ICCJ. Decizia nr. 2168/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2168/2010
Dosar nr. 1908/85/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2009, reclamanta SC A.O. SRL Sibiu a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor, prin D.R.A.O.V. Braşov şi A.N.A.F. – D.J.A.O.V. Sibiu să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1 din 26 ianuarie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 683/2009, acte administrativ - fiscale întocmite de autorităţile pârâte.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că executarea silită a celor două acte deduse judecăţii este de natură să prejudicieze grav activitatea desfăşurată de societate datorită valorii considerabile a creanţei fiscale stabilite nelegal de organele de control fiscal în urma controlului efectuat pentru perioada 27 noiembrie 2008-23 ianuarie 2009.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 190/F/CA din 30 septembrie 2009, prin care a admis cererea şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1 din 26 ianuarie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin existenţa unui caz bine justificat şi a pericolului producerii unei pagube iminente în patrimoniul societăţii reclamante faţă de cuantumul creanţei bugetare stabilite prin actele administrativ-fiscale întocmite de autorităţile pârâte.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că reclamanta a dovedit îndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 215 C. proCod Fiscal, achitând cauţiunea stabilită în raport de valoarea debitului contestat.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin D.R.A.O.V. Braşov, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă.
Recurenta a susţinut că a fost greşit admisă cererea societăţii intimate, care nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu s-a dovedit existenţa unor cauze bine justificate şi pericolul producerii unei pagube iminente.
Referitor la prima condiţie, s-a arătat că nu există motive temeinice şi evidente, care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative atacate şi care să ducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate şi de veridicitate de care beneficiază actul administrativ.
Recurenta a susţinut că în cauză nu s-a dovedit nici îndeplinirea celei de-a doua condiţii privind pericolul producerii unei pagube iminente şi ireparabile pentru intimata-reclamantă, care nu a prezentat înscrisuri referitoare la situaţia sa financiară pentru a se analiza consecinţele produse prin executarea silită a creanţei fiscale stabilite prin actele de control fiscal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale de SC A.O. SRL Sibiu în perioada soluţionării recursului administrativ prealabil a fost admisă prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, până la pronunţarea instanţei de fond se poate dispune suspendarea în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Măsura provizorie solicitată de societatea intimată a fost admisă faţă de îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de textul de lege susmenţionat, întrucât s-a dovedit atât existenţa unui caz bine justificat, cât şi iminenţa producerii unei pagube prin executarea actelor contestate, care sunt executorii din oficiu.
Instanţa de fond a constatat corect existenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrative, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări, legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Situaţia de fapt concretă dovedită de intimata-reclamantă reprezintă un asemenea caz bine justificat, iar criticile din recurs privind neîndeplinirea acestei condiţii vor fi respinse ca nefondate, constatându-se că au caracter general şi vizează prezumţia de legalitate a actelor administrative, care nu poate fi examinată în cadrul procedurii de suspendare a executării.
Nefondată este şi susţinerea din recurs privind neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea unei pagube iminente.
Analizând toate consecinţele care se pot produce prin executarea actelor întocmite de autorităţile administrative, instanţa de fond a constatat corect existenţa acestei condiţii, prin riscul producerii unei pagube iminente pentru societatea intimată, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă.
Cuantumul obligaţiei fiscale stabilite prin actele contestate şi efectele plăţii acestui debit cu privire la lichidităţile necesare pentru plata salariilor şi furnizorilor au fost avute în vedere de instanţa de fond ca dovezi evidente pentru pericolul producerii unei pagube iminente şi dificile de reparat pentru patrimoniul şi întreaga activitate a societăţii intimate.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, reprezentată de D.R.A.O.V. Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 190/F/CA/2009 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2162/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 217/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
