ICCJ. Decizia nr. 2162/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2162/2010
Dosar nr. 73/54/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 decembrie 2008, reclamanta C.E., în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru B.T., a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi A.N.R.P., să se dispună anularea parţială a titlului de plată nr. 1897 din 5 noiembrie 2008, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor la suma de 143.800 lei, conform concluziilor raportului de evaluare întocmit în dosarul nr. 11613/CC, constituit în baza notificării nr. 904/2004, soluţionată prin emiterea dispoziţiei nr. 5242/2004.
La data de 21 martie 2009, reclamanta a completat acţiunea, solicitând să se constate şi nulitatea parţială a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor de la suma de 29.865,92 la suma de 143.800 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziţia nr. 5.242 din 30 august 2004 emisă de Primarul municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent în limita sumei de 27.000 lei pentru imobilul situat în municipiul Călăraşi.
Reclamanta a mai arătat că, prin raportul de evaluare întocmit în noiembrie 2006, imobilul a fost evaluat la suma de 143.000 lei, dar această sumă nu a fost avută în vedere de pârâta la data întocmirii actelor contestate, deoarece despăgubirile au fost stabilite într-un cuantum inferior celui cuvenit cu titlul de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 247/2005.
Pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, iar pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia tardivităţii cererii de anulare parţială a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa nr. 221 din 9 iunie 2009, prin care a respins acţiunea, constatând că sunt întemeiate excepţiile de procedură invocate de pârâte.
Instanţa de fond a reţinut că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la Decizia nr. 1897 din 5 noiembrie 2008, comunicată reclamanţilor la data de 27 noiembrie 2008, conform dovezilor depuse la dosar.
Instanţa de fond a constatat că este întemeiată şi excepţia tardivităţii cererii de anulare parţială a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007, care reprezintă titlu de despăgubiri, întrucât nu a fost respectat termenul de formulare a acţiunii pe calea contenciosului administrativ. Cu privire la această cerere, s-a avut în vedere că, la data de 31 martie 2009, când a fost completată acţiunea, se împlinise termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data de 11 ianuarie 2008, când a fost comunicat actul atacat.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru B.N. şi B.T., solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În primul motiv de recurs, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei procedurii prealabile pentru Decizia nr. 1897 din 5 noiembrie 2008, în cazul căreia nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554//2004.
Ca argument în susţinerea acestui motiv de recurs a fost invocată Legea nr. 247/2005, care nu prevede obligaţia procedurii prealabile şi care, fiind o lege specială, se aplică prin derogare de la prevederile Legii nr. 554/2004.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate invocată cu privire la cererea de anulare parţială a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007.
În susţinerea acestui motiv de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale art. 8 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale, potrivit cărora contestaţia exercitată împotriva deciziei reprezentând titlu de despăgubire suspendă exerciţiul dreptului de opţiune asupra titlului de despăgubire al titularului.
Din acest motiv, s-a arătat că instanţa de fond a constatat greşit depăşirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, făcând abstracţie de regimul juridic specific al actului administrativ contestat.
De asemenea, s-a susţinut că şi în ipoteza aplicării acestor prevederi legale, data de la care trebuia calculat termenul de 1 an este data de 24 noiembrie 2008, la care a fost comunicată Decizia reprezentând titlul de plată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenţii-reclamanţi au atacat pe calea contenciosului administrativ Decizia nr. 1.897 din 5 noiembrie 2008, reprezentând titlul de plată emis de A.N.R.P. în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Titlul VII al legii susmenţionate, titlurile de plată sunt certificate emise de A.N.R.P., în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorului asupra statului român, de a primi în numerar, o sumă de maxim 500.000 lei.
Decizia titlu de plată este un act administrativ emis în cadrul procedurii administrative de stabilire şi de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Căile de atac împotriva actelor administrative întocmite în cadrul acestei proceduri au fost prevăzute în art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Conform acestor prevederi legale, deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Instanţa de fond a interpretat corect norma de trimitere din legea specială, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd procedura administrativă prealabilă, ca o condiţie obligatorie de exerciţiu a dreptului la acţiune pe calea contenciosului administrativ.
În consecinţă, prin hotărârea instanţei de fond a fost corect admisă excepţia peremptorie invocată pentru lipsa procedurii prealabile administrative în cazul deciziei nr. 1.897 din 5 noiembrie 2008, astfel că se dovedeşte a fi nefondat primul motiv de recurs.
Instanţa de fond a soluţionat de asemenea în mod corect excepţia tardivităţii cererii completatoare din 21 martie 2009, având ca obiect constatarea nulităţii parţiale a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007, reprezentând titlu de despăgubire.
Faţă de data de 11 ianuarie 2008 la care această decizie a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi, s-a constatat întemeiat încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, pentru motive temeinic justificate, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului.
În susţinerea acestui motiv de recurs au fost invocate neîntemeiat dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că, plângerea suspendă exerciţiul dreptului de opţiune asupra titlului de despăgubire al titularului.
Prin aceste prevederi legale nu a fost reglementată o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului termenului de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, cum fără temei s-a susţinut în recurs.
Cauza de suspendare indicată de recurenţii-reclamanţi are ca obiect exerciţiul dreptului de opţiune asupra titlului de despăgubire şi în consecinţă, nu poate fi aplicată prin asimilare exerciţiului dreptului la acţiune în justiţie.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E., în nume propriu şi în calitate de mandatar al lui B.N. şi B.T., împotriva sentinţei civile nr. 221 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2161/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2168/2010. Contencios → |
|---|
