ICCJ. Decizia nr. 2061/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2061/2010
Dosar nr. 5644/2/2009
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.V. a chemat în judecată pârâtul M.A.E., solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, de îndată, să fie obligat pârâtul la daune morale în cuantum de 1000 lei.
În motivarea acţiunii a arătat că pe data de 14 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă pârâtului, solicitându-i primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, dar nu a primit nici un răspuns.
Ulterior, la data de 30 aprilie 2009 a revenit cu o nouă cerere către pârât cu rugămintea de a înainta cererea sa către secţia consulară a ambasadei României la Chişinău, prin care a solicitat să fie invitat pentru depunerea cererii.
La data de 5 mai 2009 D.G.A.C. din cadrul M.A.E., i-a comunicat faptul că există un număr foarte mare de solicitări, astfel încât la momentul în care se va ajunge la procesarea cererii sale va fi invitat poştal să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data introducerii acţiunii fiind împlinit termenul de 6 luni care curge de la data când s-a împlinit intervalul legal de răspuns pentru prima cerere, respectiv data de 14 octombrie 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3.514 din 27 octombrie 2009 a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune, a admis excepţia netimbrării capătului de cerere privitor la daune morale şi a admis în parte acţiunea reclamantului, în sensul obligării pârâtului să primească de îndată cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române.
Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri, 14 septembrie 2006 şi data soluţionării prezentei acţiuni nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispoziţiilor legale ce reglementează această materie şi practicii C.E.D.O.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale s-a reţinut că reclamantul nu a timbrat acest capăt de cerere, pe care îl va anula ca netimbrat.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâtul M.A.E.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că nu poate fi pus semnul echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
În lipsa unei culpe administrative, susţine recurentul, instituţia sa nu poate fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
S-a mai susţinut că singurele elemente care se impuneau a fi cercetate de către instanţă erau acelea de a verifica emiterea unui răspuns al autorităţii publice în termen de 30 de zile de la data primirii cererii şi faptul ca aceasta să nu încorporeze un refuz explicit.
Pe de altă parte, susţine recurentul, întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei se subsumează dreptului suveran al statului de analiza aceste cereri, raportat la condiţiile obiective în care activitatea în cauză se poate desfăşura.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurentul invocă motivul referitor la greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri, septembrie 2006, revenirea cu cea de-a doua cerere în 2009 şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei consulare a ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, rezultă că răspunsul primit de intimat în luna mai 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la anularea ca netimbrat a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, urmează să se constate că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale prevăzute de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1992.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 3514 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2060/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2065/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
