ICCJ. Decizia nr. 2011/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2011/2010
Dosar nr. 1236/35/200.
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, Consiliul de Disciplină al camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea disciplinară exercitată de Ministerul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc M.G. pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 44 lit. c) şi e) din Legea nr. 188/2000 şi a aplicat executorului judecătoresc M.G. sancţiunea excluderii din profesie, prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000.
Prin Hotărârea nr. 15 din 6 octombrie 2006, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România a admis contestaţia formulată de M.G., a desfiinţat hotărârea nr. 12 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a constatat ca fiind întemeiată excepţia de nelegalitate a compunerii completului de judecată la nivelul Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a trimis cauza la acelaşi consiliu în vederea rejudecării pricinii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiţiei care a fost soluţionat de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 1198/2007.
Prin Decizia nr. 2133 din 27 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat împotriva acestei decizii şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin încheierea nr. 3882 din 4 noiembrie 2008, Înalta Curte a admis cererea de strămutare, formulată de M.G. şi a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Timişoara la Curtea de Apel Oradea.
Curtea de Apel Oradea, faţă de Decizia nr. 2133 din 27 mai 2008 a Înaltei Curţi, a recalificat obiectul cauzei din recurs în contestaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 9 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu intimaţii M.G., Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, a anulat hotărârea nr. 15/2006 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi a trimis cauza la Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pentru judecarea fondului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că motivul pentru care hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a fost desfiinţată a constat în incompatibilitatea executorului judecătoresc C.G. de a face parte din completul care pronunţat hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, întrucât acesta a fost sancţionat prin Hotărârea nr. 3 din 24 mai 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a reţinut în considerentele sentinţei atacate că împotriva acestei hotărâri, executorul judecătoresc C.G. a formulat contestaţie pe care a retras-o la data 18 iulie 2006 aşa cum rezultă din hotărârea nr. 15 din 6 octombrie 2006.
Or, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/ 2000, în speţă, hotărârea contestată de C.G., nu rămâne definitivă decât din momentul în care Comisia Superioară de Disciplină ia act de retragerea căii de atac, astfel că la momentul pronunţării hotărârii nr. 11 din 12 iulie 2006, hotărârea de sancţionarea a executorului judecătoresc C.G. nu era definitivă, prin urmare acesta nu se afla în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 51 din Statutul Uniunii Naţionale a executorilor Judecătoreşti din România.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că, în mod greşit, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a constatat situaţia de incompatibilitate a executorului judecătoresc C.G. şi a desfiinţat pentru acest motiv hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, fără a se pronunţa asupra fondului.
Împotriva acestei sentinţe, M.G. a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In susţinerea recursului, recurentul M.G. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut în esenţă că în mod greşit Curtea de Apel Oradea a respins excepţia de necompetenţă a instanţei de contencios administrativ.
Recurentul mai critică soluţia instanţei şi pentru respingerea probei cu martori pe care a solicitat-o şi pe care instanţa a apreciat-o ca fiind neconcludentă cauzei.
De asemenea, recurentul consideră că instanţa , în mod greşit, a apreciat ca hotărârea de sancţionare a executorului judecătoresc C.G. nu era definitivă la data de 12 iulie 2006, când acesta a făcut parte din completul care a pronunţat hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea. nr. 188/2000 „hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, în cărei rază teritorială se află sediul profesional".
In consecinţă, în speţă, calea de atac este cea indicată de norma specială, astfel încât sentinţa civilă nr. 23 din 9 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, este irevocabilă, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Cum Decizia nr. 23/CA din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, se constată că recursul este inadmisibil, acesta urmând a fi respins ca atare.
În acest context, Înalta Curte constată ca rămase fără obiect excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul M.G. prin cererea din data de 20 aprilie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 23/CA din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Constată ca rămase fără obiect excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurent prin cererea din 20 aprilie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1982/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2029/2010. Contencios → |
|---|
