ICCJ. Decizia nr. 2022/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2022/2010
Dosar nr. 1619/33/2009
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 560 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanta B.R. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., a dispus anularea Hotărârii nr. 5.880 din 30 iunie 2009 emisă de pârâtă şi a obligat C.J.P.S. să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1941 - 6 martie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2009.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 5.880 din 30 iunie 2009, C.J.P.S. a respins cererea reclamantei B.R., cu motivarea că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calităţii de beneficiar.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri şi declaraţiile martorilor audiaţi, instanţa de fond a constatat că reclamanta fost refugiată, ca urmare a persecuţiilor etnice, împreună cu mama sa din luna septembrie 1941, din localitatea Visagu, judeţul Cluj în localitatea Rogojel, judeţul Cluj, revenind din refugiu în octombrie 1944.
Având în vedere atât prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, cât şi practica recentă a I.C.C.J. privind declaraţiile martorilor autentificate prin încheiere notarială, care la rândul lor au justificat calitatea de persoană refugiată, instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile instituite de legiuitor privind calitatea de refugiat a reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal., a declarat recurs pârâta C.J.P.S., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi de art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a precizat că soluţia este greşită, susţinând că refugiul reclamantei nu a fost determinat de persecuţii etnice ce s-ar exercitat asupra ei, ci de teama că persecuţiile din acea vreme asupra ţiganilor şi evreilor ar putea să se exercite şi asupra sa, iar declaraţiile date în cauză nu stabilesc fără putinţa de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice.
Recurenta mai arată că s-au constatat fapte de asociere în declararea de fapte neadevărate în faţa notarului iar, ulterior, în faţa instanţei nu au fost recunoscute, ceea ce duce la concluzia că aceste dosare de "refugiaţi" se fac cu încălcarea prevederilor art. 5 C. civ. şi ale art. 4 alin. (1) din OG nr. 105/1999 fiind fapte constatate de organele de cercetare penală, respectiv: declaraţii mincinoase în fata notarului.
Comisia pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar a fi prezentate şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.
Examinând acţiunea, motivele de recurs şi legislaţia aplicabilă, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, conform considerentelor ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu cea a reclamantei.
Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 5.980 din 4 decembrie 2002, din care a rezultat că cel puţin unul din martorii reclamantei s-a aflat în aceeaşi situaţie cu aceasta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le-a avut în vedere în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinţei civile nr. 560 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2021/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2024/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
