ICCJ. Decizia nr. 1966/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1966/2010
Dosar nr. 1303/2/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 februarie 2008, reclamanta SC H.R. SA a chemat în judecată pârâtul Ministerul Culturii şi cultelor solicitând obligarea acestuia la emiterea ordinului de declasare din categoria monumentelor istorice a imobilului situat în Bucureşti, sect. 1 şi la radierea din Lista monumentelor istorice prin menţionarea în această listă a ordinului de declasare.
În motivare, reclamanta a susţinut că imobilul în discuţie, format din 18 construcţii şi teren, a cărui proprietară este, a fost inclus prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2314/2004 în Lista Monumentelor Istorice, actualizată, la poziţia nr. 1610 fiind menţionat ca monument istoric, în grupa B şi imobilul denumit „F.B.L." de la adresa sus menţionată.
Reclamanta a mai arătat că a fost informată că în şedinţa din 26 septembrie 2007 a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice s-a propus trecerea din categoria monument istoric în categoria ansamblu istoric a F.B.L. cu menţinerea în componenţa acestuia a 4 construcţii – Orzăria, Măltăria, Pavilionul Administrativ, Ateliere şi magazii, faţada dinspre str. F. Contestaţia pe care a formulat-o împotriva acestei hotărâri a fost respinsă.
Reclamanta a arătat, în esenţă, că măsura este nelegală, niciuna din cele 4 construcţii incluse de pârât în ansamblul istoric F.B.L. neîntrunind condiţia acordării a cel puţin trei calificative medii pentru fiecare din criteriile de clasare menţionate în Criteriul general pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice, aprobat prin Ordinul nr. 2013/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 2837 din 27 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut în esenţă, faptul că menţinerea celor 4 construcţii în categoria monument istoric este legală, având în vedere dispoziţiile Ordinului ministrului culturii şi cultelor nr. 2862/2003, privind aprobarea Normei Metodologice de clasare şi evidenţă a monumentelor istorice, ordin potrivit căruia, clasarea unui imobil în grupa B a monumentelor istorice se face în situaţia în care i se acordă cel puţin trei calificative medii la criteriile de clasare, acestea fiind valoarea arhitecturală, artistică, urbanistică, valoarea memorial-simbolistică şi frecvenţa, raritatea şi unicitatea imobilului.
A reţinut instanţa că din actele de la dosar rezultă că, faţă de calificativele obţinute de fiecare construcţie în parte, imobilul în ansamblu a obţinut două calificative „mare" la criteriile vechime şi autenticitate, valoare arhitecturală artistică şi urbanistică şi două calificative „medie" la criteriile frecvenţă, raritate şi unicitate şi valoare memorial simbolistică, acordarea acestor calificative fiind justificată de către Direcţia Generală Patrimoniu Cultural Naţional – Direcţia Monumente Istorice şi Arheologie din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor prin adresa nr. 7700/MI din 11 ianuarie 2008, în care se precizează pentru fiecare construcţie şi fiecare criteriu, considerentele care au stat la baza acordării calificativelor.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs în termen, motivat şi legal timbrat reclamanta pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii , invocându-se atât aspecte de netemeinicie cât şi de nelegalitate.
Aspectele de netemeinicie ţin de faptul că la dosarul de fond nu a existat documentaţia legală care să stea la baza refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de declasare a imobilului şi în al doilea rând de faptul că instanţa de fond a respins în mod nejustificat cererea de efectuare în cauză a unei expertize judiciare efectuate ca neutilă cauzei.
Recurenta arată că în mod nelegal a fost înlăturată expertiza efectuată de experţi atestaţi şi a fost luată în considerare aprecierea din adresa nr. 770/MI din 11 ianuarie 2008 a Direcţiei Generale a Patrimoniului Cultural Naţional – Direcţia Monumente Istorice şi Arheologie.
