ICCJ. Decizia nr. 2026/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2026/2010
Dosar nr. 867/39/200.
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, reclamanta P.M. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând:
- anularea Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 al Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin care s-a dispus încetarea raportului sau de serviciu
- suspendarea executării Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 până la soluţionarea definitiva şi irevocabilă a cauzei.
In motivarea cererii s-a arătat că punerea în executare a ordinului a cărui anulare, respectiv suspendare, se solicită, este prejudiciabilă pentru reclamantă, fiindu-i afectată activitatea profesională şi determinând, totodată, mari disfuncţionalităţi în cadrul instituţiei pe care o conducea.
Prin întâmpinare, paratul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii, arătând că mutarea reclamantei pe o altă funcţie publică de execuţie , s-a făcut ca urmare a solicitării exprese a acesteia, iar prin Ordinul nr. 393/2009, emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, au fost executate prevederile prevăzute imperativ în OUG nr. 37/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 248 din 16 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:
A reţinut prima instanţă că Ordinul emis este legal deoarece este emis în baza prevederilor OUG nr. 37/2009, ordonanţă a cărei adoptare, în regim de urgenţă, a fost justificată de nevoia de optimizare, flexibilizare şi îmbunătăţire a activităţii serviciilor publice deconcentrate din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale iar adoptarea măsurilor privind îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice a prevăzut şi o serie de garanţii pentru persoanele aflate sub incidenţa acestui act normativ.
Instanţa de fond a constatat că reclamanta a fost mutată definitiv pe o altă funcţie publică de execuţie ca urmare a cererii sale exprese anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ale cărui efecte se produc din data de 25 mai 2009.
Referitor la Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 675 din 22 mai 2009, instanţa de fond a arătat că prin acesta a fost modificat raportul de serviciu al reclamantei P.M., director executiv - consilier, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 prin mutarea definitivă pe funcţia publică de execuţie de consilier, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare 1.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa de fond a respins acţiunea prin care se solicita anularea Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 fără a se pronunţa asupra motivelor de fapt şi de drept invocate prin acţiune, ceea ce echivalează, în opinia recurentei cu o necercetare a fondului procesului.
In opinia recurentei-reclamante, Ordinul nr. 393 din 23 aprilie 2009 este nul absolut fiind fundamentat pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, ordonanţă care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
A mai arătat recurenta ca simpla schimbare a denumirii unei funcţii din „director executiv" în „director coordonator" nu înseamnă o reorganizare a a autorităţii publice aşa cum prevăd dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea 188/1999.
A fost invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport de cu actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat în ceea ce priveşte şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Ordinul nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este fundamentat pe dispoziţiile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi pe prevederile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1)) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (3), (5), (6) şi alin. (7), din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.
Din conţinutul dispoziţiilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, rezultă că au fost desfiinţate posturile deţinute de funcţionarii publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, fiind create în locurile acestora alte funcţii de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator şi adjuncţi ai acestuia, persoane numite în urma câştigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv şi care îşi exercita funcţiile în baza unui „contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă".
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că prin OUG nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, prin reglementările sale OUG nr. 37/2009 „afectând" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
Aşadar funcţia publică de conducere ocupată de către recurentă a fost desfiinţată prin efectul unei legi abrogate şi ulterior declarată neconstituţională.
Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziţii clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilităţii", principiu ce stă la baza exercitării funcţiei publice şi prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficienţă şi viabilitate principiului mobilităţii".
Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecţie a funcţionarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenţei acordului funcţionarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilităţii angajatorului de a avea iniţiativa suspendării din funcţia publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situaţiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.
In acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie".
Aşadar, fundamentarea Ordinului emis şi contestat de reclamanta-recurentă pe dispoziţiile OUG nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate, în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a emiterii sale, limitându-se doar la a arăta faptul că funcţia avută în vedere se desfiinţează, fără a se indica motivele concrete ale desfiinţării funcţiei ori caracterul imputabil reclamantului al măsurii dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalităţii acestuia.
Trebuie precizat şi faptul că reglementările aduse prin OUG nr. 37/2009 încalcă şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care recunoaşte şi garantează dreptul la muncă.
In consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 şi alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica, în tot, sentinţa recurată în sensul că se va anula Ordinului nr. 393din 23aprilie 2009 emis de intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
In ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009, având în vedere faptul că Înalta Curte a anulat actul administrativ atacat, se constată că acesta a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva sentinţei civile nr. 248 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată.
Anulează Ordinul nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Constată cererea de suspendare a Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 201/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 208/2010. Contencios → |
|---|
