ICCJ. Decizia nr. 2020/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2020/2010
Dosar nr. 1090/33/2009
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 482 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., a dispus anularea Hotărârii nr. 5.821 din 30 mai 2009 emisă de pârâtă şi a obligat C.J.P.S. să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada martie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2009.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 5.821 din 30 mai 2009, C.J.P.S. a respins cererea reclamantului C.I., cu motivarea că nu a prezentat acte originale din care să rezulte refugiul şi persecuţia.
Din analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, precum şi a probelor de la dosar, respectiv declaraţiile martorilor P.V. şi T.G., instanţa de fond a constatat că reclamantul a fost refugiat pe motive etnice împreună cu familia sa, din luna martie 1941, din localitatea Bogdarta Sălaj în localitatea Turda, revenind din refugiu în aprilie 1945.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.S., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi de art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a precizat că soluţia este greşită, susţinând că refugiului reclamantului nu a fost determinat de persecuţii etnice ce s-ar exercitat asupra Iui, ci de teama că persecuţiile din acea vreme asupra ţiganilor şi evreilor ar putea să se exercite şi asupra sa, iar declaraţiile date în cauză nu stabilesc fără putinţa de tăgadă că reclamantul a fost refugiat pe criterii etnice.
Recurenta mai arată că s-au constatat fante de asociere în declararea de fapte neadevărate în faţa notarului iar, ulterior, în faţa instanţei nu au fost recunoscute, ceea ce duce la concluzia că aceste dosare de "refugiaţi" se fac cu încălcarea prevederilor art. 5 C. civ. şi ale art. 4 alin. (1) din OG nr. 105/1999 fiind fapte constatate de organele de cercetare penală, respectiv: declaraţii mincinoase în fata notarului.
Comisia pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar a fi prezentate şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.
Examinând acţiunea, motivele de recurs şi legislaţia aplicabilă, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, conform considerentelor ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, în cauză au fost depuse Hotărârile nr. 13.950 din 17 martie 2004 şi nr. 9.238 din 27 martie 2003 din care a rezultat că martorii reclamantului s-au aflat în aceeaşi situaţie cu acesta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le-a avut în vedere în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familia sa, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinţei civile nr. 482 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2014/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2021/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
