ICCJ. Decizia nr. 2184/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2184/2010
Dosar nr. 1483/33/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 31 iulie 2009, M.O.M. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând anularea Ordinului nr. 385 din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv la D.M.P.S. Maramureş, precum şi încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea din acea funcţie, la data expirării termenului de preaviz.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin ordinul atacat, emis în baza OUG nr. 37/2009, s-a urmărit doar înlăturarea sa din funcţia de director executiv, întrucât subsecvent desfiinţării acestui post, pârâtul a dispus înfiinţarea unui post identic, atât din perspectiva atribuţiilor specifice funcţiei, cât şi condiţiilor de ocupare, încălcându-se astfel dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
La data de 28 octombrie 2009, reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând anularea Ordinului nr. 1435 din 15 iulie 2009 prin care s-a constatat desfiinţarea postului ocupat de M.O.M., încetarea raportului de serviciu în funcţia publică de director executiv şi transferul în interesul public al funcţionarului public respectiv, consilier clasa I grad profesional superior, treapta de salarizare 1la Serviciul public asistenţă socială din cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Maramureş.
Reclamantul a cerut totodată şi obligarea pârâtului la plata unei sume echivalente cu veniturile pe care le-ar fi obţinut ca director executiv începând cu data expirării termenului de preaviz.
Prin sentinţa civilă nr. 597 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea Ordinului nr. 385 din 23 aprilie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă nelegalitatea ordinului atacat, întrucât actul normativ în baza căruia a fost emis, respectiv Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, a fost declarat neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
De asemenea, instanţa a constatat că, prin emiterea actului administrativ pârâtul a încălcat prevederile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, precum şi ale art. 65 C. muncii.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamantul M.O.M., cât şi pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul său, reclamantul a invocat nepronunţarea instanţei asupra cererii completatoare, respectiv anularea Ordinului nr. 1435/2009 şi plata drepturilor salariale la care era îndreptăţit.
Pârâtul a criticat hotărârea, întrucât a dispus anularea Ordinului nr. 385/2009, ignorând faptul că actul a fost emis în executarea dispoziţiilor prevăzute imperativ în OUG nr. 37/2009, potrivit cărora s-a dispus desfiinţarea funcţiilor publice specifice şi a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale.
Pârâtul a arătat şi faptul că instanţa nu a avut în vedere nici împrejurarea că reclamantul şi-a dat acordul pentru transferul său în funcţia de consilier la serviciul public asistenţă socială, astfel încât acţiunea a rămas fără obiect.
De asemenea, pârâtul a invocat prevederile OUG nr. 105/2009, prin care s-a decis că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile publice prevăzute în OUG nr. 37/2009, ale cărei dispoziţii au fost declarate neconstituţionale.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că doar recursul formulat de reclamant este întemeiat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea în parte a sentinţei atacate.
Astfel, întrucât instanţa a omis să soluţioneze cererea completatoare prin care reclamantul solicita anularea Ordinului nr. 1435/2009 şi plata unor drepturi salariale, Curtea va dispune trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă a celor două capete de acţiune formulate la data de 28 octombrie 2009.
Recursul declarat de pârât apare ca nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Ordinul nr. 385 din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv al D.M.P.S. Maramureş şi încetarea raportului de serviciu al reclamantului a fost emis ope legis, în executarea art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009.
În timpul soluţionării cauzei, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege, ce constituie conţinutul normativ al legii.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării prevederilor declarate neconstituţionale din sistemul normativ, deciziile fiind definitive şi obligatorii, cu efecte erga omnes, textele neconstituţionale pierzându-şi eficienţa.
De menţionat că, ulterior pronunţării sentinţei atacate, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009, precizându-se în considerente că, potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, la adoptarea OUG nr. 37/2009 au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, precum şi statutul juridic al funcţiei publice de conducere reglementat prin Legea nr. 188/1999.
Ordinul nr. 385/2009 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului din funcţia publică de conducere deţinută, reprezintă un act nelegal, fiind emis în executarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, prima instanţă făcând astfel o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său poate introduce acţiune în contencios administrativ având ca obiect prejudiciile cauzate prin ordonanţe neconstituţionale şi anularea actelor administrative emise în baza acestora.
Referitor la opţiunea reclamantului de a fi transferat într-o altă funcţie publică, aceea de consilier, acceptul dat a fost impus de desfiinţarea funcţiei de conducere de director executiv, măsură dispusă prin OUG nr. 37/2009 prin încălcarea Constituţiei, context în care apare ca lipsită de relevanţă acceptarea funcţiei de execuţie la o dată când nu exista posibilitatea de a continua raportul de funcţie iniţial.
În consecinţă, criticile formulate de pârât apar ca neîntemeiate, desfiinţarea postului de director executiv deţinut de reclamant fiind lipsită de efecte juridice prin declararea ca neconstituţionale a ambelor ordonanţe de urgenţă.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.O.M. împotriva sentinţei civile nr. 597 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată în parte şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea cererii completatoare având ca obiect anularea Ordinului nr. 1435 din 15 iulie 2009 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi plata drepturilor salariale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2188/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
