ICCJ. Decizia nr. 2141/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2141/2010
Dosar nr. 1242/57/200.
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauze.: Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 230/F/CA din 4 noiembrie 2009 a admis, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare formulată de reclamantul T.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi a dispus suspendarea executării ordinului nr. 1845 din 13 octombrie 2009, emis de Ministrul Sănătăţii, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea acestui act administrativ.
În acest sens instanţa a reţinut că prin ordinul contestat s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director coordonator executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, fără a se indica motivele ce au condus la luarea unei astfel de măsuri.
S-a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 există posibilitatea suspendării actului administrativ, dar numai în cazuri bine justificate şi, pentru prevenirea unei pagube iminente, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ.
Raportat la normele legale invocate s-a apreciat că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, date fiind dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privitoare la reglementarea regimului general al funcţiei publice, inclusiv principiile care stau la baza exercitării unei asemenea funcţii, precum şi recunoaşterea de către dreptul public contemporan a dreptului la carieră al funcţionarului public, ce semnifică posibilitatea acestuia de a avansa în grad şi funcţii, cu obligaţia angajatorului de a asigura stabilitatea în funcţie a persoanei cu care se află în raport de serviciu.
Referitor la îndeplinirea condiţiei existenţei unei pagube iminente, instanţa de fond a apreciat că actul a cărui suspendare se solicită este prejudiciabil pentru funcţionarul public, sub aspect pecuniar întrucât afectează direct drepturile sale salariale, producându-se totodată şi un semnificativ prejudiciu de imagine.
2. Motivele de recurs formulate de recurentul Ministerul Sănătăţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii.
Invocând motivul de nelegalitate constând în greşita interpretare şi aplicare a legii de către prima instanţă, recurentul-pârât a solicitat, în principal, ca efect al admiterii recursului, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantul-intimat, susţinând în esenţă, următoarele critici:
- greşit a fost respinsă excepţia invocată, vizând neîndeplinirea procedurii prealabile, de sesizare a autorităţii pârâte anterior formulării cererii de suspendare, care astfel se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă;
- instanţa de fond a aplicat greşit legea şi a ignorat împrejurarea că potrivit OUG nr. 37/2009, funcţia ocupată de intimatul-reclamant a ieşit din sfera funcţiilor publice atribuite funcţionarilor publici şi a intrat în sfera funcţiilor contractuale guvernate de o lege specială;
- prejudiciul de imagine pretins a fi fost suferit de reclamant, astfel cum a reţinut instanţa de fond, este un fapt subiectiv şi nedovedit, după cum nici prejudiciul material nu a fost dovedit în cauză, astfel că cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată nu au fost respectate.
3.Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului şi sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine că nu subzistă nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Din cuprinsul Ordinului nr.1845 din 13 octombrie 2009, emis de ministrul interimar al sănătăţii rezultă că în temeiul prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 877/2009, pentru aprobarea modelelor cadru ale contractelor de management şi a indicatorilor de performanţă specifici managementului direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti, act care, la rândul său, a fost emis în temeiul art. III din OUG nr. 37/2008, s-a dispus revocarea, începând cu data de 13 octombrie 2009, din funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate publică a judeţului Alba, a reclamantului – intimat ca şi încetarea contractului de management nr. 1 din 20 iulie 2007 încheiat între părţi, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din contract.
Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentului-pârât în condiţiile în care prima instanţă corect a apreciat că este întrunită în cauză cerinţa cazului bine justificat, în sensul definit prin Legea nr. 554/2004, republicată, constatând sumar, prima facie, că ordinul a cărui suspendare de executare s-a solicitat nu cuprinde practic motivarea în fapt, cu descrierea împrejurărilor care au condus la necesitatea revocării din funcţie a reclamantului-intimat.
Nefondate sunt şi criticile vizând lipsa sesizării prealabile, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, a autorităţii publice, câtă vreme actele dosarului atestă (fila 14) expedierea cu confirmare de primire de către recurent a plângerii reclamantului-intimat, la data de 14 octombrie 2009, anterior sesizării instanţei de judecată, la 15 octombrie 2009.
În fine, Înalta Curte nu poate să nu reţină şi împrejurarea că Ordinul nr. 877/2009 ce a servit ca temei al emiterii ordinului de revocare a reclamantului–intimat a fost, la rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin OUG nr. 105/2009. De asemenea, atât Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 (supusă controlului de constituţionalitate anterior promulgării) cât şi prevederile din respectiva ordonanţă ce au fost preluate integral în OUG nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
Curtea Constituţională a statuat astfel că, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială, încălcând dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
S-a reţinut, totodată, că OUG nr. 37/2009 a exprimat, prin dispoziţiile sale, o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, punând în discuţie însuşi regimul constituţional şi legal al funcţiei publice .
Totodată, în condiţiile în care prin actele contestate, nu s-a dispus în niciun mod asupra unei eventuale încadrări a reclamantului pe o funcţie de execuţie, îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei a fost corect reţinută, lipsirea acestuia de drepturile salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în lipsa unor dovezi contrarii echivalând cu un prejudiciu material previzibil şi dificil de reparat, în acest caz particular supus evaluării.
În consecinţă, nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 230/F/CA din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2136/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2185/2010. Contencios → |
|---|
