ICCJ. Decizia nr. 2431/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2431/2010
Dosar nr. 4113/2/200.
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
2. Investirea primei instanţe
Prin încheierea de şedinţă din 28 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 133.01/3/2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia de nelegalitate a Certificatului de înregistrare nr. 0104 din 31 decembrie 2006 a R.V.A.I.S.S.P.R.L. şi a Atestatului nr. 2A 0081 din 31 decembrie 2006 emise de U.N.P.I.R. excepţie invocată de reclamanta B.I.R prin reprezentantul acţionarilor P.I. în contradictoriu cu pârâţii R.V.A.I.S.S.P.R.L., U.N.P.I.R., B.N.R., F.G.D.S.B., Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, C.N.C.C.F.R. SA şi Consiliul de Administraţie al B.I.R. SA.
În motivarea excepţiei s-a arătat că în cadrul procedurii de lichidare, B.I.R. este reprezentată de lichidatorul R.V.A.I.S.S.P.R.L. care este legitimată cu cele două acte cu privire la care a fost invocată excepţia, astfel că, întrucât creditoarea nu este reprezentată legal, sunt încălcate normele procedurale şi implicit atrage nulitatea tuturor actelor efectuate de instanţă în cauză.
Reclamanta a susţinut că R.V.A.I.S.S.P.R.L. s-a constituit la data de 12 ianuarie 2007, conforma atestării date de către avocatul C.R.V., conform art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, certificatul de înregistrare nr. 0104 din 31 decembrie 2006 fiind eliberat cu 13 zile înainte ca societatea să se înfiinţeze, astfel încât la data înregistrării şi eliberării certificatului, societatea nu exista. Au fost invocate dispoziţiile art. 1182 C. civ., în raport cu care, actul constitutiv al lichidatorului are ca dată certă ziua de 12 ianuarie 2007.
Frauda la lege a fost motivată faţă de încălcarea art. 13 din OUG nr. 86/2006, emiţându-se în fals certificatul de înregistrare care nu se putea elibera decât în baza actului constitutiv, act care la acea dată nu era întocmit.
S-a mai apreciat că au fost încălcate şi alte prevederi din OUG nr. 86/2006, respectiv art. 9 alin. (1), art. 13, art. 66, nelegalitatea actului fiind dovedită chiar prin cererea de înregistrare a societăţii în registrul societăţilor profesionale, datată 30 decembrie 2006, întrucât la rubricile privind actul constitutiv şi contractul de societate nu este prevăzută nicio menţiune.
3. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3679 din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate, atât excepţia de nelegalitate cât şi excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei de interes, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, invocate de pârâţi.
4. Motivarea soluţiei
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă, următoarele:
I. În ceea ce priveşte excepţiile invocate în apărare de pârâţi:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. la termenul din 27 octombrie 2009 - motivată de faptul că odată cu pronunţarea falimentului B.I.R., reclamanta este dizolvată, unicul său reprezentant legal fiind lichidatorul judiciar - a fost respinsă, curtea de apel reţinând că împrejurarea că BIR are un lichidator judiciar, respectiv pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. care îndeplineşte activităţile de lichidare a activului în vederea acoperirii pasivului, conform legislaţiei falimentului, nu este de natură să îngrădească dreptul reclamantei de a utiliza procedura reglementată de Legea nr. 554/2004, pentru verificarea legalităţii unor acte administrative care şi-au produs efecte juridice în procedura falimentului acestei bănci şi care sunt considerate nelegale de către reclamantă, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006 invocate de pârâtă prezentând relevanţă în procedura falimentului.
Excepţia lipsei de interes, invocată atât prin întâmpinarea formulată de pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. (această pârâtă arătând că actele administrative ce formează obiectul excepţiei de nelegalitate nu mai sunt în vigoare şi nu mai produc efecte juridice, atestatele de înregistrare ale societăţilor civile profesionale având o valabilitate de doar un an), cât şi prin întâmpinarea formulată de pârâta U.N.I.P.I.R. (această pârâtă invocând excepţia cu motivarea că certificatul provizoriu nr. 0104 din 31 decembrie 2006 a fost înlocuit cu certificatul definitiv înregistrat la 31 decembrie 2006 în Registrul societăţilor profesionale, iar atestatul nr. 2A 0081 a fost înlocuit cu alte atestate, ultimul fiind valabil până la 31 decembrie 2009) a fost respinsă ca neîntemeiată în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, poate fi cercetată oricând, fără să se facă nicio distincţie după cum actul mai este sau nu în vigoare la data invocării excepţiei de nelegalitate. Instanţa a reţinut că întrucât înainte de expirarea termenului de valabilitate, cele două acte administrative în cauză au produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei, impune ca cercetarea legalităţii lor să poată fi făcută oricând pe calea excepţiei de nelegalitate, aşadar, inclusiv ulterior încetării valabilităţii lor.
Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin întâmpinare de pârâtul F.G.D.S.B. - în raport cu sentinţa comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, care a confirmat calitatea R.V.A.I.S.S.P.R.L. de lichidator al B.I.R., sentinţă definitivă şi irevocabilă - a fost respinsă de instanţă, ca neîntemeiată, faţă de neîndeplinirea în cauză a condiţiilor art. 1201 C. civ., instanţa reţinând în acest sens inexistenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, între litigiul dedus judecăţii şi litigiul soluţionat prin respectiva sentinţă, chiar dacă prin invocarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta contestă reprezentarea sa în procedura falimentului de către R.V.A.I.S.S.P.R.L., iar în litigiul comercial a fost analizată calitatea acestei societăţi de lichidator al B.I.R, stabilindu-se în mod irevocabil că pârâta are această calitate.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (motivată de faptul că acest minister nu este emitentul actelor administrative ce constituie obiectul excepţiei de nelegalitate, a fost respinsă de curtea de apel ca neîntemeiată, reţinându-se că citarea în cauză a acestui minister nu s-a făcut în considerarea calităţii sale de emitent al actelor administrative atacate, ci prin prisma calităţii de pârât pe care o are în litigiul în care a fost invocată excepţia de nelegalitate, soluţionarea acesteia trebuind să se facă în contradictoriu cu toate celelalte părţi din litigiul în care excepţia a fost invocată şi nu doar cu emitentul actului administrativ.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că, pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. (fostă SC M.S. R.V.A.SA), ca urmare a intrării în vigoare la data de 22 noiembrie 2006 a OUG nr. 86/2006, a optat, în temeiul art. 72 alin. (3) din această ordonanţă, pentru desfăşurarea în continuare a activităţii profesionale în formă de societate profesională cu răspundere limitată, iar pe baza acordului asociaţilor de constituire a societăţii în forma prevăzută de OUG nr. 86/2006, la data de 22 decembrie 2006 a depus la secretariatul general al U.N.P.I.R. cererea de înscriere în Registrul societăţilor profesionale, conformându-se astfel obligaţiei prevăzută de art. 72 alin. (2) din ordonanţă.
În consecinţă, pârâta a fost înregistrată la U.N.P.I.R., fiind emis certificatul de înregistrare provizoriu nr. 0104 din 31 decembrie 2006, în temeiul dispoziţiilor art. 69 alin. (4) din OUG nr. 86/2006, valabilitatea acestuia fiind de 45 de zile.
Curtea a reţinut că pentru încheierea valabilă a contractului de societate a fost suficient acordul de voinţă al părţilor având în vedere caracterul consensual al acestuia, acest acord fiind realizat la momentul depunerii cererii de înregistrare la U.N.P.I.R., în aceasta fiind menţionate elementele referitoare la participarea partenerilor, elemente care se regăsesc şi în actul constitutiv care a primit dată certă la 12 ianuarie 2007.
Susţinerea reclamantei că certificatul de înregistrare a fost eliberat cu 13 zile înainte ca societatea să se înfiinţeze, a fost respinsă de curtea de apel, ca neîntemeiată întrucât faptul că actul constitutiv al societăţii a primit dată certă la 12 ianuarie 2007 nu înseamnă că anterior acestei date nu s-a realizat acordul de voinţă al asociaţilor în vederea încheierii contractului de societate, această atestare nefiind o condiţie de validitate a contractului de societate, ci o modalitate de acordare a datei certe a înscrisului, menită să asigure opozabilitate faţă de terţi.
Calea de atac exercitată:
Împotriva hotărârii, în termen legal, au formulat recurs Consiliul de Administraţie al B.I.R. şi B.I.R., prin P.I.
În motivarea recursurilor, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., privind motivarea hotărârii, întrucât nu a analizat aplicabilitatea normelor legale incidente, respectiv dispoziţiile OUG nr. 86/2006, forma iniţială, atunci când s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate în privinţa Certificatului nr. 0104 din 31 decembrie 2006 şi a Atestatului nr. 2A0081 din 31 decembrie 2006, emise de U.N.P.I.R.
