ICCJ. Decizia nr. 1946/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1946/2010
Dosar nr. 477/59/200.
Şedinţa de la 16 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 318 din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Caraş-Severin competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local al Comunei Pojejena, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, având ca obiect anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 5442 din 23 martie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării acestei decizii, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi exonerarea de la restituirea sumei de 55.888,74 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prezentul litigiu are de obiect legalitatea actelor emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în vederea recuperării unor sume acordate reclamantului potrivit OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.
Temeiul legal al controlului efectuat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
Invocând prevederile art. 2 alin. (1) lit. d), art. 3 alin. (4) şi (6) şi art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003, prima instanţă reţine că titlul de creanţă este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, şi că împotriva acestui titlu de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, conform art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, „deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii", aceasta fiind Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Conform art. 10 din acest din urmă act normativ, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe si impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Reţine prima instanţă că, în raport cu solicitarea reclamantei, care are ca obiect anularea unor acte administrative ce privesc o creanţă bugetară care nu depăşeşte 500.000 lei, creanţă bugetară asimilată unei creanţe fiscale, conform art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003, litigiul este de competenţa Secţiei de contencios administrativ a tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În privinţa competenţei teritoriale, instanţa reţine că, în condiţiile în care sediul reclamantului Consiliul Local al comunei Pojejena este situat în judeţul Caraş-Severin, competent, din punct de vedere teritorial, este Tribunalul Caraş-Severin sau Tribunalul Bucureşti, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care prevede că "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".
Având în vedere că reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, prima instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului în circumscripţia căruia se situează sediul reclamantului, respectiv în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, respectând opţiunea reclamantului.
împotriva sentinţei susmenţionate, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, Consiliul Local al Comunei Pojejana, care a solicitat modificarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta arată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât sumele în litigiu nu intră în categoria celor care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, ci fac parte din categoria creanţelor bugetare, reglementate de OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată şi completată.
Recurenta susţine că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este o instituţie publică centrală, iar în raport de criteriul rangului autorităţii publice pârâte, stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Timişoara, fiind aplicabilă prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul OG nr. 73/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată.
Conform art. 4 alin. (2) din această ordonanţă, creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
În acest sens, în mod corect, prima instanţă a apreciat că este lipsit de relevanţă faptul că se solicită şi anularea unui act emis de o autoritate centrală în raport de prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ şi de obiectul litigiului dedus judecăţii.
Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a şi art. 313 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamant Consiliul Local al Comunei Pojejana împotriva sentinţei nr. 318 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1854/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1963/2010. Contencios → |
|---|
