ICCJ. Decizia nr. 2438/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2438/2010
Dosar nr. 390/32/200.
Şedinţa publică din 11 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa nr. 149 din 23 octombrie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu D.G.S.C. şi D.G.F.P., dispunând suspendarea executării deciziei nr. 70 din 19 august 2008 şi a deciziei nr. 27/2009 de soluţionare a contestaţiei, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
D.G.S.C. s-a pronunţat pentru desfiinţarea deciziei de impunere nr. 70/2003, în ceea ce priveşte suma de 1.660.833 lei (TVA şi accesorii), dispunând refacerea inspecţiei fiscale de către o altă echipă de control pentru aceeaşi perioadă şi aceeaşi bază impozabilă, cât şi pentru respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei pentru suma de 1.267.850 lei.
În speţă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de lege pentru a se dispune suspendarea executării actelor contestate, întrucât, fără a antama fondul cauzei, se constată că susţinerile reclamantei vizează elemente de fapt, dar şi de aplicare a legii, contrare celor reţinute de organele de inspecţie fiscală, ce vor face obiectul probaţiunii în acest dosar, iar prin punerea în executare a deciziei şi prin măsurile de indisponibilizare a bunurilor societăţii se creează o pagubă, constând în aceea că societatea nu-şi mai poate îndeplini obiectul specific de activitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, D.G.F.P. Bacău, în nume propriu şi în numele A.N.A.F., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru suspendarea executării actelor contestate, iar instanţa nu a analizat niciunul din motivele invocate de reclamantă în justificarea cererii sale, făcând doar unele aprecieri cu privire la posibilitatea acordării unei astfel de măsuri, conferită de lege, precum şi cerinţa îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, anume cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele ce succed.
În considerarea principiilor care guvernează regimul juridic al actului administrativ, suspendarea executării acestuia constituie o situaţie de excepţie, putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
În plan intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introducerea contestaţiei pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Acelaşi text de lege prevede, prin alin. (2), că aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Într-o atare situaţie, instanţa competentă poate suspenda executarea actului numai dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, hotărârea atacată şi celelalte acte ataşate, în copie, dosarului înaintat instanţei de control judiciar neconţinând nici o menţiune cu privire la îndeplinirea acestei condiţii.
Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care legalitatea lui va fi cenzurată de instanţa competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul juridic al Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
În sensul acestor instrumente juridice, suspendarea poate fi acordată atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente în cauză, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi există argumente juridice aparent valabile faţă de nelegalitatea acestuia.
Simpla referire la instrumentele juridice naţionale sau internaţionale nu poate fundamenta, aşadar, prin ea însăşi luarea unor măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.
Cazul bine justificat şi iminenţa pagubei sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a făcut doar o analiză teoretică şi sumară a premiselor suspendării executării actului administrativ, fără a se reţine existenţa în concret a cazului bine justificat şi a iminentei pagube, în raport cu natura şi amplasarea măsurii dispuse de autoritatea publică, ori cu datele economice ale contribuabilului.
Împrejurarea că susţinerile reclamantei care vizează elemente de fapt şi de aplicare a legii sunt contrare celor stabilite de organele de inspecţie, reţinută de prima instanţă, fără indicarea în concret a unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actelor contestate, nu poate fi circumscrisă noţiunii de caz bine justificat, astfel cum este stabilită prin art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În justificarea cererii de suspendare, reclamanta s-a limitat, de altfel, să aprecieze că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal şi art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât continuarea executării ar duce la producerea de pagube iminente şi intrarea societăţii în faliment, fără a aduce dovezi în acest sens.
În consecinţă, în raport de circumstanţele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greşit reţinută.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bacău, în nume propriu şi în numele A.N.A.F., împotriva sentinţei nr. 149 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2431/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2440/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