Fără nicio bază legală, instanţa de judecată a reţinut că pentru a fi respectat termenul limită, impus de OUG nr. 86/2006 - 31 decembrie 2006 - s-a dispus emiterea unor certificate provizorii de funcţionare, cu o valabilitate de 45 de zile, un astfel de certificat fiind şi cel contestat în prezenta cauză, deşi art. 69 alin. (4) din actul normativ mai sus citat, invocat de către instanţă, se referă la cu totul alt ceva (la atribuţiile Comisiei de Disciplină, constituită la nivelul U.N.P.I.R.). Această argumentare a instanţei de fond nu are nici un suport legal faţă de prevederile imperative ale OUG nr. 86/2006, respectiv art. 72 alin. (2) care dă dreptul fostelor societăţi de lichidare să se transforme până la 31 decembrie 2006 în societăţi profesionale de practicieni în insolvenţă, în caz contrar acele societăţi comerciale care nu au realizat transformarea să fie radiate din Tabloul U.N.P.I.R. Susţinerea instanţei este infirmată chiar de documentele ce emană de la U.N.P.I.R., în care se menţionează că R.V.A.I.S.S.P.R.L. nu există modificări cu privire la schimbarea formei de exercitare a profesiei, fapt ce denotă că ulterior datei de 31 decembrie 2006 nu au fost eliberate alte documente privind această societate.
Cu toate că instanţa de fond, a reţinut că pârâta R.V.A.I.S.S.P.R.L. este fostă SC M.S. R.V.A. SA şi a optat pentru desfăşurarea în continuare a activităţilor profesionale în formă de societate profesională cu răspundere limitată, iar pe baza acordului asociaţilor de constituire a societăţii în forma prevăzută de OUG nr. 86/2006, la data de 22 decembrie 2006 a depusla Secretariatul general al U.N.P.I.R. cererea de înscriere în Registrul societăţilor profesionale, această societate este falsă întrucât s-a demonstrat instanţei că R.V.A.I.S.S.P.R.L., nu a fost desemnată ca lichidator al B.I.R. şi că nu este fosta societate M.S. R.V.A.
S-a demonstrat, cu înscrisurile depuse la dosar, că fosta societate M.S. R.V.A., lichidatorul B.I.R., că aceasta nu s-a conformat prevederilor art. 72 alin. (2) din OUG nr. 86/2006 şi astfel nu a optat pentru desfăşurarea în continuare a activităţilor profesionale în formă de societate profesională, ci a rămas societate comercială, schimbându-şi denumirea în Z.T.S. C.M. SRL.
Instanţa de fond a apreciat, fără o bază legală că pentru încheierea valabilă a contractului de societate este suficient acordul de voinţă al părţilor, contrar însă prevederilor art. 9 din OUG nr. 86/2006, care prevedea ca cerinţă legală actul constitutiv şi asocierea practicienilor în insolvenţă. Or, actul constitutiv al R.V.A.I.S.S.P.R.L. a fost încheiat la 12 ianuarie 2007, iar asociaţii şi-au declarat acceptul la asociere abia la 30 martie 2007, conform Tabloului U.N.P.I.R., context în care este cert că cele două acte eliberate de U.N.P.I.R., la 31 decembrie 2006, sunt nelegale deoarece fusese înregistrată aprioric o societate profesională inexistentă la 31 decembrie 2006.
Instanţa de fond a constatat respectarea de către pârâtă a prevederilor legii la data depunerii cererii de înscriere în registru, existând acordul de voinţă al asociaţilor, suficient pentru încheierea valabilă a contractului, dat fiind caracterul consensual al acestuia, susţinere inexplicabilă în condiţiile în care cererea de înregistrare în Registrul societăţilor profesionale nu reflectă acordul consensual al asociaţilor, cererea fiind formulată de o singură persoană (A.O.S.). Prin urmare, la data depunerii cererii, actul constitutiv nu exista, fapt ce demonstrează fără echivoc nelegalitatea actelor contestate.
În pronunţarea hotărârii trebuie să se aplice cu prioritate dreptul comunitar, având în vedere principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern şi să se respecte hotărârile CEDO.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041, Înalta Curte că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru cele ce urmează.
