ICCJ. Decizia nr. 2132/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2132/2010
Dosar nr. 1196/33/2009
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 434/2009 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei E.R. Ardeal, formulată în contradictoriu cu C.S.R.I.A.C.R. România, având ca obiect anularea deciziei nr. 2067 din 20 mai 2009, emisă de pârâtă şi, restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris iniţial în cartea funciară nr. 304 Cluj, cu nr. top 603, transcris apoi în favoarea Statului Român în baza deciziei nr. 106/48 şi a deciziei nr. 266/1948, în cartea funciară nr. 7626 Cluj, în condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 501/2002.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut, cu privire la situaţia de fapt, că imobilul în discuţie a fost, la momentul preluării de către Statul Român, proprietatea tabulară a numitului B.N. care, prin testamentul încheiat la data de 20 octombrie 1947 a lăsat-o moştenire reclamantei E.R. Ardeal.
Constatând că, potrivit înscrierii din cartea funciară, imobilul a trecut în proprietatea statului la data de 9 aprilie 1949, în temeiul Decretului nr. 106/1949, iar conform extrasului din registrul deceselor, seria MC nr. 0517049, B.N. a decedat la data de 6 iunie 1950, instanţa de fond a concluzionat că imobilul ce face obiectul deciziei atacate a ieşit din patrimoniul testatorului, prin expropriere, înainte de deschiderea succesiunii şi, implicit, nu a intrat niciodată în patrimoniul pârâtei E.R. Ardeal.
Pe cale de consecinţă instanţa a reţinut că, în speţă, nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale, pentru ca restituirea imobilului să devină posibilă în conformitate cu OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi anume, aceea ca respectivul imobil să se fi aflat în proprietatea cultului religios la momentul preluării abuzive. susţinerea reclamantei referitoare la aplicarea principiului analogiei cu moştenitorii persoane fizice, nu a fost primită întrucât actul normativ respectiv se adresează doar unei categorii de persoane, care poate formula cerere de retrocedare, în baza legii speciale, fără a îngrădi dreptul persoanei ce se pretinde succesor al alteia, de a solicita restituirea bunurilor din patrimoniul acesteia, în baza altor dispoziţii legale incidente.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta E.R. Ardea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta E.R. Ardeal.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ., în susţinerea căruia s-au prezentat următoarele critici ale sentinţei pronunţate de prima instanţă:
- argumentarea folosită în cuprinsul hotărârii recurate nu este juridică, faţă de situaţia de fapt a imobilului, atestată de actele dosarului, întrucât contravine principiilor generale ale transmisiunilor pentru cauză de moarte, care produc efecte ex tunc, de la data deschiderii succesiunii;
- în mod evident, în anul 1950 reclamanta nu putea valorifica legatul întrucât, între timp imobilul fusese preluat în mod abuziv de către stat;
- acceptarea argumentării instanţei de fond ar însemna, în esenţă, că decesul proprietarului de carte funciară, produs la 6 mai 1950 la Budapesta, de la care s-a preluat bunul, validează titlul abuziv de naţionalizare al statului;
- dacă nu ar fi intervenit naţionalizarea în 1949, recurenta-reclamantă ar fi devenit proprietar al imobilului pentru cauză de moarte, astfel că aceasta nu poate fi sancţionată astăzi cu nerecunoaşterea dreptului său la reparaţie.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, faţă de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ., dar şi de apărările intimatei Comisia specială de retrocedare, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea sentinţei recurate în considerarea celor în continuare arătate.
Nu sunt fondate şi ca atare nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante vizând lipsa argumentaţiei juridice din cuprinsul sentinţei supusă controlului judiciar.
Examinând cererea reclamantei recurente de anulare a deciziei nr. 2067 din 20 mai 2009 emisă de intimata Comisia specială de retrocedare a unor imobile ce au aparţinut cultelor religioase ca şi de restituire în natură a imobilului situat în Cluj, actualmente înscris în Cartea Funciară 7826 Cluj, în favoarea Statului Român, în baza Decretului nr. 106/1949 şi a Decretului nr. 266/1948, prima instanţă a expus argumentat, raportat la conţinutul înscrisurilor existente la dosar şi de altfel, necontestat de părţi, situaţia de fapt a imobilului în discuţie.
A rezultat aşadar că la data decesului domnului B.N., la data de 6 iunie 1950, imobilul în litigiu ce îi aparţinuse şi care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular în favoarea recurentei-reclamante potrivit testamentului olograf întocmit la 20 octombrie 1947, fusese preluat de Statul Român, prin expropriere, în anul 1949.
Aşa fiind, în mod corect şi cu justa aplicare a principiilor consacrate şi în Codul civil, prima instanţă a reţinut, că în fapt, testatorul a decedat ulterior momentului preluării abuzive astfel că la deschiderea şi dezbaterea succesiunii sale imobilul solicitat la retrocedare nu se mai afla în patrimoniul şi nici în proprietatea testatorului.
Având loc numai la moartea unei persoane fizice, moştenirea, respectiv transmiterea patrimoniului persoanei decedate se produce numai în urma şi prin efectul morţii fizic constatate şi este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa).
Aşadar, actul mortis causa este actul juridic civil de a cărui esenţă este faptul că nu-şi produce efectele decât la moartea autorului, în speţă, a testatorului B.N.
Ca atare, este pe deplin justificată concluzia instanţei de fond, în sensul că simpla menţionare în testament, a recurentei-reclamante ca legatar cu titlu particular nu valorează titlu de proprietate câtă vreme respectivul legat nu a mai putut fi pus în practică, din considerentele juridico-istorice arătate.
În consecinţă, corect şi întemeiat a reţinut prima instanţă, contrar susţinerilor recurentei că cererea de retrocedare de faţă nu intră sub incidenţa prevederilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, potrivit cu care obiectul acestui act normativ îl reprezintă imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv de către stat.
Nu se poate reţine că recurenta-reclamantă a fost nedreptăţită prin soluţia primei instanţe, astfel cum s-a susţinut, câtă vreme în sensul prevederilor legale speciale ce nu pot fi eludate, sus-arătate, aceasta nu a demonstrat că la data preluării abuzive a imobilului de către stat, în anul 1949, imobilul în discuţie s-ar fi aflat înscris în proprietatea cultului religios.
Raportat la situaţia de fapt particulară, a recurentei astfel după cum a indicat şi intimata Comisia Specială de retrocedare, dreptul moştenitorilor defunctului B.N., urmează a fi valorificat în temeiul altor legi cu caracter reparator, aspect reţinut şi în cuprinsul hotărârii recurate.
Faţă de toate cele învederate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.R. Ardeal împotriva sentinţei civile nr. 434 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2136/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
