ICCJ. Decizia nr. 2172/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2172/2010
Dosar nr. 5575/2/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 iunie 2009, reclamanţii C.M.A. şi C.L.C. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea nejustificată în executarea deciziei nr. 1.871 din 1 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi obligarea conducătorului autorităţii publice sau a persoanei obligate la punerea în executare a deciziei menţionate la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 1 aprilie 2009 la zi.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii au arătat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a executa Decizia nr. 1871 din 1 aprilie 2009 până la cel mai târziu la 1 mai 2009, dovedind rea-credinţă în soluţionarea dosarului lor privind acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005.
La data de 7 iulie 2009, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei comunei Găgeşti, judeţul Vaslui, susţinând că aceasta nu a executat obligaţia legală de a transmite dosarul aferent notificării, însoţit de actele prevăzute la pct. 16.5 din HG nr. 1095/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 98CC din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de aplicare a amenzii judiciare, a respins ca neîntemeiate cererea de despăgubiri şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.
Cererea de aplicare a amenzii judiciare civile a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect , cu motivarea că pârâta a executat obligaţia stabilită prin Decizia nr. 1.871 din 1 aprilie 2009 la data de 23 iulie 2009, după introducerea acţiunii.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor în sumă de 100.000 lei, reţinând că reclamanţii nu au administrat probe în dovedirea lor şi nici nu au indicat în concret prejudiciul material cauzat de pârâtă.
Ca o consecinţă a respingerii acţiunii principale, instanţa de fond a respins şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei comunei Găgeşti, Judeţul Vaslui.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, cu începere de la 1 mai 2009 şi obligării pârâtei la plata despăgubirilor pentru refuzul nejustificat de a executa în termen legal o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, considerând că a rămas fără obiect cererea de aplicare a amenzii, deşi intimata nu a executat Decizia nr. 1.871 din 1 aprilie 2009 în termenul legal, de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv până la data de 1 mai 2009.
Recurenţii au precizat că hotărârea judecătorească irevocabilă a fost executată numai după formularea prezentei acţiuni în justiţie, ceea ce dovedeşte reaua–credinţă a intimatei, care se impunea a fi sancţionată prin aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1871 din 1 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluţioneze dosarul reclamanţilor C.L.C. şi C.M.A. înregistrat sub nr. 18.827 din 23 iunie 2006 şi să-l înainteze către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Această obligaţie a fost executată la data de 23 iulie 2009, când în şedinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost desemnat un evaluator, căruia i-a fost repartizat dosarul recurenţilor-reclamanţi în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Faţă de această dată, instanţa de fond a apreciat eronat că a rămas fără obiect cererea formulată de recurenţii-reclamanţi la data de 18 iunie 2009 pentru nerespectarea de către comisia intimată a obligaţiei de executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în condiţiile şi în termenele prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform acestor prevederi legale, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Hotărârea judecătorească irevocabilă invocată de recurenţii-reclamanţi nu cuprinde un termen de executare şi în consecinţă, autoritatea intimată avea obligaţia executării în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv de la data de 1 aprilie 2009.
Cum intimata a procedat la executarea hotărârii judecătoreşti după această dată, se constată că este neîntemeiată concluzia din sentinţa recurată privind lipsa de obiect a cererii formulate de recurenţii-reclamanţi pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege în cazul neexecutării hotărârii irevocabile a instanţei de contencios administrativ.
Din acest motiv, pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii invocate de recurenţii-reclamanţi şi până la data de 23 iulie 2009, când intimata – pârâtă a executat obligaţia de a desemna un evaluator în dosarul nr. 18.827 din 23 iunie 2006, instanţa de fond trebuia să analizeze dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru stabilirea răspunderii administrative în cazul neexecutării hotărârii irevocabile pronunţate în materia contenciosului administrativ.
Sesizată cu o asemenea cerere, instanţa de fond în mod greşit nu s-a pronunţat pe fondul pricinii şi nici în cadrul procesual prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru procedura de executare a hotărârii irevocabile prin care a fost soluţionat un litigiu de contencios administrativ.
Reglementarea susmenţionată prevede că, în cazul în care termenul de executare a hotărârii judecătoreşti nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere .
Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în calitate de conducător al autorităţii publice obligată să execute hotărârea judecătorească irevocabilă nu a fost citat în cauză, iar instanţa de fond nu a pus în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestui subiect de drept, în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere obiectul cererii de stabilire a răspunderii administrative pentru nerespectarea obligaţiei de executare.
Pentru considerentele expuse, se constată că se impune rejudecarea acestei prime cereri din acţiunea formulată de recurenţii-reclamanţi.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate urmează a fi menţinute, constatându-se că în mod legal şi temeinic au fost respinse cererea de despăgubiri şi cererea de chemare în garanţie, fiind obligată intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 lei.
Critica adusă în recurs soluţiei de respingere a cererii de despăgubiri se dovedeşte a fi neîntemeiată, întrucât nu au fost administrate dovezi privind existenţa unui prejudiciu material şi cuantumul sumei pretinse pentru repararea acestuia.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va casa parţial hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă cu privire la cererea de aplicare a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.L.C. şi C.M.A. împotriva sentinţei civile nr. 98/CC din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează parţial sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare cu privire la cererea de aplicare a amenzii judiciare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 217/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2173/2010. Contencios → |
|---|
