ICCJ. Decizia nr. 1963/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1963/2010
Dosar nr. 914/46/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
În dosarul nr. 2061/46/2006 al Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, având ca obiect soluţionarea recursului declarat de reclamantul C.S.E. Piteşti împotriva deciziei civile nr. 811 din 11 decembrie 2006 şi a încheierii din data de 13 februarie 2007, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, recurentul reclamant C.S.E. Piteşti a invocat, la data de 29 octombrie 2007, excepţia de nelegalitate a următoarelor acte administrative:
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 609/1972, poziţia din volumul III.
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Piteşti nr. 194/1999, pagina 510, pct. G.
- Anexa HG nr. 447/2002, poziţia de la nr. 1250
- Anexa nr. 30 a HG nr. 2060/2004, poziţia nr. 101139
- Anexa nr. 3 Ordinul Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 295/1991, poziţia nr. .
- Ordinul Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 101/1998
Prin încheierea din data de 30 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, – în dosarul nr. 2061/46/2006, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate, astfel invocate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 914/46/2007.
La data de 18 ianuarie 2008, curtea de apel a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de competenţă materială în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a HCL nr. 194/1999, şi reţinând că în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice locale se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale, prin încheierea de la acel termen, a dispus disjungerea capătului de cerere privind excepţia de nelegalitate a HCL nr. 194/1999 şi înaintarea acestuia spre competentă soluţionare, Tribunalului Argeş. Totodată, a fost dispusă introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a emitenţilor actelor administrative atacate: Guvernul României şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, respectiv a Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Prin întâmpinările formulate, pârâţii Agenţia Naţională pentru Sport şi Guvernul României au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii cererii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile instituită prin art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia de litispendenţă, faţă de faptul că reclamantul a mai formulat o acţiune identică, aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Pârâtul Guvernul României a susţinut că poate sta în justiţie numai când se contestă legalitatea actelor pe care le adoptă. Cu privire la HCM nr. 609/1972 a subliniat caracterul de act administrativ individual, pentru care nu se impune publicarea în Monitorul Oficial, celelalte elemente formale stabilite de lege pentru valabila sa emitere (ştampilă, timbru sec, etc) fiind pe deplin respectate. A mai susţinut că analizarea unui act adoptat în 1972, este inadmisibilă, întrucât se încalcă prevederile art. 15 din Constituţia României privind neretroactivitatea legii. Cu privire la celelalte acte normative, pârâtul a subliniat în mod detaliat legalitatea adoptării, indicând totodată şi Monitoarele Oficiale în care au fost publicate.
Prin sentinţa nr. 151/F – CONT din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 609/1972, a poziţiei de la nr. 1250 a anexei HG nr. 447/2002, a poziţiei de la nr. 101139 a anexei nr. 30 HG nr. 2060/2004, a poziţiei 2 din anexa 3 a Ordinului Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 295/1991 şi a Ordinului Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 102/1998, reţinând în acest sens, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi, curtea a constatat că cei doi pârâţi au calităţi procesuale, întrucât fie sunt emitenţii actelor supuse anulării, fie sunt succesorii celor care le-au emis.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate, curtea a apreciat-o ca neîntemeiată, constatând că prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 exceptează părţile de obligaţia efectuării procedurii prealabile, în cazul invocării excepţiei de nelegalitate.
Asupra fondului cauzei, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că principalele critici aduse de reclamant actelor administrative atacate cu excepţia de nelegalitate – respectiv nepublicarea acestora în Monitorul Oficial şi încălcarea prin intermediul lor a dreptului său de proprietate – sunt nefondate, curtea constatând că din probele administrate nu a rezultat încălcarea legislaţiei la momentul adoptării acestor acte iar faptul că reclamantul este nemulţumit de conţinutul lor nu reprezintă în sine, o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale acestuia.
Instanţa a constatat că reclamantul nici nu a indicat de altfel, în concret, textele de lege pe care le consideră încălcate prin emiterea actelor atacate şi că din verificări rezultă că, în pofida celor susţinute de reclamant, acestea au fost publicate în Monitorul Oficial. S-a apreciat apoi că o eventuală constatare a încălcării dreptului de proprietate se poate face pe cale civilă, printr-o compararea actelor deţinute fiecare dintre părţi, şi că emiterea actelor administrative ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate nu a avut ca scop să-l deposedeze, în mod abuziv, pe reclamant de bunurile sale, ci doar să ateste o situaţie existentă, perpetuată în timp şi necontestată mai mulţi ani.