Critica formulată cu privire la nemotivarea hotărârii judecătoreşti recurate nu poate fi primită. Examinând sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că aceasta satisface exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, judecătorul fondului a arătat motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi a enunţat concluzia la care a ajuns instanţa cu privire la raporturile dintre părţi, considerentele fiind clare, precise şi necontradictorii. În realitate, recurenţii critică sentinţa atât cu privire la starea de fapt reţinută, cât şi cu privire la modul în care instanţa de judecată a făcut interpretarea normelor legale incidente în cauză, ceea ce nu înseamnă că hotărârea nu este motivată.
Obiectul prezentei cauze îl constituie excepţia de nelegalitate a Certificatului nr. 0104 din 31 decembrie 2006 şi a Atestatului nr. 2A0081 din 31 decembrie 2006. Cu alte cuvinte, judecătorul fondului a fost învestit cu cererea de a se pronunţa, strict, asupra conformităţii celor două acte cu prevederile OUG nr. 86/2006 şi, în acest litigiu, nu are competenţa de a determina cine este R.V.A.I. S. S.P.R.L. (dacă este sau nu continuarea M.S. R.V.A.) şi dacă aceasta este lichidatorul judiciar al B.I.R.. Mai precis, obiectivul judecătorului de contencios administrativ este acela de a stabili dacă cele două înscrisuri au fost emise cu respectarea formelor legale instituite prin OUG nr. 86/2006. Sub acest aspect, concluzia judecătorului fondului este corectă.
Contrar celor susţinute de recurenţi, afirmaţia instanţei de fond cu privire la certificatele provizorii de funcţionare, cu o valabilitate de 45 de zile, nu se fundamentează pe prevederile art. 69 alin. (4) din OUG nr. 86/2006, cum se arată în ambele recursuri. Susţinerea instanţei are în vedere probele administrate în cauză, măsura emiterii unor astfel de certificate impunându-se, în raport de dispoziţiile art. 72 alin. (2) din actul normativ amintit. Astfel cum precizează U.N.P.I.R., în condiţiile în care Regulamentul de organizare şi funcţionare a U.N.P.I.R. nu intrase încă în vigoare, pentru a stabili procedura de înscriere în registru, exista riscul depăşirii termenului limită - 31 decembrie 2006, motiv pentru care s-a decis emiterea certificatelor provizorii.
Raţionamentul instanţei de fond cu privire la aplicarea şi interpretarea prevederilor art. 9 alin. (1) şi alin. (4) din OUG nr. 86/2006 este, de asemenea, corect. Ceea ce a pus în evidenţă judecătorul cauzei, sub acest aspect, este că menţiunea atestării datei actului constitutiv nu se confundă cu data încheierii acelui act, iar, contractul de societate având un caracter consensual, pentru încheierea sa valabilă fiind necesar simplul acord de voinţă al părţilor, acord care a existat aşadar la data formulării cererii de înregistrare depusă la Secretariatul general al U.N.P.I.R. Faptul că, ulterior, la 12 ianuarie 2007, un avocat a atestat identitatea părţilor, data şi conţinutul actului constitutiv, este lipsit de relevanţă, întrucât menţiunea atestării de către avocat nu se confundă cu data realizării acordului de voinţă al părţilor şi, pe cale de consecinţă, cu data constituirii societăţii pârâte. În raport de cele de mai sus, împrejurarea că cererea de înregistrare la U.N.P.I.R. a fost semnată de o singură persoană este complet lipsită de relevanţă, din perspectiva verificării legalităţii celor două acte supuse cenzurii.
Referirile recurenţilor la prioritatea dreptului comunitar şi a jurisprudenţei CEDO sunt superflue. Invocarea priorităţii dreptului comunitar are sens doar în măsura în care se indică o anume normă concretă, al cărei câmp de aplicare se intersectează cu cel al unei norme naţionale, incidentă în speţă şi cu care se află în conflict, finalmente aplicându-se norma comunitară, cea naţională devenind inefectivă în raportul juridic dedus judecăţii. Or, în cauza de faţă, nu se invocă decât la modul general prioritatea dreptului comunitar. La fel, invocarea jurisprudenţei CEDO, care are valoarea de interpretare oficială a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie să vizeze, la modul concret, nerespectarea dreptului european al drepturilor omului, cum este reglementat în convenţie, prin prisma jurisprudenţei judecătorului european, ceea ce nu este cazul în litigiul de faţă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Consiliul de Administraţie al B.I.R. şi de B.I.R. împotriva sentinţei nr. 3679 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2429/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2438/2010. Contencios → |
|---|
