ICCJ. Decizia nr. 2419/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2419/2010
Dosar nr. 8841/1/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 895 din 1 octombrie 1996, dată după casare, a respins acţiunea formulată de reclamanta G.F. împotriva pârâţilor Prefectura Judeţului Braşov, Consiliul Local Predeal şi S.A.L., având ca obiect anularea deciziei nr. 37/1992 şi obligarea Prefecturii Judeţului Braşov să-i atribuie reclamantei terenul ce a aparţinut tatălui său G.G. - decedat.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1068 din 9 iunie 1997 a respins recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, ca nefondat, reţinându-se că S.A.L. este fiica lui G.G. şi G.V., aşa încât în mod corect s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 493,20 mp prin Decizia nr. 37 din 6 februarie 1992 emisă de Prefectura judeţului Braşov.
Recurenta reclamantă a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar prin încheierea din 14 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 9743/2/2006, cauza a fost scoasă de pe rol şi înaintată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 1086 din 9 iunie 2007 a Curţii Supreme de Justiţie.
Revizuienta a invocat prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând că a formulat cererea de revizuire în termen de o lună de la data când a luat cunoştinţă de actele descoperite la Arhivele Naţionale.
Prin Decizia nr. 2686 din 24 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de recurenta G.F. împotriva deciziei nr. 1068 din 9 iunie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia contencios administrativ, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Actul prezentat de revizuentă prin care dovedeşte că defunctul său tată, G.G. este beneficiar al lotului de împroprietărire, nu îndeplineşte cerinţele mai sus arătate întrucât s-a aflat în posesia acestuia şi nu a fost reţinut de partea potrivnică, astfel că nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
La data de 8 octombrie 2007, revizuenta G.F. a formulat contestaţie în anulare invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că la soluţionarea cererii de revizuire s-a săvârşit o gravă eroare materială, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii de revizuire, respectiv art. 322 pct. 5, ipoteza a 2-a şi anume descoperirea unui înscris nou doveditor, care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Contestatoarea a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra actului descoperit ulterior şi depus la dosarul cauzei, care era de natură să schimbe soluţia în dosar.
În drept, a invocat prevederile art. 317, art. 318 C. proc. civ.
Examinând prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte reţine:
Obiectul contestaţiei în anulare îl constituie Decizia nr. 2686 din 24 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de G.F. împotriva deciziei nr. 1068 din 29 septembrie 1997.
În vederea soluţionării prezentei contestaţii în anulare, Înalta Curte arată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestaţii în anulare: contestaţia în anulare de drept comun, (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
Pentru contestaţia în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive, respectiv atunci când procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când la soluţionarea litigiului au fost nesocotite dispoziţiile de ordine publică privind competenţa.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare specială, codul de procedură civilă prevede în art. 318, două motive, şi anume când dezlegarea dată a fost rezultatul unei erori materiale sau când instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În speţă, reclamantul-recurent nu a susţinut necitarea sa la data când s-a judecat pricina, astfel că textul invocat nu are aplicabilitate în speţă.
Referitor la săvârşirea unei erori materiale, sancţionate de art. 318 C. proc. civ. teza a 2-a, contestatoarea nu a susţinut săvârşirea unei erori materiale la soluţionarea cererii de revizuire.
Din analiza deciziei rezultă că instanţa învestită cu cererea de revizuire a analizat actul la care face referire şi a considerat că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
De altfel, aşa cum s-a stabilit în doctrina şi practica judiciară, prin eroare materială se înţelege greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării căii de atac, legea referindu-se la erori de ordin procedural şi nu pretinse erori de fond de judecată în legătură cu aprecierea probelor.
Din perspectiva analizei de mai sus se constată că pe calea contestaţiei în anulare se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, excluzându-se analiza chestiunilor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Greşeala materială presupune confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care sunt determinante pentru soluţia pronunţată.
În speţa prezentă la pronunţarea deciziei nr. 2686 din 24 mai 2007, instanţa nu a săvârşit erori materiale, iar pricina a fost soluţionată cu legala citare a contestatorului.
Faţă de considerentele de mai sus, motivele invocate sunt nefondate, astfel că se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.F. împotriva deciziei nr. 2686 din 24 mai 2007 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2403/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2424/2010. Contencios → |
|---|
