proba cu expertiza grafică efectuată în dosarul penal nu infirmă temeinicia sentinţei atacate ori condiţiile în care expertiza confirmă pe fond soluţia contestată deoarece în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nelegal emis pe motiv că în parte actele care au stat la baza emiterii au fost falsificate prin modificarea suprafeţei de teren deţinută de societatea recurentă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 7 alin. (7) din acelaşi act normativ.
Intimatul-reclamant a contestat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în favoarea recurentei în anul 1996, în calitate de terţ vătămat, acţiunea şi plângerea prealabilă fiind formulate în termen în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă data comunicării actului , în raport de care urmează a fi apreciată acţiunea ca fiind formulată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Bârlad, prin lichidator judiciar M.R.L.S.P.R.L. Iaşi împotriva sentinţei nr. 151 din 21 iulie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1966/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1971/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
