ICCJ. Decizia nr. 2349/2010. Contencios. Despăgubire. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2349/2010
Dosar nr. 1047/1/2010
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 86 din 21 aprilie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta P.E., ca nefondată.
În motivarea sentinţei, instanţa fondului a reţinut că Primăria Adjud, în calitate de entitate notificată în baza Legii nr. 10/2001, de către reclamantă, moştenitoare a defuncţilor P.A. şi N., a emis dispoziţia de ofertă nr. 283/2003 privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul notificat (teren + construcţie), situat în Adjud, pentru suma de 187.921.119 lei ROL.
Contestaţia formulată de reclamantă sub aspectul cuantumului despăgubirilor a fost admisă de Tribunalul Vrancea, iar prin sentinţa civilă nr. 192 din 17 iunie 2004, rămasă irevocabilă, s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul notificat, la suma de 95.766 RON (lei).
Nefiind plătite despăgubirile până la apariţia Legii nr. 247/2005, dosarul a fost înaintat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care a dispus, din oficiu, efectuarea unei noi evaluări, care a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 626.010 lei.
Prin Decizia nr. 3728 din 15 decembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, pentru imobilul notificat, la valoarea de 95.766 lei, valoare stabilită potrivit sentinţei civile nr. 192 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea, irevocabilă.
În concluzie, instanţa fondului a apreciat ca fiind corect stabilită valoarea măsurilor reparatorii în cuantumul stabilit prin sentinţa civilă nr. 192 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea şi nu cea stabilită prin expertiza de evaluare, făcând trimitere, în acest sens, la Decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care s-a stabilit că „în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta".
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs P.E., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât greşit prima instanţă a motivat-o în sensul că valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent a fost stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ignorându-se valoarea actuală a bunului.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 268 din 21 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de P.E. împotriva sentinţei civile nr. 86 din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 3728 din 15 decembrie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească în favoarea reclamantei un nou titlu de despăgubire care să cuprindă şi actualizarea, cu indicele de inflaţie, începând cu data de 2 iunie 2005, a sumei de 95.766,89 RON, stabilită prin sentinţa civilă nr. 192 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele.
Din probele administrate a rezultat că despăgubirile solicitate prin hotărâre judecătorească nu au fost plătite şi, după apariţia Legii nr. 247/2005, dosarul recurentei a fost înaintat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care a dispus o nouă evaluare, stabilindu-se o valoare sub aceea a pieţei.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a comunicat recurentei Decizia în litigiu prin care i se emitea titlu de despăgubire în sumă de 95.766,89 lei, suma care de altfel fusese stabilită în 2004, mai înainte de apariţia Legii nr. 247/2005.
Despăgubirile nu au fost acordate într-un termen rezonabil, astfel încât ele nu mai sunt în concordanţă cu valoarea de piaţă şi, astfel, recurentei-reclamante i s-a încălcat un drept prevăzut şi protejat de lege.
A mai reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că art. 16 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII nu are aplicabilitate în litigiu, faţă de prevederile cuprinse în Decizia LII (52) din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în aprecierea făcută prin Decizia LII (52) este acela că potrivit Constituţiei - art. 15 şi Codului civil, legea civilă nu retroactivează, deci pretenţia recurentei pentru suma stabilită într-o nouă evaluare de 626.010 lei, nu are o susţinere legală faţă de considerentele mai sus expuse.
Recurentei i se cuvine suma, stabilită, prin hotărârea judecătorească irevocabilă nr. 192/2004, actualizată cu indicele de inflaţie, Legea nr. 247/2005 stabilind măsuri într-un spirit rezonabil pentru părţile implicate în astfel de litigii, pentru asigurarea aducerii la îndeplinire a prevederilor legale referitoare la plata despăgubirilor.
3. Cererea de revizuire formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilo.
Împotriva Deciziei nr. 268 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 teza I C. proc. civ.
