ICCJ. Decizia nr. 2136/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2136/2010
Dosar nr. 1504/33/2009
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 629 din 2 decembrie 2009, a respins, ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, formulată de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, admiţând totodată acţiunea formulată de reclamantul S.S.G.
În consecinţă, s-a dispus anularea deciziei de eliberare din funcţie nr. 307 din 23 aprilie 2009, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută şi plata de către pârâtă a tuturor drepturilor salariale aferente, începând cu data reintegrării. A fost admisă totodată excepţia lipsei de obiect a cererii pârâtei privind chemarea în garanţie a Guvernului României, pe care prima instanţă a anulat-o şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant, în cuantum de 1789,3 lei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că actul administrativ contestat a fost emis în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009, astfel încât, deşi s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu trimitere la art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 se constată că o atare procedură nu mai este necesară deoarece asupra constituţionalităţii OUG nr. 37/2009, în întregul ei s-a pronunţat Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, declarând-o neconstituţională.
S-a mai reţinut în acest sens că, deşi dispozitivul deciziei susmenţionate se referă exclusiv la legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor acesteia, Curtea Constituţională face o analiză exhaustivă şi a constituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă, constatând că nu există nici un motiv care s-o împiedice să-şi extindă controlul cu privire la constituţionalitatea acesteia şi apreciind că, prin reglementările sale ordonanţa de urgenţă a Guvernului afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere, din sfera serviciilor publice deconcentrate, stabilit prin Legea nr. 188/1999, Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială şi încălcând astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6)din Constituţie.
În acest context instanţa de fond a apreciat că aspectele legate de împrejurarea că OUG nr. 37/2009 a fost între timp abrogată de OUG nr. 105/2009, nu are relevanţă în cauză atâta vreme cât actul normativ nou preia integral dispoziţiile legale ale vechiului act normativ.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii instanţa de fond a constatat că reclamantul a fost revocat din funcţia de director executiv în baza deciziei nr. 307 din 23 aprilie 2009 şi a fost numit într-o funcţie publică de execuţie, prin Decizia nr. 466 din 21 mai 2009, raportul de serviciu al reclamantului – funcţionar public clasa I încetând prin acordul părţilor, astfel cum rezultă din Decizia nr. 20 din 15 iulie 2009.
De aici concluzia instanţei în sensul că, în privinţa reclamantului există două rapoarte de serviciu distincte şi nu se poate reţine că, dându-şi acordul la încetarea celui de-al doilea raport de serviciu, a acceptat tacit măsura revocării din funcţia de conducere, existând, prin urmare, un interes legitim, născut şi actual, pentru contestarea măsurii revocării.
Constatând totodată că pârâta a depus la dosar o cerere de chemare în garanţie a Guvernului României, fără însă a preciza care sunt pretenţiile concrete faţă de această parte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., justificând doar că OUG nr. 37/2009 a fost emisă de către această autoritate, instanţa a dispus anularea acestei cereri.
Cu privire la admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, curtea de apel a invocat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
2. Motivele de recurs înfăţişate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (A.N.P.M.)
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs pârâta A.N.P.M., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de prima instanţă, în esenţă, pentru următoarele consideraţiuni:
- Decizia nr. 307 din 23 aprilie 2009 a cărei anulare a fost dispusă, şi prin care reclamantul intimat a fost eliberat din funcţia publică de conducere, cu începere de la 22 mai 2009, este un act administrativ ce a fost emis în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate în preambulul său, respectiv art. III din OUG nr. 37/2009 şi o serie de prevederi din cuprinsul Legii nr. 188/1999 republicată, al căror conţinut a fost reluat şi în motivarea recursului;
- textele legale invocate indică că autoritatea recurentă, în procedura de emitere a deciziei nr. 309 din 23 aprilie 2009 nu a acţionat discreţionar, aplicând pur şi simplu legea în vigoare la acea dată, care era de imediată aplicare;
- hotărârea recurată nu poate fi pusă în executare, chiar în condiţiile în care OUG nr. 37/2009 a fost abrogată pentru că postul deţinut de reclamantul–intimat nu mai există şi în plus devin incidente prevederile art. IV din OUG nr. 105/2009, astfel că se impune admiterea recursului şi modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii intimatului-reclamant.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând sentinţa atacată în raport de prevederile legale incidente, faţă de criticile formulate şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte întrucât nu sunt întemeiate, faţă de cele în continuare arătate.
Actele dosarului atestă, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, că Decizia nr. 307 emisă de autoritatea recurentă, prin care s-a dispus, cu începere de la data de 22 mai 2009, eliberarea reclamantului S.G.S. din funcţia publică de conducere de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, a fost fundamentată pe prevederile art. III alin. (1) şi art. 11 din OUG nr. 37/2009 vizând desfiinţarea acestei funcţii publice. Au mai fost indicate în preambulul deciziei şi prevederile art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Din conţinutul dispoziţiilor art. III alin. (1)- (4) din OUG nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, rezultă că au fost desfiinţate posturile deţinute de funcţionarii publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, fiind create în locurile acestora alte funcţii de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator şi adjuncţi ai acestuia, persoane numite în urma câştigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv şi care îşi exercita funcţiile în baza unui „contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă".
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că prin OUG nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, prin reglementările sale OUG nr. 37/2009 „afectând" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009.
Aşadar, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, funcţia publică de conducere ocupată de reclamant prin concurs, în anul2005 a fost desfiinţată prin efectul unei legi abrogate şi ulterior declarată neconstituţională.
Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziţii clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilităţii", principiu ce stă la baza exercitării funcţiei publice şi prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficienţă şi viabilitate principiului mobilităţii".
Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecţie a funcţionarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenţei acordului funcţionarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilităţii angajatorului de a avea iniţiativa suspendării din funcţia publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situaţiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.
În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie".
Iată deci că fundamentarea Ordinului emis şi contestat de reclamanta-recurentă pe dispoziţiile OUG nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate. în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a măsurii dispuse, limitându-se doar la a arăta că funcţia avută în vedere se desfiinţează, fără a se indica circumstanţele concrete ale desfiinţării funcţiei ori caracterul imputabil reclamantului raportat la cele dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalităţii acestuia.
Trebuie precizat totodată că reglementările cuprinse în OUG nr. 37/2009 încalcă şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care recunoaşte şi garantează dreptul la muncă.
Nefondate sunt şi toate celelalte critici ale recurentei-pârâte câtă vreme în ceea ce priveşte opţiunea reclamantului–intimat de a accepta numirea într-o altă funcţie publică de execuţie, potrivit deciziei nr. 20 din 15 iulie 2009, aceasta a fost evident impusă de desfiinţarea poziţiei anterioare deţinute, realizată printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor constituţionale şi într-un atare context acceptul este lipsit de relevanţă juridică.
Totodată, în ceea ce priveşte desfiinţarea funcţiei deţinută de reclamantul-intimat, astfel cum susţine recurenta, Înalta Curte reaminteşte că desfiinţarea postului respectiv s-a realizat în baza a două ordonanţe, ambele declarate neconstituţionale, astfel că nu se mai poate susţine că o astfel de măsură mai este fundamentată legal şi generatoare de efecte juridice.
Faţă de considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva sentinţei civile nr. 629 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2132/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2141/2010. Contencios → |
|---|
