ICCJ. Decizia nr. 2185/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2185/2010
Dosar nr. 1671/33/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 septembrie 2009, reclamanta I.C. a solicitat anularea art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 434 din 15 iunie 2009 emis de A.N.O.F.M. şi anularea dispoziţiei nr. 45 din 30 iunie 2009 emisă de A.J.O.F.M. Bistriţa Năsăud.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este încadrată în funcţia publică de auditor superior clasa 1, grad superior, treapta 1 de salarizare în cadrul A.J.O.F.M. Bistriţa-Năsăud şi de la numirea sa în această funcţie şi până la data de 1 iulie 2009 a beneficiat de sporul de audit stabilit în procent de 25% aplicat la salariul de bază brut lunar, spor acordat în baza dispoziţiilor Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern.
Reclamanta a mai arătat că prevederile art. 18 din Legea nr. 672/2002 au fost modificate prin OUG nr. 35/2009, în sensul că sporul cuvenit auditorilor interni pentru complexitatea muncii este de până la 25%, iar prin actele administrative contestate autorităţile pârâte au stabilit pentru acest spor procentul de 1% din salariul de bază brut lunar.
Nelegalitatea acestor prevederi din actele întocmite de pârâţi a fost invocată în raport de dispoziţiile art. 155 C. muncii, art. 37 din OG nr. 6/2007 şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu motivarea că sporul pentru complexitatea muncii reprezintă un drept salarial şi în consecinţă, nu poate fi limitat în mod unilateral, în condiţiile în care actele normative în vigoare prevăd că acesta este stabilit până la procentul de 25 din salariul de bază brut lunar. Prin aplicarea procentului de 1% pentru sporul respectiv, reclamanta a arătat că i-au fost restrânse în mod nelegal drepturile câştigate de care a beneficiat până la emiterea actelor administrative pentru anularea cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 650 din 9 decembrie 2009, prin care a admis acţiunea şi a anulat art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 434 din 15 iunie 2009 emis de A.N.O.F.M. şi dispoziţia nr. 45 din 30 iunie 2009 emisă de A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud.
Instanţa de fond a constatat nelegalitatea reglementărilor prin care pârâţii au stabilit procentul de 1% pentru sporul de complexitatea muncii, reţinând că opţiunea pentru valoarea minimă este lipsită de o justificare obiectivă şi poate echivala cu un refuz de acordare a acestui drept.
În condiţiile în care executivul a stabilit prin OUG nr. 35/2009 o marjă între 1% şi 25% pentru sporul de complexitatea muncii, s-a apreciat că ministerul pârât a acţionat cu exces de putere, deoarece şi-a exercitat dreptul de apreciere prin încălcarea dreptului personalului bugetar la plata salariului cuvenit, fără a motiva în mod concret şi obiectiv reducerea sporului respectiv la o valoare minimă.
Faţă de nelegalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din ordinul emis de ministerul pârât, instanţa de fond a constatat că sunt nelegale şi actele administrative subsecvente, Ordinul nr. 434 din 15 iunie 2009 întocmit de A.N.O.F.M. şi dispoziţia nr. 45 din 30 iunie 2009 a A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud, prin care sporul pentru complexitatea muncii a fost stabilit în acelaşi procent de 1%.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, A.N.O.F.M. şi A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor OUG nr. 34/2009 şi nr. 35/2009 , în executarea cărora au fost emise actele administrative contestate de intimată.
Conform normelor imperative cuprinse în cele două ordonanţe de urgenţă ale guvernului, recurenţii au arătat că sporul pentru complexitatea muncii nu mai este stabilit prin lege într-un procent fix, urmând ca ordonatorii principali de credite să decidă cuantumul acestuia, cu încadrarea în limitele cheltuielilor alocate potrivit legii cu destinaţia respectivă.
Pe cale de consecinţă, faţă de diminuarea în temeiul actelor normative susmenţionate a resurselor financiare prevăzute la titlul „Cheltuieli de personal" din legile bugetare şi ţinând seama de atribuţiile ordonatorilor principali de credite, recurenţii au susţinut că s-a impus adoptarea unor măsuri vizând asigurarea încadrării în resursele financiare diminuate, cum a fost aceea de reducere la 1% a sporului pentru complexitatea muncii începând cu data de 15 aprilie 2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. XV din OUG nr. 35/2009, auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar.
În exercitarea dreptului de reglementare recunoscut autorităţilor recurente, în calitatea lor de ordonatori de credite, pentru aplicarea dispoziţiilor legale susmenţionate au fost întocmite actele administrative contestate de intimată, prin care sporul pentru complexitatea muncii a fost stabilit într-un procent de 1% aplicat la salariul de bază brut lunar.
Instanţa de fond a constatat corect nelegalitatea acestor acte şi a dispus anularea lor, întrucât opţiunea autorităţilor emitente pentru valoarea minimă a procentului aplicat în cazul sporului de complexitatea muncii este lipsită de o justificare obiectivă şi nu corespunde unor criterii determinate, în raport de natura funcţiei publice ocupate sau a activităţii desfăşurate de funcţionarul public.
Din acest motiv, s-a considerat în mod judicios că recurenţii au acţionat cu exces de putere în exercitarea dreptului de apreciere recunoscut de legiuitor pentru stabilirea procentului în cazul sporului pentru complexitatea muncii.
Recunoaşterea acestui drept discreţionar nu exonerează autoritatea administrativă de obligaţia de a motiva deciziile prin care aduce atingere drepturilor dobândite de funcţionarul public şi de a asigura un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul vizat de legiuitor şi măsura adoptată.
Nefiind îndeplinite cerinţele motivării actului administrativ care modifică raporturile de serviciu, sub aspectul drepturilor salariale acordate pentru funcţia publică deţinută, instanţa de fond a apreciat întemeiat că reducerea la 1% a sporului pentru complexitatea muncii echivalează cu refuzul nejustificat de acordare a acestui spor.
Această concluzie se impune faţă de reglementarea cuprinsă în OUG nr. 35/2009, care nu a abrogat dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002, dispunând modificarea lor numai cu privire la competenţa ordonatorilor de credite de a stabili sporul de complexitatea muncii într-un procent de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar fără a afecta însăşi existenţa acestui drept salarial.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de A.J.O.F.M. Bistriţa-Năsăud împotriva sentinţei civile nr. 650 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2141/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2191/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