Revizuenta susţine că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut prin cererea de chemare în judecată. Obiectul cererii de chemare în judecată, ca şi motivele de recurs, au vizat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii conţinând titlul de despăgubire în baza raportului de evaluare, iar despăgubirile astfel stabilite să fie actualizate cu indicele de inflaţie.
Revizuenta mai arată că soluţia criticată este greşită şi dintr-o altă perspectivă, considerând că Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, nu permite actualizarea despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
4. Apărările formulate de P.E.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 aprilie 2010, intimata P.E. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
Intimata a arătat că acţiunea sa a vizat anularea deciziei emise de revizuentă întrucât prin aceasta s-au stabilit despăgubiri care nu mai reprezintă valoarea de piaţă a imobilului.
În esenţă, intimata arată că suma stabilită cu titlu de despăgubire în anul 2004 nu i-a fost plătită nici în prezent. Revizuenta a tergiversat nepermis acordarea despăgubirilor prevăzute în Decizia nr. 192 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea, stabilind din oficiu că trebuie urmată procedura evaluării, pentru ca apoi, fără nicio justificare, prin Decizia nr. 3728 din 15 decembrie 2008 să ignore despăgubirile astfel stabilite şi să indice cu acest titlu suma calculată în anul 2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând hotărârea instanţei de recurs prin prisma motivului invocat de revizuentă, Înalta Curte constată că se impune respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
1. Argumente de drept relevante pentru soluţia adoptată
Temeiul legal al revizuirii, indicat de autoarea cererii, îl reprezintă dispoziţiile art. 322 pct. 2 teza I C. proc. civ. potrivit cărora:
„Revizuirea … unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
…
2. Dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut …".
Textul citat reprezintă o aplicaţie a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil (lato sensu) şi urmăreşte asigurarea unei corespondenţe între ceea ce s-a cerut şi ceea ce a hotărât instanţa, sancţionând eventualele inadvertenţe care pot apărea ca urmare a ignorării prevederilor art. 129 alin. final C. proc. civ.
Obiectul acţiunii judiciare indicat de intimata-reclamantă conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a vizat anularea Deciziei nr. 3728 din 15 decembrie 2008 prin care revizuenta a stabilit emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 95.766,89 lei pentru imobilul confiscat abuziv.
Cât priveşte modul de stabilire a despăgubirilor, după cum s-a arătat la pct. I.1, intimata-reclamantă a optat pentru valoarea stabilită de către expertul evaluator desemnat de intimată, actualizată cu indicele de inflaţie. Atât în motivarea cererii de chemare în judecată (fila 2, dosar fond), cât şi în motivele de recurs ( filele 3, 4, dosar recurs) intimata a arătat că demersul său judiciar are ca scop obţinerea unor despăgubiri cât mai apropiate de valoarea reală a imobilului, având în vedere culpa evidentă a revizuentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care s-a situat pe o poziţie echivocă, amânând nemotivat plata sumelor cuvenite cu acest titlu, stabilite prin hotărâre judecătorească încă din anul 2004.
Soluţia pronunţată de instanţa de recurs, prezentată la pct. I.2. din decizie respectă întrutotul limitele învestirii instanţei.
Instanţa de judecată nu este ţinută de diversele modalităţi de calcul prezentate de părţi, iar în speţa concretă, în raport de Decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, soluţia adoptată era pe deplin justificată.
În fine, cererea de revizuire trebuie respinsă şi pentru că soluţia preconizată de revizuentă, urmând firul logic al raţionamentului său, i-ar fi în mod vădit mai defavorabilă decât cea pronunţată de instanţa de recurs. Presupunând că instanţa de recurs ar fi achiesat la valoarea indicată de recurentă: 626.010 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, ar fi rezultat că instituţia publică trebuie să plătească o sumă de peste 6 ori mai mare decât cea efectiv stabilită.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din decizie, în temeiul art. 326 şi art. 328 C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire de faţă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Deciziei nr. 268 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2348/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2350/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