Constatând aşadar, că în cauză, nu a fost probată încălcarea unei anumite legi prin adoptarea actelor administrative atacate şi nici felul în care acestea au condus la vătămarea drepturilor şi intereselor reclamantului, curtea de apel a concluzionat că respectivele acte nu pot fi considerate nelegale,şi mai mult de atât, în condiţiile în care reclamantul nu este împiedicat în dovedirea dreptului său de proprietate de existenţa acestor acte, acţiunea acestuia este şi lipsită de interes.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.S. Piteşti (vechea denumire A.S.E. Piteşti) pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 42 şi art. 69 alin. (2) din Constituţia României din 1965 în vigoare la data emiterii HCM nr. 609/1972.
Se arată că nepublicarea actelor administrative cu caracter individual şi în special a HCM nr. 609/1972, care a stat la baza emiterii celorlalte acte contestate atrage sancţiunea nelegalităţii lor din punct de vedere formal şi lipsa de efecte juridice fiind lipsit de relevanţă că a fost publicată în Monitorul Oficial HG nr. 447/2002.
Un alt aspect de nelegalitate constă în faptul că bunurile menţionate în actele contestate pe calea excepţiei de nelegalitate aparţin de drept reclamantei, statul neavând un titlu valabil asupra lor.
La dosar intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Guvernul României au formulat întâmpinări în care au invocat în principal lipsa calităţii procesuale pasive şi excepţia autorităţii de lucru de judecat şi pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond – Curtea de Apel Piteşti.
La dosar recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise.
Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. pe excepţiile invocate de intimaţii-pârâţi le va aprecia ca neîntemeiate pentru următoarele motive.
Ambele autorităţii au calitate procesuală pasivă fiecare în raport de actele administrative individuale faţă de care au calitatea de autoritate administrativă emitentă în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Astfel intimatul-pârât Guvernul României are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte HCM nr. 609/1972 şi HG nr. 447/2002, iar pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului are calitatea de emitent în raport de Ordinul nr. 295/1991 şi Ordinul nr. 102/1998.
Excepţia autorităţii de lucru de judecat invocată în raport de sentinţa civilă nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă irevocabilă în baza decizie civile nr. 1057 din 25 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi reţinută în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ.
Aceasta deoarece obiectul excepţiei de nelegalitate invocată în cauze distincte soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Piteşti este diferit în parte în sensul că excepţia de nelegalitate soluţionată prin sentinţa recurată în prezenta cauză cuprinde şi alte acte – ordine ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care nu au format obiectul excepţiei de nelegalitate soluţionate prin sentinţa civilă nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, faţă de care s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.
În consecinţă Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepţiile invocate de intimaţii-pârâţi.
Pe recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii respectiv din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim deciziile nr. 404, 425 şi 426/2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care, deşi nu este consacrat expres în Constituţia României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu principiul neretroactivităţii legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.
Fără a ignora sau nega consistenţa argumentelor reţinute în contenciosul constituţional, înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta constituind o garanţie a aplicării blocului de convenţionalitate în dreptul intern, atât în privinţa calităţii legii naţionale, cât şi în interpretarea şi aplicarea acesteia.
Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României instituie, pentru situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul Convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi şi în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti (cauza Brumarescu C. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în M.Of., Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto Holding C. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan C. României, hotărâre din 11 decembrie 2008, www.echr.coe.int).
Deşi se referă la repunerea în discuţie, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, argumentele Curţii de la Strasbourg pot fi reţinute şi în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.
Este adevărat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
De aceea, Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenţiei.
În cauză actele administrative individuale contestate pe calea excepţiei de nelegalitate emise, toate, anterior Legea nr. 554/2004 nu pot fi supuse controlului pe calea procesuală reglementată în premieră de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, iar soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate corespunde principiului securităţii raporturilor juridice şi aplicării cu prioritate a art. 6 din C.E.D.O.
Pe de altă parte susţinerile recurentului-reclamant privind nevalabilitatea titlurilor statului asupra imobilului în litigiu pot fi valorificate în cadrul unei acţiuni în revendicare imprescriptibile în care să fie comparate titlurile invocate de părţi luând în calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal ci şi consistenţa drepturilor autorilor de la care provin titlurile invocate de părţi.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiate excepţiile invocate de către intimaţii – pârâţi.
Respinge recursul declarat de C.S. Piteşti (A.S.E. Piteşti) împotriva sentinţei civile nr. 151/F – CONT din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1946/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1966/2010. Contencios → |
|---|
