ICCJ. Decizia nr. 2014/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2014/2010
Dosar nr. 2654/2/2009
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.Ş. a solicitat în contradictoriu M.A.E., constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, obligarea pârâtului, să primească cererea reclamantului şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române într-un termen rezonabil de cel mult două luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în decembrie 2008 s-a prezentat personal la secţia consulară a ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însă i-a fost refuzată primirea cererii şi i s-a comunicat să facă cerere scrisă de programare prin poştă pentru a fi invitat să depună cererea împreună cu actele doveditoare.
Reclamantul a mai arătat că a revenit la M.A.E. cu o nouă cerere la data de 7 ianuarie 2009, prin care a solicitat să fie stabilită data la care să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, cerere la care a primit răspuns prin adresa din 28 ianuarie 2009 a D.R.C. din cadrul M.A.E., în sensul că urmează a fi înştiinţat prin invitaţie de programarea pentru depunerea cererii. Revenind, ulterior, cu o nouă cerere în data de 9 februarie 2009, reclamantul a primit un răspuns identic prin adresa din 10 februarie 2009, fiindu-i astfel încălcate, aşa cum susţine reclamantul C.Ş., drepturile fundamentale la petiţionare şi la cetăţenie.
Prin sentinţa civilă nr. 2.411 din 5 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect daunele morale şi a anulat în consecinţă acest capăt de cerere, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâtul să primească cererea şi actele reclamantului pentru redobândirea cetăţeniei într-un termen scurt, rezonabil, maxim două luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, obligând totodată pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.043 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia netimbrării capătului de cerere privind acordarea daunelor morale este întemeiată, deoarece reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, aplicând sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 21/1991, a art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea convenţiei europene asupra cetăţeniei adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, instanţa de fond a apreciat că solicitanţii pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetăţeniei române care trebuie primite pe loc, urmând a fi înaintate de îndată comisiei pentru cetăţenie.
Deşi, prima instanţa a ţinut seama de faptul că este vorba de o îngrădirea a unui drept prin invocarea unei situaţii excepţionale prevăzute de lege, nivelul capacităţii de procesare a oficiului consular şi existenţa unui număr mare de solicitanţi, totuşi a apreciat ca fiind necesar ca partea care invocă o atare situaţie să o şi dovedească.
Instanţa de fond a mai reţinut că termenul de cinci luni care a trecut de la formularea cererii reclamantului, poate fi considerat nerezonabil în accepţiunea art. 10 din convenţia europeană asupra cetăţeniei, iar dreptul de soluţionare în termen rezonabil reprezintă o garanţie pentru soluţionarea echitabilă atât în procedura prealabilă, cât şi în contencios, fiind statuat ca atare în C.E.D.O.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că termenul de 5 luni, cat a trecut de la formularea cererii reclamantului, a fost considerat in mod greşit de către instanţa de fond ca fiind un termen nerezonabil, întrucât cererea petiţionarului a fost soluţionată prin răspunsul comunicat în care i s-a explicat reclamantului motivul pentru care nu a fost încă stabilită o data pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei, iar acest răspuns nu poate fii considerat, apreciază recurentul, ca fiind un refuz nejustificat şi nici nu exprimă o restricţionare a unui drept sau interes legitim.
Pentru instanţa de fond, precizează recurentul, nu a avut relevanţă starea obiectivă invocată de M.A.E., deşi tocmai aceasta a determinat situaţia specifică derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care îl învedera M.A.E. şi pe care şi l-a dorit să se atingă în următorii ani.
Corect este să menţionăm, precizează recurentul, că stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locaţii a secţiei consulare a ambasadei României la Chişinău. Dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
De asemenea, recurentul apreciază ca nu se poate pune un semn al echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă al refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republici Moldova spaţii adecvate pentru luarea cererilor de redobândirea cetăţeniei.
În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului, dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Se mai arată în motivele de recurs că având în vedere faptul că răspunsul a fost redactat şi transmis în interiorul termenului de 30 zile, nu sunt întrunite nici condiţiile existenţei unei împrejurări de a nu fi răspuns solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat, iar în absenţa probării situaţiilor definite la art. 2 alin (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că nu au fost reţinute alte cauze care să conducă la admiterea cererii introductive, acţiunea ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată.
Motivarea hotărârii de fond, apreciază recurentul, nu face referire la răspunsul primit de reclamant iar, pentru analizarea temeiniciei acţiunii, legea contenciosului nu face distincţie de tipul de soluţie administrativă oferită prin răspunsul respectiv, favorabil sau defavorabil.
Recurentul apreciază că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei şi de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorităţii lucrului judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activităţii secţiei consulare a ambasadei României în Republica Moldova.
În motivele de recurs se mai învederează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O. dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În motivarea recursului se susţine că, pe de altă parte, este de notorietate faptul că situaţia de la secţia consulară a ambasadei României în Republica Moldova, nu se mai regăseşte la nici o altă secţie a reţelei misiunilor diplomatice române deoarece, excluzând România, Republica Moldova este ţara cu cel mai mare număr de cetăţeni de etnie română. De aceea, procedura de programare a depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu se va regăsi la secţiile consulare din ţări, precum Canada, unde se află de-asemenea persoane ce-şi doresc redobândirea cetăţeniei române.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însorită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetăţenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din convenţia europeană pentru cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a cjuo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, arunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, ianuarie 2009 şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 2.411 din 5 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2010. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2020/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
