ICCJ. Decizia nr. 2198/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2198/2010
Dosar nr. 1165/2/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Judecata în fond.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 9 februarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.D.SRL a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în parte a deciziei nr. 363 din 29 octombrie 2008 emisă de Serviciul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.") – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii „D.G.F.P.M.B.") cu consecinţa desfiinţării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. 141 din 30 mai 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 28087 din 30 mai 2008, ambele acte încheiate de A.N.A.F. – D.G.F.P.M.B. – Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii „A.F.P. sector 5").
Prin concluziile scrise, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, susţinând, în esenţă, că actele contestate au fost emise de D.G.F.P.M.B. (Decizia nr. 363 din 29 octombrie 2008) şi de către A.F.P. Sector 5 (Decizia de impunere nr. 141 din 30 mai 2008 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 28.087 din 30 mai 2008).
La termenul de judecată din 27 iunie 2009, reclamanta SC M.D. SRL a solicitat introducerea în cauză a D.G.F.P.M.B. pentru stabilirea cadrului procesual, precizând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.M.B., în calitate de emitent al actelor contestate.
La acelaşi termen de judecată din 27 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în raport cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., a rămas în pronunţare cu privire la excepţia tardivităţii cererii reclamantei de precizare a cadrului procesual şi cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de A.N.A.F..
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2608 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantei SC M.D.SRL de precizare a cadrului procesual, reţinând că cererea reprezintă o modificare a cadrului procesual şi a fost formulată cu nerespectarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., după prima zi de înfăţişare, având în vedere că la termenul de judecată anterior din 20 mai 2009 a fost admisă proba cu înscrisuri solicitată chiar de către reclamantă, iar pârâta s-a opus la cererea precizatoare/modificatoare, întrucât a achiesat la poziţia deja exprimată de instanţă prin punerea în discuţie a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi soluţionarea cu prioritate a acestei excepţii, a cărei admitere lasă fără obiect cererea reclamantei de precizare/modificare a acţiunii;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.D.SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că actele administrative a căror anulare se solicită nu au fost emise de către A.N.A.F., ci de către D.G.F.P.M.B. şi A.F.P. Sector 5, astfel că nu există identitate între pârâtă şi persoanele obligate în raportul juridic dedus judecăţii.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 2608 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC M.D.SRL, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea greşită a legii, respectiv:
- a dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 alin. (3) C. proCod Fiscal şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din HG nr. 109/2009, admiţând în mod nelegal excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. Recurenta-reclamantă susţine că potrivit dispoziţiilor indicate din Codul de procedură fiscală sunt părţi ale raportului de drept material de drept fiscal statul şi societatea în calitate de contribuabil, iar, potrivit dispoziţiilor menţionate din HG nr. 109/2009, în litigiile de drept fiscal statul este reprezentat de A.N.A.F., direct sau prin direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza mandatelor transmise, astfel că Agenţia are calitate procesuală în absolut toate litigiile de acest gen în care reprezintă interesele statului. Totodată, recurenta-reclamantă susţine că A.F.P. Sector 5 în calitate de emitent al deciziei de impunere şi al raportului de inspecţie fiscală nu are personalitate juridică şi, pe cale de consecinţă, nu poate reprezenta interesele statului în litigiul de faţă, în raport cu dispoziţiile art. 2 şi art.17 alin. (3) C. proc. civ. şi în absenţa unor prevederi exprese care să acorde legitimare procesuală D.G.F.P.M.B. în litigiile privind actele emise de Administraţiile financiare ale sectoarelor Municipiului Bucureşti;
- a dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 129 C. proc. civ., nesocotind principiul rolului activ al judecătorului.
Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea competenţei ce revine Tribunalului Bucureşti, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă susţine că litigiu poartă asupra sumei de 225.609 lei, reprezentând TVA de plată în sarcina societăţii în urma emiterii actelor administrative contestat, calculat ca diferenţă dintre suma de 740.292 lei (TVA evidenţiat de societate în contabilitate) şi suma de 514.6836 lei (TVA care nu a fost acceptat ca deductibil de către organele fiscale), modalitate de calcul corespunzătoare dispoziţiilor pct. 5.4 din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului IX din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, aprobate prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Este întemeiat motivul de recurs prin care sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu nesocotirea principiului rolului activ ce revine judecătorului conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi fără a da eficienţă dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a obiectului cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a contestat următoarele acte administrativ-fiscale, în ordinea emiterii lor:
- raportul de inspecţie fiscală nr. 28087 din 30 mai 2008 (intitulat „Dispoziţie privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală" ca urmare a inspecţiei fiscale desfăşurate în perioada 09 aprilie 2008-25 mai 2008 de către A.F.P. Sector 5 - Serviciul inspecţie fiscală persoane juridice) act întocmit de A.F.P. Sector 5 - Serviciul inspecţie fiscală persoane juridice;
- Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. 141 din 30 mai 2008 emisă de A.F.P. Sector 5 în baza raportului de inspecţie fiscală;
- Decizia nr. 363 din 29 octombrie 2008 emisă de D.G.F.P.M.B. – Serviciul soluţionare contestaţii, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere.
Este fără putinţă de tăgadă faptul că emitenţii actelor administrative contestate sunt A.F.P. Sector 5 şi D.G.F.P.M.B.
Potrivit practicii constante a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în materia contenciosului administrativ este relevantă capacitatea administrativă a instituţiei publice, în sensul de a emite acte administrative în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, iar nu faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică. Astfel fiind, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ poate fi chemată şi poate sta în judecată în nume propriu, chiar dacă nu are personalitate juridică (Decizia nr. 3326 din 10 octombrie 2006, publicată în Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2006 – Semestrul II, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 349-351; dec. nr. 365 din 23 ianuarie 2007 şi dec. nr. 1352 din 2 martie 2007, publicată în Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.217-221).
În virtutea rolului activ ce revine judecătorului conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi în considerarea sarcinilor ce incumbă instanţei de contencios administrativ potrivit dispoziţiilor art. 161 cu referire la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) şi c), art. 13 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cererea reclamantei privind introducerea în cauză a persoanelor cu care aceasta înţelege să se judece în contradictoriu, Curtea de apel avea obligaţia de a determina cadrul procesual în funcţie de actele contestate, de emitentul acestora, de dispoziţiile legale care circumstanţiază calitatea procesuală pasivă şi de jurisprudenţa relevantă în materie.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., sentinţa recurată urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, urmând ca instanţa să determine cadrul procesual prin lămurirea aspectelor menţionate anterior.
În ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material să soluţioneze fondului litigiului:
Curtea reţine că, în cauză, fiind contestate acte administrativ-fiscale care privesc taxa pe valoarea adăugată, instanţa competentă se determină în funcţie de pragul valoric de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru departajarea competenţei Tribunalului de competenţa Curţii de apel, ca instanţe de contencios administrativ şi fiscal.
Or, întrucât prin Decizia de impunere nr. 141 din 30 mai 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 – Activitatea de inspecţie fiscală (filele 47-48 la dosarul Curţii de apel) a fost stabilită în sarcina recurentei-reclamante obligaţia de plată a sumelor de: 584.805 lei, reprezentând TVA, şi 80.964 lei, reprezentând majorări de întârziere, rezultă că aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel competenţa de soluţionare a cauzei în fond.
Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la aplicabilitatea modalităţii de calcul prevăzute de pct. 5.4 din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului IX din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, aprobate prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005, nu pot fi primite întrucât acestea reglementează determinarea competenţei de soluţionare a contestaţiilor formulate de contribuabili în procedura administrativă desfăşurată în faţa organelor administrative fiscale, nefiind astfel incidente în determinarea instanţei competente material în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează ca recursul să fie admis, sentinţa casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond, după stabilirea cadrului procesual, urmează a analiza susţinerile şi apărările părţilor în raport de obiectul dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC M.D.SRL împotriva sentinţei civile nr. 2608 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 219/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2199/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