Ca aspecte de nelegalitate se arată de recurentă că instanţa de fond a încălcat următoarele dispoziţii legale art. 1 din Criteriul general pentru clasarea bunurilor culturale imobilele în lista monumentelor istorice aprobat prin Ordinul nr. 3013/2000 pe motiv că a luat în considerare calificative care nu au fost stabilite prin expertiză, art. 13 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pe motiv că din cauza lipsei de rol activ instanţa nu a dispus să se depună la dosar toată documentaţia întocmită în urma expertizei.
La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise care reprezintă în fapt un răspuns la întâmpinarea formulată şi a solicitat în baza art. 305 C. proc. civ. proba cu acte noi în recurs, proba încuviinţată şi administrată de instanţa de recurs filele 24-505 dosar.
În şedinţa publică din 20 aprilie 2010 pârâtul – intimat a depus la dosar copia Ordinului nr. 2298 din 13 iulie 2009 al Ministerului Culturii prin care s-a dispus declasarea parţială a imobilului F.B.L. – fila 515 dosar.
Analizând recursul declarat în raport de motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.
Motivele de netemeinicie invocate nu sunt fondate.
Faptul că instanţa de fond nu a administrat toate actele solicitate de recurentă nu a probat lipsa de rol activ în condiţiile în care s-a făcut aplicarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi s-au depus actele contestate ca fiind un refuz nejustificat de soluţionare a cererii recurentei având ca obiect declasarea monumentului istoric F.B.L. - sector 6 Bucureşti - fila 61 şi filele 72-82 dosar fond.
Conform art. 305 C. proc. civ. în faza soluţionării recursului, recurenta-reclamantă a avut posibilitatea administrării probei cu acte noi în recurs acte noi care nu infirmă temeinicia soluţiei recurate.
În cele ce priveşte utilitatea administrării probei cu expertiză judiciară solicitată de recurentă, aceasta în mod corect a fost respinsă ca neutilă cauzei având în vedere obiectul cauzei contestare/refuz pretins nejustificat de soluţionare a cererii de declasare a unui imobil. Aceasta în condiţiile în care condiţiile legale privind clasarea imobilului ca monument se apreciază în funcţie de elementele existente la data de 19 decembrie 2007 şi ulterior urmărindu-se a se verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 exprimat prin adresa nr. 6309 – MI din 25 octombrie 2007 – fila 61 dosar fond.
Iar în cauză expertiza solicitată de recurenta-reclamantă în mod corect a fost respinsă ca neutilă cauzei deoarece nu prin efectuarea expertizei se putea concluziona legalitatea sau nu a clasării imobilului în litigiu ca monument istoric.
În ceea ce priveşte legalitatea sentinţei recurate soluţia de respingere este legală în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod corect şi legal s-a apreciat de instanţa de fond că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, neexistând un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 prin emiterea adresei nr. 6309/MI din 25 octombrie 2007.
În cauză menţinerea celor 4 construcţii în categoria monument istoric este legală având în vedere dispoziţiile Ordinului nr. 2862/2003 privind aprobarea Normelor metodologice declasare şi evidenţă a monumentelor istorice, norme în vigoare la data clasării.
Potrivit acestui ordin şi în raport de criteriile de clasare faţă de calificativele obţinute de fiecare construcţie tot imobilul a obţinut două calificative „mare" la criteriile vechime şi autenticitate, valoare arhitecturală, artistice şi urbanistice şi două calificative „medie" la criteriile frecvenţă raritate şi unicitate.
Iar acordarea acestor calificative este justificată prin adresa nr. 7700/MI din 11 ianuarie 2008 prin care recurentei i s-a comunicat respingerea contestaţiei împotriva Hotărârii din 26 septembrie 2007 a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice prin care pe fiecare construcţie au fost menţionate considerentele care au stat la baza acordării certificatelor şi clasarea în grupa B ca monumente istorice.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC H.R. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2837 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1963/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1970/2010. Contencios → |
|---|
