ICCJ. Decizia nr. 206/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 206/2010
Dosar nr. 635/43/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 decembrie 2008, reclamanta SC A. SA Reghin a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 399 din 27 noiembrie 2008 şi obligarea pârâtei la soluţionarea în fond a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. 160 din 6 septembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Mureş.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin decizia atacată s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la finalizarea cauzei penale, motivat de faptul că organele de inspecţie fiscală au sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiuni.
Această măsură, a arătat reclamanta, este greşită, cauza penală neavând o înrâurire hotărâtoare asupra obligaţiilor suplimentare de plată stabilite în sarcina societăţi la suma de 1.228.918 lei, organul de soluţionare a contestaţiilor având posibilitatea de a se pronunţa asupra legalităţii debitelor, pe baza probatoriului instrumentat.
Prin sentinţa nr. 60 din 24 martie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat în parte decizia atacată şi a dispus soluţionarea pe fond a contestaţiilor formulate, precum şi obligarea pârâtei la 12.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale invocate ca temei legal pentru suspendarea soluţionării contestaţiei,art. 214 din O.G. nr. 92/2003, republicată - C. proc. fisc., reglementează posibilitatea luării unei astfel de măsuri - dacă sunt motive întemeiate - şi nu obligativitatea ei.
Or, se arată în considerentele sentinţei, nu se impunea suspendarea, stabilirea caracterului infracţional al faptelor cu privire la calitatea de documente justificative a facturilor fiscale în baza cărora reclamanta a achiziţionat carburant nefiind determinantă pentru aprecierea legalităţii obligaţiilor fiscale ale societăţii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs D.G.F.P. Mureş, în nume propriu şi în numele A.N.A.F., invocând greşita aplicare a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a menţionat că, având în vedere atât faptul că nu a fost probată existenţa documentelor prevăzute de lege pentru achiziţiile de carburanţi şi nici pentru operaţiunile comerciale cu uleiuri minerale, cât şi împrejurarea că societăţile furnizoare nu funcţionau la sediile declarate şi nu au depus declaraţii fiscale, s-a justificat măsura dispusă de suspendare a soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei decizii definitive în cauza penală.
Cel de-al doilea motiv de recurs priveşte cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată A.N.A.F., în raport de natura cauzei şi de serviciile prestate de apărătorul reclamantei.
Analizând cauza în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi urm. C. proc. civ., Curtea va constata că recursul declarat de pârâta ce a figurat ca parte în dosar, A.N.A.F., este întemeiat numai în parte şi anume referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.
Cu privire la primul motiv, Curtea va constata că este întemeiată soluţia instanţei, de obligare la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, având în vedere împrejurările de fapt ale cauzei. Societatea a manifestat diligenţele necesare în verificarea firmelor furnizoare, care figurează în evidenţele registrului comerţului şi ale organelor financiare şi au depus declaraţii fiscale ulterior perioadei verificate, iar produsele achiziţionate au fost achitate prin intermediul unităţilor bancare.
În raport şi de faptul că până în prezent, cauza penală se află tot în faza actelor premergătoare, se constată că este justificată hotărârea instanţei de obligare a autorităţii pârâte de a soluţiona pe fond contestaţia şi de a se pronunţa asupra legalităţii debitelor stabilite prin decizia de impunere.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reţine că, într-adevăr, instanţa de fond a acordat integral onorariul de avocat, stabilit în raport de valoarea obligaţiilor fiscale, fără a avea în vedere natura litigiului şi complexitatea muncii avocatului societăţii.
Sub acest aspect, Curtea, admiţând recursul declarat de A.N.A.F., va modifica în parte sentinţe atacată şi va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată.
Vor fi menţinute celelalte prevederi ale hotărârii atacate.
În legătură cu recursul declarat în nume propriu de D.G.F.P. Mureş, Curtea îl va respinge pentru lipsa calităţii procesuale pasive, autoritatea locală care nu a fost parte în proces, având mandat doar de a declara şi motiva recursul formulat de instituţia centrală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Mureş, în nume propriu şi în numele A.N.AF. împotriva sentinţei civile nr. 60 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Mureş, în numele A.N.A.F., împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că reduce cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta A.N.A.F. la suma de 6.000 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2032/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 209/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
