ICCJ. Decizia nr. 2379/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2379/2010
Dosar nr. 1907/85/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 1907/85/2009, reclamanta SC O.I.L.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la contestaţia formulată împotriva actelor fiscale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a formulat contestaţie împotriva acestor acte, iar obligarea sa la plata sumei totale compusă din accize şi majorări lunare de întârziere i-ar crea o pagubă iminentă, ireparabilă, ce ar perturba grav funcţionarea societăţii, având în vedere şi contextul crizei financiare naţionale.
În drept a invocat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 373/CA/2009, Tribunalul Sibiu a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii reclamantei, în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În dosarul curţii, reclamanta a depus o cerere completatoare în sensul solicitării în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu să se dispună, în principal, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 04 februarie 2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 1029 din 4 februarie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar, în subsidiar, să se dispună suspendarea executării celor două acte până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 180/CA din 22 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC O.I.L.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu şi Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 1029 din 4 februarie 2009 emise de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi operaţiuni Vamale Sibiu, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (1) din OG nr. 92/2003, introducerea contestaţiei pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ-fiscal, contribuabilul având dreptul, în temeiul alin. (2) al art. 215 să ceară această suspendare, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
A mai reţinut că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii emitente sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.
A mai constatat că, deşi raportul de inspecţie fiscală nu este enumerat printre actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere reglementate de art. 88 din OG nr. 92/2003, în condiţiile în care acest raport stă la baza emiterii deciziei de impunere, care sintetizează astfel concluziile inspecţiei fiscale, conform art. 109 din acelaşi act normativ, executarea sumelor constatate prin acest act, alături de Decizia menţionată, poate face obiectul cererii de suspendare.
În ceea ce priveşte existenţa „cazului bine justificat", prima instanţă a apreciat că această condiţie este îndeplinită, faţă de situaţia potrivit căreia organul fiscal a început, ulterior suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei, executarea titlurilor executorii emise împotriva societăţii, fiind temporizată analizarea legalităţii creanţei fiscale, iar sesizarea D.N.A. a vizat conduita comercială a furnizorului SC D.C. SRL.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, s-a constatat că şi aceasta este îndeplinită, deoarece executarea actelor administrativ fiscale ar afecta activul societăţii şi cu preponderenţă lichidităţile acestea, putând cauza starea de insolvenţă a societăţii, iar desfăşurarea unor proceduri judiciare ulterioare, în scopul recuperării sumelor stabilite în sarcina sa, ar fi evitată.
Prima instanţa, a reţinut ca in cauza nu sunt îndeplinite condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 deoarece reclamanta nu a făcut dovada introducerii unei acţiuni în anularea actului administrativ fiscal contestat, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 14 din acelaşi act normativ, care prevăd posibilitatea suspendării executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică.
În cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că prin sentinţa nr. 161 din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea reclamantei întemeiată pe art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, care a vizat acelaşi act administrativ.
Se aduc critici sentinţei atacate sub aspectul că în mod greşit cererea de suspendare a fost soluţionată în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât contestaţia administrativă a fost soluţionată, iar în această situaţie incidente erau dispoziţiile art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, ori, reclamanta nu a făcut dovada formulării unei acţiunii pentru anularea deciziei de impunere.
De asemenea, se susţine , în esenţă, că nu a fost motivată şi dovedită, conform art. 1169 C. civ., îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ - fiscale menţionate de reclamantă.
Intimata-reclamantă a formulat note de şedinţă prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 şi art. 86 alin. (6) din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie, precum şi suspendarea cauzei în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, această cerere fiind respinsă.
Înalta Curte, analizând recursul în raport motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei , de dispoziţiile legale incidente cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat.
Excepţia autorităţii de lucru judecat este nefondată.
Conform art. 1201 C. civ., pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate: de părţi, de obiect, de cauză.
Însă, puterea lucrului judecat poate fi invocată pe calea excepţiei, conform art. 166 C. proc. civ., numai împotriva unei hotărâri prin care a fost rezolvat în mod irevocabil fondul pricinii.
Întrucât s-a menţionat de intimată că împotriva sentinţei nr. 161 din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost declarat recurs iar în faza recursului cauza a fost suspendată, acest fapt nefiind infirmat, instanţa de recurs apreciază că excepţia puterii de lucru judecat nu poate fi reţinută, deoarece în speţă hotărârea judecătorească în raport de care s-a invocat excepţia nu este irevocabilă.
Referitor la criticile care vizează soluţia primei instanţe, pe fond, se reţine că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente ce vor fi expuse.
Intimata-reclamantă a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. 2 din 4 septembrie 2009.
Prin Decizia nr. 90 din 24 martie 2009 A.N.A.F. a dispus, în temeiul art. 214 din OG nr. 92/2003, suspendarea soluţionării acestei contestaţii, urmând a fi reluată procedura administrativă la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea.
Conform înscrisurilor de la filele 24,25 dosar fond, reclamanta a formulat la instanţa de contencios administrativ, respectiv la Curtea de Apel Alba Iulia, acţiune în anularea Deciziei nr. 90 din 24 septembrie 2009, înregistrată la nr. 1037/57/2009.
Reclamanta a formulat la 26 august 2009, cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 şi a raportului de inspecţie nr. 1029 din 4 februarie 2009.
În raport de situaţia de fapt expusă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că temeiul de drept al cererii reclamantei este art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât plângerea prealabilă nu a fost soluţionată ci suspendată soluţionarea acesteia prin Decizia nr. 90/2009.
Prin urmare, criticile care vizează aceste aspecte sunt nefondate.
De asemenea, sunt nefondate şi criticile recurentei-pârâte referitoare la faptul că nu a fost făcută dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv a „cazului bine justificat" şi a „prevenirii pagubei iminente", astfel cum acestea sunt definite în art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că actul administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită are caracter executoriu, bucurându-se de prezumţia de legalitate, fiind prezumat a fi emis în baza şi în limitele legii, dar executarea acestuia poate fi suspendată, în mod excepţional, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003, când se constată existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa procedurii unei pagube.
Decizia de impunere nr. 2 din 4 februarie 2009 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 1029 din 4 februarie 2009 vizează accize, majorări de întârziere, în sumă totală de 1.484.203 lei, calculate ca urmare a faptului că organele fiscale au apreciat că nu s-a făcut dovada de reclamantă că produsele accizabile provin dintr-un antrepozit fiscal, întrucât SC D.C. SRL a fost declarată firmă tip „fantomă".
În cauza de faţă, astfel cum rezultă din Decizia nr. 90 din 24 martie 2009, plângerea penală a avut drept cauză operaţiunile comerciale ale altei societăţi, respectiv SC D.C. SRL, situaţie reţinută în mod corect de instanţa de fond.
Faţă de această situaţie de fapt, în consens cu instanţa de fond, se reţine că această împrejurare este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, fiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa cazului bine justificat, astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, executarea debitului în sumă de 1.484.203 lei menţionat în Decizia nr. 2/2009, în condiţiile în care există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii sale, reprezintă o pagubă iminentă pentru societatea comercială, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege.
Astfel fiind, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind în acord şi cu recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
În cuprinsul acesteia, se arată că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza persoanei juridice, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin. (1), teza II, C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, împotriva sentinţei nr. 180/CA din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2361/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2400/2010. Contencios → |
|---|
