ICCJ. Decizia nr. 2429/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2429/2010
Dosar nr. 44656/3/200.
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3460 din 22 octombrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.C.B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării - D.M. şi S.C.U.M.C.C.D. Bucureşti, dispunând anularea actului administrativ reprezentat de adresa nr. A 3096 din 16 mai 2008 şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii actului.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin adresa nr. 3460 din 22 octombrie 2009 emisă de S.C.U.M.C.C.D., reclamantului i s-a adus la cunoştinţă că, la data de 16 mai 2008, a fost sancţionat disciplinar cu „mustrare scrisă", în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) lit. a) şi art. 47 din RG-3, Regulamentul disciplinei militare, pentru „prezentarea de rapoarte individuale, neconforme cu realitatea" şi „lipsa de respect manifestată faţă de condamnaţi".
Examinând acest act, instanţa a constatat că nu este motivat, în sensul că nu conţine descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, astfel că, întemeiat fiind motivul de nelegalitate invocat de reclamant, sub acest aspect, a dispus anularea actului contestat.
A fost avut în vedere şi faptul că temeiul de drept indicat în act reglementează sancţiunea mustrării scrise, care se aplică numai pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu ce nu efectuează esenţial atribuţiile fundamentale ale postului sau funcţiei şi nu pentru aspectele indicate în adresa în discuţie, care nu reprezintă o neîndeplinire a atribuţiilor de serviciu în sensul art. 47 din RG – 3.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâţii Ministerul Apărării Naţionale – D.M. şi S.C.U.M.C.C.D., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că actul atacat răspunde cerinţelor impuse de prevederile art. 74 lit. a) din Regulamentul disciplinei militare – R.G.3.
Potrivit temeiului de drept invocat, susţin recurenţii, comandantul unei unităţi militare care aplică o sancţiune unui subordonat are posibilitatea să o aducă la cunoştinţă prin două metode, verbal sau în scris. În speţă, înscrisul prin care s-a adus la cunoştinţă reclamantului sancţiunea aplicată a fost completat de motivarea verbală a sancţiunii.
Totodată, în opinia acestora, instanţa de judecată a omis să analizeze raportul nr. A 754 din 20 martie 2008 întocmit de şeful Corpului de Control şi inspecţie prin care se răspunde punctual la criticile reclamantului, constituindu-se în acelaşi timp ca document ce motivează sancţiunea aplicată.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motivul de recurs invocat de recurenţi, pentru argumentele ce succed.
Prin Decizia contestată reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu „mustrare scrisă", în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) lit. a) şi art. 47 din R.G. – 3, pentru „prezentare de rapoarte individuale, neconforme cu realitatea" şi „lipsa de respect manifestată faţă de comandanţi".
Potrivit temeiului de drept indicat, pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu care nu afectează substanţial atribuţiile fundamentale ale postului sau funcţiei se aplică sancţiunea „mustrate verbală/scrisă", textul realizând şi o delimitare a celor două forme ale mustrării prin precizarea că mustrarea scrisă este o sancţiune mai aspră.
Totodată, art. 74 alin. (1) lit. a) din R.G. – 3 dispune în mod expres că în documentul prin care se aduce la cunoştinţă sancţiunea disciplinară în scris se specifică felul, motivul şi, după caz, durata, data, ora începerii executării sancţiunii.
Simpla trimitere la prevederile legale, fără descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, în concret a atribuţiilor de serviciu care nu au fost îndeplinite, nu acoperă cerinţa motivării actului administrativ contestat, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcaţie între puterea discreţionară şi arbitrariu.
Motivarea actului administrativ constituie o condiţie de legalitate a actului administrativ, fiind impusă ca o garanţie împotriva arbitrariului autorităţii publice. Ea trebuie să cuprindă elementele de fapt şi de drept care să permită verificarea temeiurilor şi efectelor deciziei în discuţie, precum şi a proporţionalităţii măsurii cu împrejurările în care a fost dispusă, în concret, în speţă, cu gravitatea faptei reţinută în sarcina reclamantului.
Cum această condiţie de legalitate nu este îndeplinită în speţă, judecătorul fondului a procedat corect, aplicând sancţiunea anulării actului pe motivul nemotivării acestuia.
Motivarea actului trebuie să figureze în cuprinsul acestuia şi să fie realizată de emitent.
Ca atare, aserţiunile recurenţilor referitoare complinirea motivării de existenţa raportului A 754 din 20 martie 2008 (neindicat, de altfel, în adresa contestată), nu sunt de natură să impună o altă soluţie în cauză.
Nejustificate sunt şi susţinerile acestora cu privire la completarea verbală a motivării, în condiţiile în care art. 47 din R.G. – 3 delimitează cele două forme ale mustrării, iar reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea mai aspră a mustrării scrise, situaţie pentru care indicarea motivului aplicării sancţiunii în documentul prin care aceasta se aduce la cunoştinţă persoanei sancţionate este expresă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) din acelaşi Regulament.
În consecinţă, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Apărării Naţionale - D.M. şi S.C.U.M.C.C.D. împotriva sentinţei civile nr. 3460 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2424/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2431/2010. Contencios → |
|---|
